Tulburarea reactiva de atasament

Cand vin pe lume, bebelusii depind in totalitate de parintii lor. Mama si bebelusul experimenteaza o legatura intima care da copilului un sentiment de siguranta. Atasamentul pune temelia modului in care un copil abordeaza lumea, iar un atasament sanatos in primii ani de viata pune la dipozitie o baza sigura pornind de la care copiii pot invata despre ei insisi si despre altii. Atasamentele sigure survin cand copiii au parte de o comunicare substantiala, conjugata, aliniata emotional cu parintii lor.

Cand nevoia de atasament a copiilor nu este satisfacuta, iar comportamentul parintilor lor este o sursa de confuzie sau teroare, ei pot dezvolta o tulburare reactiva de atasament. Aceasta este o afectiune rara, dar severa in care relatia dintre copii si parinti este fracturata, devenind imposibila stabilirea unor legaturi sanatoase intre acestia. Paradoxul ca parintele tau iti creeaza o stare de deruta si spaima care te face sa cauti alinare chiar la sursa fricii tale genereaza o situatie fara iesire.

Cum se manifesta tulburarea reactiva de atasament?

Debutul tulburarii reactive de atasament este observat in jurul varstei de 5 ani si prezinta doua tipuri de manifestare: tipul inhibat si tipul dezinhibat. Unii copii pot prezenta simptome ale ambelor forme.

Simptomele in cazul tipului inhibat

Simptomele in cazul tipului inhibat pot cuprinde: evitarea contactului vizual si a contactului fizic, dificultati in a fi alinat, preferinta pentru jocul solitar, incapacitatea de a raspunde afectiunii oferite de parinti si de a stabili contact cu alte persoane, implicarea in comportamente de autolinistire. In relatia cu persoana care il ingrijeste exista un amestec de evitare si agresiune, rezistenta si teama excesiva.

Simptomele de tip dezinhibat

Copiii care prezinta tulburare de atasament de tip dezinhibat exprima o sociabilitate neselectiva, inclusiv cu strainii. Stabileste relatii de atasament cu ceilalti intr-un mod nediscriminativ, superficial. Ei se adapteaza cu usurinta schimbarilor, pot prezenta hiperactivitate, labilitate emotionala, toleranta scazuta la frustrare sau comportament agresiv. Acest tip de atasament este specific copiilor institutionalizati.

Factorii care pot creste riscul de aparitie a acestei afectiuni:

– cresterea intr-o institutie de tip orfelinat;

– spitalizarea prelungita;

– parinti minori sau fara experienta;

– saracia extrema;

– abuzul fizic, sexual sau emotional;

– traume in familie, cum ar fi decesul unuia dintre parinti sau divortul;

– parinti dependenti de droguri sau alcool, neglijenti sau cu probleme psihice.

Care sunt cauzele aparitiei tulburarii reactive de atasament?

Acest tip de atasament este determinat de masura experientelor pe care le-a avut copilul in relatia cu un anumit parinte sau persoana de ingrijire. Pentru a se dezvolta armonios, a se simti in siguranta si a dezvolta incredere in sine, un copil are nevoie de un mediu stabil si afectuos. Cercetarile asupra copiilor abuzati si neglijati au demonstrat efectele devastatoare ale abuzului asupra creierului unui copil aflat in crestere: dimensiuni mai mici ale creierului, o crestere mai redusa a corpului calos, care conecteaza cele doua emisfere cerebrale, si o crestere defectoasa a fibrelor GABA din cerebel (care calmeaza emotiile puternice). Sursa probabila a acestor dificultati este volumul excesiv de hormoni de stres eliberat in timpul evenimentelor traumatice. Acestia sunt toxici pentru neuroni, impiedicandu-le cresterea si ucigand celulele existente. Nu s-a demonstrat inca daca experietele pozitive din viitor pot surmonta aceste efecte neurologice. Se stie ca persoanele abuzate se pot recupera prin stabilirea unor relatii hranitoare, dar nu se stie daca leziunile cerebrale sunt reparate sau daca doar se dezvolta alte circuite alternative in procesul de vindecare. Aceste descoperiri stiintifice sustin importanta atasamentului sigur si hranitor, ca fundatie pentru dezvotarea optima a creierului unui copil.

Text: Psiholog Dana Comanescu