Reactii ale copiilor la stres
Fiecare copil, ca de altfel, fiecare adult , isi exprima stresul intr-un anumit mod, printr-un limbaj propriu. In functie de fiecare etapa din viata lui, copilul poate trece prin multiple stari, acompaniate de emotii, sentimente, ganduri…
„Ma doare burta, am febra, ma doare capul…!”- de cate ori nu ai auzit ca parinte aceste cuvinte….Unii copii se trezesc cu acest „rau” fara ca adevaratele tulburari de invatare sa fie cauza. De multe ori, adevarata cauza este una de ordin afectiv, care impiedica activarea cognitiilor la momentul oportun. Cu siguranta ca aceste simptome variaza de la copil la copil ca intensitate, ca durata sau ca frecventa. O explicatie pentru aceste manifestari ar fi faptul ca, functiile afective ale copilului se dezvolta in tandem cu dezvoltarea lor afectiva si sociala deopotriva.
Primul mare stres al copilului este prima zi la cresa / gradinita / scoala, in care sentimentul de abandon apare si din nefericire, persista lunga perioada de timp, perioada in care pare ca nu se adapteaza la noile conditii de mediu. Prescolarii se afla in perioada in care au nevoie de afectiune si sprijin din partea parintilor. Neexistand un autocontrol datorita varstei, ei nu au nici capacitatea de a rezolva problemele aparute din diverse motive. Uneori, se pot simti singuri sau tematori, aceste sentimente fiind cauzatoare de stres. Teama ca parintele il abandoneaza este resimtita de copil ca un sentiment puternic de frica sau uneori ca o pedeapsa. Pe de alta parte, aparitia unui nou frate poate constitui un factor de stres. Abordarea pe care parintii ar trebui sa o aiba in acest context se va face intr-un mod in care cel mic sa nu o perceapa ca pe o lipsa de atentie, de dragoste si sa reactioneze in mod negativ, izolandu-se.
Atunci cand apar probleme de crestere, tulburari de somn, lipsa de energie, apatie se izoleaza, este lipsit de chef, plange usor, acuza dureri de stomac sau de cap sunt semne foarte clare ca este stresat. Apar chiar si anumite gesturi repetitive precum leganatul, suptul degetului sau minciunile pe care le spune, ce pot fi semnale de alarma.
La varsta cuprinsa intre 6 si 12 ani apare stresul datorat scolii, multiplelor materii, a prieteniilor noi, a invidiei-directionate inspre altii sau catre ei, a complexelor cauzate de felul in care arata sau de ceea ce poarta, stilul competitiv dintre colegi sau intre frati-sentimentele de inferioritate care apar, certurile cu colegii sau parintii, toate acestea duc la suspiciozitate, autoizolare de ceilalti, sau devieri ale comportamentului.
Adolescentul isi dezvolta capacitatea de miscare, afla notiuni despre lumea exterioara a obiectelor, i se dezvolta dorinta si vointa de miscare. A stii este inlocuit cu a vrea. Ceea ce il poate frustra de multe ori si acesta este unul dintre momentele care duc la aparitia stresului.
Emotiile nu au doar efecte pozitive, ele fragmenteaza conduita, care nu mai este disponibila pentru adaptarea la mediu. Emotivitatea, ca si exuberanta bucuriei sunt factori de dezordine. Aici trebuie atentie din partea parintilor la efectul de soc prezent in orice emotie, si faptul ca, un copil nu are maturitatea intelectuala si nici motorie pentru a controla emotia. Educarea vietii emotionale nu se va limita la lupta impotriva efectelor negative ale emotiilor de dezorientare. Ceea ce trebuie evitat este insa ca aceste aspecte sa nu devina atitudini caracteriale – tristetea sa nu devina depresie, frica- spaima, mania-agresivitate. Parintele trebuie sa fie atent pentru ca fiecare activitate a copilului – tinand cont desigur de achizitiile sale – sa se vada in multitudinea functiilor pe care copilul le poate indeplini in diverse domenii ale vietii sociale si personale. Pentru a continua rolul sau de invatator si observator mai apoi, parintele poate apela la anumite metode precum:
– stabilirea unui program fix pentru masa, teme, somn- impunerea unor limite este benefica pentru organizarea inclusiv in plan mental a copilului la inceput de drum;
– necesitatea explicarii anumitor probleme pe intelesul copilului si adecvat varstei sale, asa incat sa inteleaga;
– este benefica o cunoastere a lucrurilor mai putin placute pe care le poate intalni in viata- de ex. in zilele noastre in scoli au aparut zile de vizitare inaintea inceperii scolii- un fel de minima cunoastere a locului unde urmeaza sa sa invete in urmatorii ani. Stim ca neadaptarea la scoala este un factor de stres atat pentru copil, cat si pentru parinte.
– pune-l in tema cu o eventuala plecare a lui sau a ta, prezentand-o in termeni cat mai firesti, desigur cu reasigurarea ca atat tu, cat si el veti pleca pentru o perioada scurta de timp, insa intotdeauna va veti intoarce acasa!
– da-i ocazia sa iti demonstreze cat este de minunat si fii mandru de el si de lucrurile pe care le poate face, indiferent de varsta lui.
– lasa-l sa isi asume responsabilitatea propriilor decizii in lucrurile care il privesc, acorda-i credibilitate, fa-l sa se simta important;
– atunci cand apare frica, nu il ironiza, incearca sa fii alaturi de el si sa il intelegi si de ce nu, in loc sa ii transmiti fricile tale, sa le demontati impreuna pe ale lui.
– nu uita sa iti lauzi copilul, chiar daca uneori mai face si greseli- cine nu a facut? Lauda-l de cate ori face ceva bun!
Chiar daca la adolescenta copiii nostri pot fi rebeli sau sensibili, cu sentimente neimplinite si emotii pe care nu le pot descrie, sigur in interiorul lor va fi intotdeauna loc de iubire neconditionata si vor avea nevoie de sprijin pentru toate situatiile de viata stresante care pot aparea.
