Anorexia si bulimia – Înțelegerea și gestionarea acestor doua tulburări de alimentație

Anorexia este o tulburare de alimentație manifestată prin refuzul de a se hrăni și pierderea in greutate până la pragul în care viața este pusă în pericol.

Bulimia presupune provocarea voluntară a vărsăturilor după ce au fost ingerate alimente în scopul de a nu lua în greutate sau de a păstra o anumită greutate care este sub limita sănătoasă recomandată de medici.

Atunci când auzim aceste două cuvinte, anorexie și bulimie pe cei mai mulți dintre noi ne duce gândul la o tânără foarte slabă, cu o conformație androgină, cu un corp de copil  care nu s-a dezvoltat încă. S-a observat că aceste tulburări apar indiferent de vârstă, iar femeile sunt de două ori mai afectate decât bărbații. Anorexia pare să aibă vârsta de debut cea mai scăzută, instalându-se din perioada de pubertate sau adolescență, bulimia și mâncatul compulsiv instalându-se mai des de la vârsta maturității.

Tulburările de comportament alimentar sau tulburările de alimentație sunt afecțiuni caracterizate prin perturbarea persistentă a obiceiurilor alimentare, care au ca rezultat consumul inadecvat al hranei, care in timp duc la probleme de sănătate și disfuncții psihosociale.

De obicei acestea încep cu mici obsesii legate de mâncare, forma corpului sau greutatea acestuia. Prin acest comportament, persoana încearcă să-și reobțină echilibrul și controlul asupra vieții, însă ceea ce obține contribuie la scăderea calității vieții, a sănătății fizice și emoționale. În cazul formelor severe, tulburările de alimentație, mai cu seamă anorexia, au un grad înalt de mortalitate, fiind una din cauzele principale de deces în cazul persoanelor tinere.

Contrar așteptărilor noastre, deși sunt foarte slabe, aceste persoane își acoperă corpul cu haine largi pentru a-l ascunde, a-l camufla, indiferent câte kilograme cântăresc și a evidenței că sunt subponderale, imaginea corporală este profund distorsionată, considerând-se supraponderale, inacceptabile din perspectiva unor standarde estetice nesănătoase, nerealiste și nefirești conform vârstei lor.

În spatele anorexiei și a bulimiei se ascunde întotdeauna o persoană care duce cu ea, în fiecare clipă a vieții sale o mare suferință emoțională, o mare durere pe care uneori încearcă să o diminueze provocându-și durere fizică pe care o percepe ca pe ușurare temporară sau ca pe o penitență auto-impusă. Foarte frecvent întâlnim această  componentă  de autovătămare în cazul persoanelor care suferă de tulburări de alimentație.

Am fi tentați să credem că anorexia și bulimia provin dintr-o presiune foarte mare a mediului social sau al anturajului legat de cum ar trebui să arate un corp frumos. Dar adesea, acesta poate fi doar un declanșator, durerea interioară profundă asociată acestor tulburări are rădăcini în istoria de viață personala,  dinamica familiei, pierderea persoanelor  semnificative, felul în care persoana a simțit sau nu a simțit că i-au fost satisfăcute nevoile de bază printre care validarea, acceptarea, nevoia de a fi iubit și apreciat, de a fi suficent. Din punct de vedere biologic, printre cauze se numără și nivelurile inadecvate de serotonină, dopamină si alți neurotransmițători din creier, anomalii ale structurii cerebrale, disbioza intesinală, dezechilibre hormonale.

Dincolo de faptul că persoana care trece printr-un episod de bulimie si anorexie are o stimă de sine scăzută, o imagine distorsionată a propriei corporalități, trăiește și sentimente de vină, rușine, responsabilitate de a-și face familia să sufere, fără să poată să oprească acest comportament autodistructiv.

Viața lor interioară este consumată de obsesia pentru câte calorii consumă, ce cantitate de alimente este acceptată, care sunt alimentele absolut interzise, foarte mare strictețe și rigiditate legat de tot aportul de nutrienți din corp, obsesie de a se cântări zilnic sau de câteva ori pe zi, sau a-și măsura anumite părți ale corpului, precum – abdomen, coapse, brațe cu o insatisfacție dusă până la dezgust față de propriul corp. Devine ca o bătălie împotriva caloriilor și a hranei în sine, iar înfometarea constantă este privită ca o reușită și poate sun „am reușit să nu mănânc nimic timp de 5 zile, aș vrea să rezist 7”, sau ”îmi propun să mănânc doar o dată la 4 zile și atunci maxim 50 de calorii”.

Poate deveni o competiție alături de o altă persoană care trece printr-o situație similară, motivându-se reciproc să se abțină de la mâncare. De cele mai multe ori, nu se recomandă relația de prietenie dintre persoanele care trec printr-un episod de anorexie și bulimie, cum la fel de toxică este și prezența pe site-uri sau comunități de tipul „pro ana” (pro anorexie) unde sunt încurajate, susținute și apreciate comportamentele nesănătoase.

De asemenea, au un sentiment de disconfort profund atunci când vine vorba de a mânca alături de altcineva. De cele mai multe ori evită acest lucru, mănâncă singuri în altă cameră sau aruncă pur și simplu mâncarea. Acestea pot fi primele semne pe care le putem observa din exterior și care indică debutul aceste tulburări sau prezența ei. Persoana care suferă de această tulburare începe prin a-și reduce treptat aportul de alimente, renunță voluntar la mesele zilnice, nu mai consumă deloc anumite alimente, se cântărește sau măsoară obsesiv, face efort fizic intens, își provoacă voluntar și cu regularitate  vărsături sau diaree. Din exterior putem vedea scăderea bruscă în greutate, degradarea treptată a aspectului pielii a părului, a dinților, absența pe o perioadă îndelungată de timp a menstruației.  Începe să-și ascundă tot mai des corpul, îi este în permanență frig, are respirația urât mirositoare, dureri abdominale, insomnii, amețeală, oboseală constantă- acestea sunt câteva simptome îngrijorătoare care recomandăm să nu fie ignorate ci adresate medicului.

Conduita terapeutică eficientă a tulburărilor de alimentaţie se face prin suportul și consilierea oferite de medicul psihiatru, îndrumarea unui nutriţionist pentru a învăţa mai multe despre cum se face hrănirea corectă a organismului şi intervenţia unui psihoterapeut pentru a descoperi cauzele şi ca pacientul să înveţe cum să recunoască şi să schimbe pattern-urile de gândire nesănătoasă. Intervenția poate fi completata și de ședințe de psihoterapie de familie, psihoterapie de grup, un spațiu de a împărtăși experiențe și strategii de recuperare, de a găsi asistență și de a intra în legătură cu persoane care înțeleg lucrurile prin care trec.

Reușita unei echipe multi-disciplinare determină creșterea stimei de sine și a nivelului de acceptare a propriei imagini și un mai bun control comportamental.

De regulă, provocarea o reprezintă identificarea simptomelor şi apelarea la ajutorul specialiştilor. Tratamentul timpuriu înseamnă şanse mai mari de recuperare completă, fără că starea generală de sănătate să se altereze, dar şi scăderea riscului de complicaţii.

Pentru o mai bună înțelegere a acestor tulburări, pe lângă literatura de specialitate, este recomandat filmul „To the Bone” din 2017 care descrie experiența unei tinere care suferă de această tulburare de alimentație.

Autor: Cristina Antoneanu – Psihoterapeut la Clinica Aproape