Stop bullying! Cum îţi ajuţi copilul să facă faţă bullying-ului
„Bullying” este un termen care, din păcate, în România nu are încă traducere exactă, dar „hărțuit„ se apropie destul de mult ca înteles. Mulți copiii trec prin așa ceva încă de la grădiniță, dar puțini au curajul să spună ce li se întâmplă sau, mai trist, nu știu că nu asta reprezintă normalitatea.
Ce este de fapt bullying-ul?
Bullying înseamnă a fi umilit, batjocorit, tachinat, etichetat și de cele mai multe ori, agresat și fizic. Toate glumițele, poreclele, miștourile pot ajunge să afecteze imaginea de sine pentru toata viața, așa că acest fenomen trebuie stopat și prevenit cât mai rapid.
Majoritatea adulților nu intervin când sunt martorii unor astfel de situații pentru că sunt de părere că asta reprezintă normalitatea copiilor și că astfel de interacțiuni îi călesc, nu îi rănesc profund. Un copil hărțuit care ajunge să spună unui adult că este chinuit trebuie să aibă parte de întelegere, de susținere, să știe că sunt luate măsuri imediate, nicidecum să fie umilit, să se râdă de situația lui și trimis să se descurce singur. În cazul în care copilul este astfel tratat, ajunge să creadă că merită astfel de tratament.
Copilul tău este victima bullying-ului?
Din păcate, din cauza stilului nostru de educație, majoritatea copiilor nu vorbesc deschis cu părinții despre dramele pe care le trăiesc, dar suferința lor este cât se poate de profundă, iar semnele care ar trebui să îngrijoreze orice părinte sunt ușor de urmărit:
- Nu mai vrea să meargă la școală. Unii copii spun direct că nu le place scoala și că nu mai vor să meargă, în timp ce alții găsesc tot felul de motive să nu o facă. Ori spun că nu se simt bine, ori găsesc tot felul de explicații pentru care nu vor să ajungă în acel mediu. Părintele are datoria să afle exact ce se petrece acolo, cu blândețe și răbdare.
- Vrea să își schimbe aspectul. Unii copii hotărăsc brusc că nu își mai doresc să poarte ochelari, vor anumite haine, anumiți pantofi, nu neapărat pentru că le plac, ci pentru că vor sa nu se mai râdă de aspectul lor.
- Renunță la pasiunile lor. Deodata, copilul nu mai vrea să meargă la dans, nu mai vrea să colecționeze unele jucării, nu mai urmarește spectacolele dorite, brusc și fără nicio explicație. Toate astfel de comportamente sunt suspecte, chiar dacă copiii își schimba radical stilul odată cu maturizarea.
- Nu mai e vesel. Un copil care nu mai povestește cum s-a desfășurat o zi la școală, care nu vrea să spună nimic, care e trist și îngândurat, este un copil care suferă.
Cum îi vorbim despre acest fenomen?
Copiii trebuie să vadă în comportamentul nostru respectul față de alți oameni, pentru că așa învață cum să se poarte cu alții și cum să permită altora să se poarte cu el. Trebuie să li se vorbească de mici despre respect, blândețe, omenie, despre dreptul lor de a spune nu și de a-i opri pe alții când li se vorbește neplăcut. De asemenea, trebuie să știe că există oameni care nu au fost învățați cum să se poarte politicos, iar aceștia trebuie corectați și impiedicați în a se manifesta.
Ce facem dacă el este cel care îi hărțuiește pe ceilalți?
Puterea pe care unii copii o simt atunci când se poarte urât cu alții este cât se poate de tentantă. Asta nu înseamnă că trebuie să i se permită un astfel de comportament, ci, cu blândețe explicat ce înseamna pentru celălalt atunci când este rănit. Întâlnirile organizate de părinte între copilul care hărțuiește și cel care este hărțuit reprezintă un prilej bun pentru a observa dinamica relației și a o direcționa către ceva mai potrivit.
