Bullyingul în rândul copiilor – soluții de stopare a fenomenului

Bullyingul sau intimidarea menită să provoace suferință asociază unele comportamente fizice intenționate, verbale și nonverbale (hărțuire, îmbrânceli, loviri, etichetări, porecliri, jigniri, deposedarea de bunuri) prin care o persoană sau mai multe lezează o altă persoană. Toate aceste comportamente pot ajunge să afecteze imaginea de sine a copilului agresat pentru toată viața, așa că, acest fenomen, atât de des întâlnit între adolescenți, trebuie prevenit cât mai rapid. Pentru a gestiona situația în care copilul este victima bullyingului este nevoie, în primul rând, de implicarea părinților și implict a cadrele didactice. În interviul de mai jos, psihoterapeutul Diana Lupu, membră a echipei Pagina de Psihologie ne explică de unde izvorăște nevoia copiilor de a fi agresivi, cum trebuie să reacționeze copilul agresat, dar și care sunt abordările potrivite pentru corectarea fenomenului bullying.

Care sunt cele mai frecvente comportamente de bullying în rândul copiilor?

Pentru a putea vorbi despre frecvența acestui tip de comportament în rândul copiilor este important să avem o imagine de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă bullying, deoarece acest concept nu are un corespondent direct în limba română, acesta este cel mai frecvent asociat cu  comportamentele agresive, intenționate, menite să provoace suferință. Astfel, cel mai des întâlnim conceptul de bullying asociat cu agresivitate, hărțuire sau umilire, însă pe măsură ce copii cresc, crește și frecvența comportamentelor de bullying. Întâlnim în rândul preșcolarilor comportamente de etichetare și plăcerea de a pune porecle, iar atunci când vorbim despre școlaritate comportamentele de acest gen se accentuează și ne întâlnim cu: deposedarea de bunuri, izolarea socială intenționată de către colegii de clasa (”Nu vorbiți cu el/ea”, ”Tu nu ai voie să stai cu noi în pauză”), intimidarea, umilirea și jignirea repetată în față clasei (porecle jignitoare), insulte repetate la adresa aspectului fizic sau a altor factori diferențiatori ( ”balenă”, ”tocilar”, ”aragaz cu patru ochi”, ”sărac”) . Un factor important este frecvența cu care ele se repetă. Acest aspect ne poate indica faptul că un copil se confruntă cu o situație de bullying.

Ce îi determină pe unii copii să agreseze alți copii?

Un comportament de bullying reprezintă un cumul de factori, astfel că el nu își are explicația într-o singură sursă. Așa cum spuneam și în rândurile de mai sus, pe măsură ce copilul înaintează în procesul de dezvoltare, crește și predispoziția sa la abordarea unui comportament de bullying. Începând cu vârsta școlarității, factorul social și grupul de prieteni încep să câștige din ce în ce mai mult teren în clasamentul ”lucrurilor importante” pentru un copil. Pornind de la acest aspect, pentru unii copii adoptarea unui astfel de comportament reprezintă o modalitate de a fi văzuți de ceilalți colegi ca fiind ”cool”, îndrăzneți sau independenți. În această perioadă, nevoia de atenție din partea semenilor crește atât de mult încât copii pot să fie agresivi pentru a fi acceptați de alți copii, cu un grad de popularitate mai mare.

Un alt motiv pentru care unii copii se comportă agresiv se datorează modului în care aceștia au învățat să primească atenție, chiar dacă aceasta este obținută printr-o modalitate disfuncțională. Alți copii aleg agresivitatea din dorința de a obține control și putere. Și nu în ultimul rând, întâlnim situația în care copii sunt influențați de mediul familial și aleg să imite persoanele semnificative din viața lor, împrumutând credințe, expresii sau gesturi. Tot la categoria influență familială identificăm copiii cărora nu li se explică și care interpretează greșit diferențele de gen, cele culturale sau etnice.

Ce impact are bullyingul asupra vieții copilului agresat?

Într-o astfel de situație întâlnim cel mai des la copii agresați refuzul de a merge la școală, uneori chiar sub formă de minciună: ”îmi este rău/ nu mă simt bine și am nevoie de câteva zile acasă”. Copilul va încerca să găsească modalități prin care să evite sau chiar să întrerupă activitatea școlară din teama de a fi agresat din nou.

Chiar și în cazul unor forme mai puțin agresive ale bullyingului, expunerea zilnică sau repetată la astfel de agresiuni conduce spre numeroase probleme legate de sănătatea mentală: imagine și stimă de sine scăzute, anxietate, depresie, tulburări alimentare, tulburări ale somnului.

Cum trebuie să reacționeze părinții al căror copil este victima bullyingului?

Pentru a gestiona situația în care copilul este victima bullyingului este nevoie de implicare mai multor aspecte din viața copilului, iar aici mă refer și la cadrul școlar, însă un impact considerabil îl are implicarea părinților. În primul rând, este nevoie că părinții să acționeze cu calm și vigilența pentru a identifica sursa bullyingului și pentru a putea interveni. De cele mai multe ori părinții sunt cuprinși de furie și teamă, iar acest lucru nu face decât să înrăutățească și chiar să accentueze agresiunea prin care trece copilul. Astfel, este necesar ca adulții să acționeze imediat (cu calm și vigilență), să dea dovadă de curiozitate și să asculte povestea copilului agresat, oferindu-i credit, empatie și validare; iar într-un final să ia măsuri pentru diminuarea puterii celui care agresează implicând cadrele didactice în acest demers.

