Cum ne afectează viața de adult traumele din copilărie

Însuși cuvântul semnifică imagini de inocență, bucurie și optimism. Copilăria este un moment în care se crează sentimentul de securitate – să fii protejat și iubit. A avea stabilitate și a ști că ești protejat de familia ta îți permite să formezi relații solide și sigure, mai târziu în viață. Aceasta este definiția ideală și experiența copilăriei. Când vă gândiți la primii ani, ce vă vine în minte? S-ar putea să fie lucruri precum gustul unei prăjituri făcute de mama, sau imaginea grupului de copii alergând fericiți după o minge, sau mersul în parc ținut de mână de părinți, sau amintirea  sărbătorilor de iarnă și așteptarea cadourilor de sub brad. Sau, poți fi printre mulți oameni care nu au aceste amintiri minunate din copilărie sau care au amintiri mai întunecate care îi fac să se sperie, și adulți fiind, doar prin simpla rememorare. Realitatea experiențelor multora și efectul asupra restului vieții lor este în contrast puternic cu această așteptare idealizată.

Majoritatea dintre noi putem recunoaște cum arată trauma. Când ne gândim la traume, ne gândim adesea la evenimente importante, care schimbă viața. Ne gândim la cazuri oribile de agresiune sexuală, asistarea la un eveniment traumatic, boli grave sau incurabile, accidente auto, dezastre naturale și război – evenimente care împart viața unei persoane în „înainte” și „după”. Acestea sunt rememorate prin flashback-uri și coșmaruri. Nu este vorba doar de coșmaruri și flashbackuri – traumele complexe din copilărie afectează întregul corp și mintea. Noi, ca adulți, suntem adesea incapabili să procesăm aceste evenimente de viață. Imaginați-vă amploarea și scopul prin ochii unui copil, încercând să procesați nuanțele acestor experiențe. Și încercând să înțelegeti rolul copilului lor la apariția lor. Copiii nu filtrează informațiile prin prisma educației, socializării și experienței de viață, așa cum facem noi. De multe ori, se învinovățesc pe ei înșiși, deoarece nu au un alt punct de referință pentru motivul pentru care apar aceste evenimente.

Trauma poate să intre în adâncul corpului, contribuind și la apariția bolilor cronice. Unele traume nu lasă doar cicatrici psihologice, ci chiar cicatrici la nivel fizic.

O traumă legată de un abuz sexual va fi dăunătoare relației unei persoane cu propria sexualitate. A crește într-un mediu sigur îi va permite unui copil să învețe despre propriul corp și despre sexualitate într-un mod sănătos și sigur. Dar lipsa cunoștințelor sau modelelor pozitive pentru sex și relație, poate duce la relații greșite sau nesatisfăcătoare. Timpul și înțelegerea realității, precum și acceptarea vor fi distorsionate de traume complexe. Cum îți amintești trecutul? Ai planuri pentru viitor? Cu toții avem în bagajul nostru temerile proprii, însă cei care au suferit traume complexe au literalmente “găuri negre” în trecut și în viitor.

Traumele din copilărie și efectul lor asupra vârstei adulte

Trauma din copilărie elimină siguranța și sentimentul de sine al unui copil, subminând valoarea sinelui și rămânând adesea cu copilul până la maturitate. Această traumă afectează persoana și în viața de adult, deoarece experimentează sentimente de rușine și vinovăție, simțindu-se deconectată și incapabilă să se raporteze la ceilalți. Trauma duce la apariția problemelor de control a emoțiilor, anxietate sporită, depresie şi furie.

Dacă un copil este abuzat emoțional, fizic sau sexual de către cineva apropiat, adesea un îngrijitor, acesta poate condiționa modul în care copilul formează atașamente mai târziu în viață. S-ar putea să înceapă să vadă protectorii și îngrijitorii printr-un filtru diferit, fără a mai avea încredere în acele persoane pentru a se simți în siguranță sau pentru a „avea grijă de el”. Odată ce sentimentul de identitate al unui copil este fracturat, este nevoie de ani de muncă pentru a reconstrui acele bucăți rupte și pentru a-i recâștiga încrederea.

Tulburările de atașament la adulți

În cazul unui copil care se confruntă cu abuzul din partea unui îngrijitor sau și mai grav a unui părinte, acestea duc invariabil la o serie de de tulburări de atașament la adulți. Acestea pot include:

Atașamentul evitant: această formă de atașament rezultă atunci când îngrijitorul ignoră sau respinge nevoia unui copil. Când acel copil devine adult, poate alege să fie ultra-independent pentru a se proteja de un nou refuz.

Atașament de evitare a fricii. Atunci când un copil experimentează și este expus abuzului și neglijării, este firesc să se teamă de intimitate și de relațiile strânse. Când ajung la vârstă adultă, cei cu atașament evitant sunt adesea neîncrezători și au dificultăți în a împărtăși emoțiile și pot părea deconectați de partenerul lor.

Atașament anxios: acest adult poate părea “sticky”- lipit de tine în permanenţă sau, din contră, genul “cerșetor”- care cere atenție continuă și care va necesita validarea repetată în relații. Nu se va simți niciodată în siguranță, rezultat al unei copilării cu părinți care nu au fost consecvenți în securitatea emoțională pe care au oferit-o. Iubirea copilului și apoi respingerea lui în mod repetat îl determină pe acesta să necesite mereu validare.

Efectele de lungă durată ale traumei din copilărie

Efectele traumei copilului sunt multe și sunt nuanțate în funcție de traumă și de copilul însuși. Dacă un copil vine dintr-o casă care nu oferă un sentiment de securitate și protecție, acesta poate recurge la dezvoltarea propriilor forme de mecanisme de coping care să îi permită să funcționeze zi de zi, doar pentru a supraviețui. Acești copii pot trăi permanent cu” frica în sân” cum se spune, după ce s-au obișnuit cu un părinte sau îngrijitor abuzator. Rezultatul va fi o sensibilitatea crescută la fiecare interacțiune și la starea de spirit a altora, trăind permanent cu teama că celălalt va reacționa cu furie. Acești copii învață să se adapteze reținându-și propriile emoții și mascându-și frică, furia sau tristețea.

Potrivit multor cercetări făcute de-a lungul timpului referitoare la efectetele stresului traumatic pentru copii, există legături puternice între traumele din copilărie și comportamentul cu risc ridicat, cum ar fi fumatul, sexul neprotejat, consumul de droguri  și confruntarea cu boli cronice, cum ar fi bolile de inimă și cancerul. Persoanele care au suferit abuz sunt susceptibile să experimenteze stresul și anxietatea mai târziu în viață. Acest stres și anxietate pe termen lung pot provoca simptome fizice, precum și probleme emoționale în viața adultă. Pe scurt, trauma din copilărie creează o bază fracturată pentru individ pentru tot restul vieții.

Modul în care suntem crescuți și sentimentul de siguranță pe care îl creează (sau spulberă) copilăria, toate au impact asupra dezvoltării emoționale și fizice, și a drumului  pe care o luăm ca adulți.