Trio-ul psihiatru-psiholog-psihoterapeut: cum ne ajută fiecare

De câte ori nu ai auzit în jurul tău oameni care refuză să își trateze anumite probleme de stres, de anxietate, de depresie, pe motiv că nu sunt nebuni? Ca și cum dacă mergi să te vadă un psiholog/psihiatru, gata, ai o stigmă pe frunte!

Ceea ce e greu de acceptat pentru mulți oameni este faptul că, așa cum trupul are nevoie de medic care repară atunci când apar deficiențe, știința a creat această oportunitate că mintea și sufletul să beneficieze de partea lor de vindecare, adică să aibă specialiști bine definiți.

Pentru o mai bună clarificare vom descrie fiecare specialitate și ceea ce face fiecare pentru binele omului, pentru că, în final, despre asta este vorba, despre binele și vindecarea omului.

Cu ce se ocupă psihiatrul 

Psihiatria (din limba greacă: psyché  = suflet și iatros  = medic) este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor cu boli mintale.

Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea și menținerea sănătății mintale – scopul său principal – se obțin luând în considerare diverși factori: psihologici, socio-culturali, politici, juridici, medico-farmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte specialități medicale. Tulburările psihice și bolile mintale influențează aproape toate aspectele vieții unui pacient, funcțiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realității, relațiile interumane, sexualitatea, munca și timpul liber. Asemenea tulburări sunt cauzate de interacțiunea unor factori complecși, biologici, sociali și spirituali, care nu pot fi totdeauna puși în evidență cu siguranță.

Sarcina psihiatriei este să clarifice rolul acestor diverși factori și influența lor asupra manifestărilor din cursul bolilor mintale. Noțiunea de „boală mintală” trebuie să intre în categoria biologiei și medicinei. Psihiatrul francez Henry Ey (1900-1977) definea psihiatria drept „ramura a medicinei care are ca obiect patologia vieții de relație la nivelul asigurării autonomiei și adaptării omului în condițiile propriei existente”.

Psihiatrul e medic, a terminat Facultatea de Medicină și un rezidențiat de Psihiatrie (iatros înseamnă medic, așa că medic psihiatru e un pleonasm), el se ocupă cu diagnosticul și tratamentul tulburărilor psihice, așa cum sunt ele catalogate în diverse clasificări (ICD, DSM).

Cu ce se ocupă psihologul 

Psihologia (din limba greacă:  psyché = minte sau suma tuturor gândurilor și trăirilor, logos = știință) este știința exactă a minții și comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor și proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective – precum gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea.

Psihologii adoptă diverse modalități în practică lor. De exemplu, psihologia experimentală folosește metode științifice exacte în a studia cauzele și relațiile reciproce ale proceselor psihice, cum sunt, de exemplu, percepția, învățarea, memoria, motivația, sentimentele, personalitatea, comportamentul social și dezvoltarea psihologică de-a lungul vieții. Psihologia aplicată se ocupă cu formularea unor programe bazate pe aceste studii, pentru a fi aplicate eficient în sfera socială sau tehnică. Psihologia clinică este una dintre disciplinele psihologiei aplicate.

Printre activitățile psihice, se pot distinge:

• Funcțiunile psihice: rezultatul activităților minții.
• Conținutul psihicsau de conștiință: elementul care, într-un moment determinat, face obiectul unei funcțiuni psihice.
• Mecanismele psihice: procesele ce descriu cauzele specifice a activităților minții (uneori considerate inconștiente).
• Sferele sau straturile psihice: un ansamblu de funcțiuni și mecanisme comune psihice (de ex.: sfera afectivă, sfera cognitivă).
• Tipul psihologic: ansamblul caracteristicilor individuale (intelectuale și afective) care pot fi schematizate într-un mod abstract (personalitatea).

