Ce este sindromul Münchausen ?

Sindromul Munchausen face parte din categoria tulburărilor factice, așa cum este descris în DSM IV.

Ce sunt tulburările factice?

Tulburările factice sunt prin definiție condiții medicale care nu sunt reale sau naturale, tulburări false sau simulate voluntar, în scopul obținerii rolului de pacient. Acești pacienți sunt de regulă ostili, revendicând tratamentul, ceea ce duce la apariția unei stări de iritare și nervozitate și în cadrul celor care îi acordă asistență medicală. Indivizii cu această tulburare pot prezenta, fie simptome somatice, fie psihice sau ambele. Ei nu manifestă nici o anxietate evidentă și pot afișa simptomele sau lipsa lor, după bunul plac. Este o tulburare greu de diagnosticat, deoarece acești indivizi  sunt maeștri în înșelăciune ( Spitzer, Forman şi Nee, 1979).

 

Diagnosticul se pune în  prezența a trei caracteristici:

-simptomele sunt aparent sub controlul voluntar al  individului;

– simptomele sau semnele, simulate sau acuzate, nu sunt explicate de nici o altă boală psihică, sau somatică, deși pot coexista;

– scopul primordial al individului este de a căpăta rolul de pacient și de a obține beneficii.

 

Sindromul Munchausen

Pacienții cu sindromul Munchausen caută să obțină internarea în spitale. Un exemplu descris îl reprezintă Stewart McIlroy, care a reuşit 207 internări în 68 de spitale, totul costând plătitorii de taxe mai multe milioane de lire sterline prin intermediul tarifelor la sistemul naţional de asigurări de sănătate al Marii Britanii. În general, acești indivizi au variate cunoștințe medicale și utile, așa încât să ajungă să fie examinați și…internați imediat într-un spital.

Există o diferenţă între prefăcătorie şi tulburările factice?
Prefăcătoria apare atunci când o persoană face pe bolnava din motive ascunse, cum ar fi colectarea de bani pentru diverse situații. Spre deosebire de tulburările factice, prefăcătoria nu este dependentă de rolul de pacient. Acest comportament este detaliat în cadrul tulburărilor factice în DSM-IV, dar nu este considerat o categorie de diagnostic, deoarece necesită mai degrabă o atenție juridică, decât una clinică.

Simptomatologia poate fi atât la nivel somatic cât și psihic.

Semne și simptome predominant somatice: grețuri, vărsături, durere, convulsii. Folosesc diverse metode în a-și crește artificial temperatura, își injectează insulina pentru a-și scade glicemia, etc… Descriu ca având semne și simptome dramatice – dureri constrictive, sângerări masive, accidente vasculare, ceea ce poate atrage atenția de la ceilalți pacienți. Uneori acești indivizi ajung să descrie cu lux de amănunte boli rare, sau ciudate și puțin investigate în medicină.

Este descris chiar un semn fizic specific – abdomenul în grătar – care constă în cicatricile rezultate în urma numeroaselor intervenții chirurgicale. În urma internării în spital pacientul devine cunoscut și datorită faptului că își conferă titluri false, nume de personaje cunoscute, însă primesc rar vizitatori sau nu sunt căutați de membrii familiei. Pacientul este dispus la testări și procedee  invazive, însă când încep să apară neconcordanțe între anamneză și rezultatele medicale, iar cei care îl îngrijesc devin sceptici, pacientul răspunde cu iritare, cu alte simptome somatice, sau cu modificări comportamentale de tip distructiv, ajunge să își ceară externarea la modul agresiv, sau chiar dispare.

Semne și simptome psihologice: dezvoltă simptome psihiatrice: delir, halucinații, depresie, comportament bizar. Pot inventa traume sau accidente diverse, unii utilizează  pseudologia fantastică ce pare atrăgătoare, dar…sunt de fapt minciuni extravagante pe care le cred și le expun așa încât să fie crezuți. Aceste tulburări pot fi însă și prin intermediar adică proxi: ceea ce înseamnă că se induc intenționat simptomele de la o altă persoană care se găsește în îngrijirea primei, pentru asumarea indirectă a rolului de bolnav.

Tipic pentru această afecțiune este existența unei boli reale în copilărie sau adolescență asociată cu abuz sau rejecție parentală. Pacientul își recreează boala ca adult pentru a obține atenție și afecțiune din partea medicilor. Deși pacientul poate descrie prietenii fantastice, capacitatea lui de a fi intim cu un partener și de a avea relații sexuale este aproape inexistentă. Unii pacienți se identifică cu personalități importante ale trecutului care au suferit de boli fizice sau psihice. Evoluția este de obicei cronică.

Prognosticul se îmbunătățește dacă există depresie sau anxietate asociate, care răspund la tratamentul medicamentos.

Tratamentul și intervenția psihologică: un tratament satisfăcător este rar. Esențial este ca  sindromul să fie corect diagnosticat, și acest lucru se poate face prin aflarea de informații de la o altă persoană decât pacientul. Sunt de evitat testele de laborator sau procedurile medicale care nu sunt necesare. Pacientul trebuie confruntat cu diagnosticul și cu simptomele fabricate.

Psihoterapia poate fi de ajutor, dar rareori este accesată, deoarece nu există motivația necesară. În timp, este posibilă crearea unei alianțe terapeutice care poate ajuta pacientul să-și conștientizeze comportamentul. Se mai poate utiliza terapia comportamental, de grup, individuală sau suportivă. De cele mai multe ori este nevoie și de tratament psihiatric, însă nu în lipsa unei îngrijiri medicale continue.