Psihomatizarea: emoţiile şi reacţiile fizice
DSM IV- Manualul de Diagnostic și clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale subliniază ca trăsătură specifică a tulburărilor somatoforme prezența simptomelor fizice, ce descriu mai degrabă o afecțiune aparținând medicinii interne, dar care nu poate fi explicată de o boală aparţinând medicinii generale. Numitorul comun se pare că este disconfortul corporal care nu are o explicație, generat de multiple probleme: sociale, psihologice sau psihiatrice.
După spusele lui Ford -1983, somatizarea este problema comună unui număr mare de probleme medicale.
Majoritatea definițiilor somatizării presupun că simptomele somatice neexplicate ar rezulta dintr-un disconfort- suferință psihologică latentă ( Kaplan-1989). Medicina psihosomatică se ocupă prin tradiție de investigarea și tratarea determinanților psihologici ai bolii ( F.Tudose, C.Tudose, Dobranici-2002). Știm că fiecare emoție are anumite senzații corporale asociate. Senzațiile reprezintă un reper, ele alertează atunci când suntem obosiți , când ne este foame sau sete, când suntem triști, veseli, dacă ne este frig sau cald.
Când la nivelul psihicului apare o stare de stres, pe care nu o mai poți controla, sunt trimise semnale la nivel de corp, în genere senzații dureroase, stări de disconfort, neliniște, leșin, tulburări neurovegetative, tulburări digestive, pentru că este bine de știut că oamenii reacționează mai ușor la stimulii dureroși decât la stresul cronic sau la situațiile trăite și neacceptate. Printre cele mai enumerate și des întâlnite situații se afla leșinul – starea prin care reușești să oprești o avalanșă de gânduri, emoții, sentimente asupra cărora ai pierdut controlul.
Amintește-ți un eveniment stresant din viața ta. Ai observat ce se întâmplă cu tine, ce se întâmplă în corpul tău? Dar în stomac? Respiri sacadat? Simți cum îți crește pulsul?
Fii atent la senzații, la modul în care te manifești, la cum ți se schimbă brusc modul în care vezi lucrurile…Iată, tocmai ai experimentat o stare de psihosomatizare – când ceea ce se întâmplă în mintea ta este reprezentat la nivel corporal.
Psihosomatizarea este definită ca tendința de a experimenta suferința psihologică sub forma simptomelor fizice.
Știm de asemenea că cele două, creierul și corpul sunt strâns legate între ele, creierul trimițând nenumărate semnale și instrucțiuni corpului în fiecare secundă, organismul le primește și trimite înapoi, poate, la fel de multe semnale. Un studiu a sugerat că până la 20% dintre pacienții care se prezintă la medic manifestă simptome fizice care au o cauză pur psihologică. Ceea ce fascinează în legătură cu acest lucru nu sunt diferitele caracteristici care circulă despre somatizare – dintre care unele includ o predispoziție de amplificare a simptomelor, beneficiile potențiale ale rolului de a fi bolnav, efectele emoționale ale traumei și negarea – ci faptul că somatizarea nu se întâmplă deloc.
Și totuși apare deseori. Și nu doar din cărți poți citi despre tulburările de conversie – unde durerea cauzată de o traumă emoțională intensă este „convertită” într-un membru paralizat, o voce paralizată sau, paradoxal, o incapacitate de a te opri din vorbit. Acesta nu te poate face decât să devii mai conștient de simptomele pe care le vezi sau le simți, însă nu trebuie să capeți rezistență față de acea idee. Exista teoria conform căreia cele mai multe simptome fizice au o cauză fizică, iar afacerea de a sorta multiplele simptome se dovedește a fi într-adevăr una dificilă.
Totuși, chiar și atunci când un pacient acceptă că simptomele sunt cauzate de o emoție – apare o barieră extrem de dificilă de a depăși – trauma care a provocat simptomul în primul rând este adesea dovedită a fi atât de urâtă încât, atât pacientul cât și medicul pot înțelege ușor de ce mintea pacientului a transformat-o într-un simptom fizic. Mintea în sine a crezut că trauma emoțională este mai ușor de manevrat în acest fel. Simptomele fizice se îmbunătățesc adesea cu o pastilă, însă tulburările emoționale durează adesea mulți ani pentru a se vindeca.
Dar nu ar trebui să fii descurajat. Poți simți toate simptomele psihosomatice într-o oarecare măsură, dar atunci când simptomele noastre se dovedesc a fi reale și acceptăm, această acceptare devine cel mai important pas spre rezolvarea lor. Confruntarea cu somatizarea necesită doar să aduci la masă o calitate: curaj. Însă și aici trebuie să fii precaut: atunci când se confruntă cu un simptom pe care ei nu îl pot explica cu ușurință prin mijloace fizice, unii medici vor reveni la somatizare ca explicație, fără să se deranjeze să descopere ce experiență sau emoție ar putea-o provoca.
Citeste si Nu mai absorbi emotiile altora