Psihologul a absolvit o Facultate de Psihologie și ocupația lui este studiul minții umane. În realitate, psihologia este un domeniu vast și,de obicei, psihologii se specializează în diverse ramuri: psihopatologie (studiul anomaliilor psihologice), psihologie comportamentală, socială, educațională, chiar și psihologie industrială. Lista continuă și e foarte lungă. Psihologul clinician, care este confundat de multe ori cu psihiatrul sau chiar cu medicul este cel care este are ca arie de lucru pacientul aflat în spital.

Câmpul psihologiei clinice integrează știința, teoria și practica pentru a înțelege, a anticipa și a ameliora disconfortul și dizabilitatea, precum și a promova adaptarea umană și dezvoltarea personală. Psihologia clinică se concentrează pe aspectele intelectuale, emoționale, biologice, psihologice, sociale și comportamentale ale funcționării umane de-a lungul vieții, la toate nivelurile socio economice și în diverse culturi. Psihologia clinică implică o cercetare riguroasă și o practică aplicată în direcția înțelegerii și îmbunătățirii multiplelor fațete psihologice ale experienței umane, incluzând, dar nelimitându-se la probleme de intelect, emoție sau comportament. Psihopatologii sau psihologii clinicieni vin în contact cu pacienții, contribuind la evaluarea acestora.

Cu ce se ocupă psihoterapeutul 

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice, având un cadru clinic și teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale ( definiția dată psihoterapiei de către FRP – Federația Română de Psihoterapie). Psihoterapia este o relație interpersonală intenționată utilizată de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viață.

În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se consideră ( Dafinoiu, I, 2000) că cel mai important element în psihoterapie la ora actuală este relația terapeutică – factor comun în toate orientările terapeutice.

În lume, psihoterapia este practicată de psihologi, medici, psihiatri, asistenți sociali, teologi, consilieri sau absolvenți de alte studii superioare și care au formare în psihoterapie. În România, psihoterapeuții sunt psihologi, medici, psihopedagogi și asistenți sociali cu formare într-o anumită școală sau metodă de psihoterapie.

Cele mai cunoscute orientări în psihoterapie (European Psychotherapy Association- EAP)

• Psihanaliză (la rândul ei de mai multe orientări – freudiană, jungiană, etc.)
• Psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler)
• Psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers)
• Terapia comportamentală (Skinner)
• Terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis)
• Hipnoterapia (Milton H. Erickson)
• Psihodramă (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română)
• Psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof)
• Psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia)
• Psihoterapia narativă (Michael White, David Epston)
• Psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Georges Glaciel și Andrew Celălalt)
• Psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls)
• Psihoterapia sistemică (sau familială)
• Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
• Psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)

De la jumătatea secolului al XX-lea și până în prezent, diversitatea orientărilor în psihoterapie a crescut foarte mult. Oricum, fiecare tehnică în parte vizează dezvoltarea armonioasă a persoanei și își propune să contribuie la ușurarea suferinței psihice. Ca metodă de tratament, psihoterapia este o intervenție psihologică asupra persoanei, realizată prin mijloace și metodologii specifice ce țin de un cadru clinic și teoretic și care urmărește diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative și reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simpome/ tulburări și/ sau uneori prin restructurarea personalității.

În psihoterapie se utilizează o gamă variată de tehnici: discuții ( care respectă o anumită tehnică), hipnoză, sugestie, restructurare cognitivă, etc.

Psihoterapeutul este o persoană care, fiind deja medic sau psiholog, a mai făcut o formare, una aparte: o școală de psihoterapie. Apoi a practicat, sau practică, o psihoterapie supervizată. Primul psihoterapeut oficial a fost Freud și prima școală de psihoterapie a fost psihanaliză, însă astăzi există multe școli de psihoterapie, multe divergenţe, toate având însă în comun o relație cu clientul (psihoterapeutul are clienți, nu pacienți) ce implică doar conversația, comunicarea și nu medicamentele sau altă formă de terapie medical.

Atunci când vei avea o problemp care ţin de cele descrise mai sus, gândește-te doar că tratezi acea parte din tine care are nevoie de ajutor! Fără rușine și fără teamă!