Ce trebuie să facă un copil care este agresat? Ce trebuie să evite?

Un copil care este victima bullyingului  este important să învețe o serie de ”tehnici” prin care să își dezvolte reziliența și să blocheze răspunsul sau reacțiile de furie, frustrare și teamă pe care le urmărește agresorul. Un aspect important de menționat este faptul că, în cazul în care niciuna dintre aceste tehnici nu pare să dea vreun rezultat, cel mai indicat lucru este să învățăm să cerem ajutorul și să vorbim despre situația cu care ne confruntăm prietenilor, colegilor martori la situația de bullying și în mod special adulților (cadrele didactice și părinții).

Pe lângă apelul la ajutor, cred că este important să învățăm copilul să lucreze și să modifice mesajele sau cuvintele pe care le primește din partea agresorului, astfel creștem capacitatea gândirii critice. Copilul poate să își pună întrebări legate de cum se simte când se întâlnește cu agresiunea și își poate oferi chiar și un răspuns:

” Mă simt umilit/ greșit/confuz/trist”; ”Este oare adevărat ceea ce spune despre mine?”; ” Nu îmi place ce mi se întâmplă, dar pot trece peste o astfel de situație”. De asemenea este important ca părinții să deschidă un dialog pe subiectul acestei situații, să valideze și să aprecieze calitățile copilului, lăsându-l pe el să tragă concluzii legate de propria persoană.

Există abordări de succes pentru corectarea fenomenului bullying?

Consider că cea mai importantă abordare în rezolvarea fenomenului bullying este prevenția și implicarea adulților în tot acest proces. Încă de la integrarea socială a copiilor este nevoie ca aceștia să fie familiarizați cu diferențele de gen, cele de etnie și cultură. Prin această felxibilizare se poate accesa mult mai ușor conceptul de acceptare, de care avem mare nevoie în atât de multe aspecte din viața noastră adultă. În tot acest proces este nevoie de inițiativă, informare și implicare, iar asta pornește în primul rând din cadrul familiei.

Cine este vinovat pentru violență în școli?

Nu îmi place să mă centrez pe ideea de vinovăție sau pe găsirea unui vinovat, deoarece suntem oameni iar asta implică principiul acțiune-reacțiune, însă în situația violenței în școli cred că este important să ne uităm care sunt zonele în care lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui sau așa cum ne-am dori. Așa cum spuneam la începutul acestei discuții, fenomenul de bullying nu își are izvorul într-o singură sursă, astfel că nu are un singur vinovat. Societatea noastră nu este învățată să reacționeze, să ia atitudine în astfel de situații și să se implice, astfel că acest mesaj le este transmis implicit și copiilor.

Iar dacă ne uităm la zona în care bullyingul își are ”locul de joacă”, școala (urmat de mediul online) mesajul implicit pe care copii îl primesc aici este cel de individualizare și nu care ne vorbește despre sprijinul și importanța comunității. Un copil care este martorul unui act de bullying de cele mai multe ori simte ușurare că nu este el ținta acelei agresiuni, iar comportamentul de a nu reacționa este răsplătit indirect prin lipsa unui astfel de eveniment.

O altă zona spre care merită să ne îndreptăm atenția este cea legată de felul în care noi, adulții, percepem conceptul de violență, care în mod eronat nu este asociat cu ideea de copilărie. Pentru noi, violență se referă doar la agresiune fizică gravă, iar tot ce este în afară, în special în rândul copiilor nu este luat în seama. Cu cât considerăm că poreclele, îmbrâncelile sau excluderea socială repetate ca fiind parte din ”supărările copilăriei” cu atât înrădăcinam  mai mult fenomenul de bullying în normalitatea copiilor și a viitorilor noștri adulți.

Cum se pot implica ceilalți membrii adulți ai societății în ceea ce privește fenomenul de bullying?

Cred că fiecare dintre noi are capacitatea și responsabilitatea să se implice în propria comunitate, fie că este ea reprezentată de mediul familiei, al celui profesional sau social. Astfel, cred că a lua atitudine, a sări în ajutor sau a reacționa în situații de bullying sau de agresiune sunt uneltele care ajută și care în special au capacitatea să inspire și să ofere un alt exemplu de comportament celor din jur. Implicarea are capacitatea extraordinară de a da curaj să faci la fel, și să nu fi un simplu trecător sau martor al situațiilor de bullying.

Este necesar de implementat un program anti-bullying în școlile din România? Ce s-ar putea face concret?

Atunci când vine vorba de bullying cred că prevenția, care implică și implementarea unui program anti-bullying este o necesitate, în special în societatea din România. Concret, cred că este important să vorbim copiilor despre cum afectează bullyingul sănătatea mentală, care sunt formele bullyingului și ce implicații are acest fenomen în dezvoltarea unui viitor adult. În plus de asta, cred că este nevoie să acordăm mai multă atenție educației civice și a implicării psihologilor școlari atunci când vine vorba de subiecte ca literația și managementul emoțiilor, gestiunea eficientă a conflictelor și, nu în ultimul rând, felxibilizarea copiilor prin introducerea conceptelor de diferențe de gen, de aspect fizic, religios sau etnic.