Iubitul sau amanta? Cine e mai vinovat?
Unul dintre cele mai mari cosmaruri al oricarei femei este acela de a afla sau mai rau, a surprinde, ca este inselata. Este o experienta groaznica, umilitoare, dureroasa, o experienta care stirbeste increderea in sine, in orice alt viitor partener si nicio femeie pe lumea asta nu trebuie sa fie pusa intr-o altfel de situatie.
Cine e vinovat?
Evident, persoana cu adevarat vinovata este cu siguranta, cel care insala. Chiar daca amanta stia sau nu despre faptul ca acesta este intr-o relatie, nu ea e cea care a promis sa iubeasca si sa respecte o alta femeie. Daca in schimb nici aceasta nu stie de faptul ca barbatul este implicat in alta relatie, si ea, la randul ei este o victima.
Din pacate, exista barbati care odata prinsi inseland, dau vina tot pe persoana inselata. Acest gest e crud si grotesc, iar nicio femeie nu merita sa fie acuzata de ceva atat de injositor. Barbatul care face asa ceva este unul las si egoist, care nu merita nicio lacrima si niciun strop de atentie.
De ce e mai usor sa dam vina pe amanta?
Raspunsul e foarte simplu… e greu pentru oricine sa accepte ca persoana pe care o iubeste l-a tradat, iar a da vina pe altcineva e cel mai usor si la indemana lucru pe care il putem face. Da, si amanta are partea ei de vina, asta daca stia de relatia voastra, dar nu ea e vinovata principala. Aceasta nu ti-a promis nimic, nu ti-a declarat dragostea, nu are nicio datorie si nicio responsabilitate fata de tine. Cu toate astea, amanta este cea umilita, batuta chiar uneori, iar barbatul de cele mai multe ori este iertat destul de usor.
Are si cea inselata parte din vina?
Primul lucru pe care o persoana inselata il gandeste este „Eu cu ce am gresit?”. Normal, raspunsul e ca nu ai gresit cu absolut nimic. Nu meritai sa fii inselata, iar daca totusi relatia dintre voi nu functiona, partenerul putea sa aiba minimum de decenta si intai sa se desparta inainte de a cauta placere in alta relatie. Da, unele relatii nu sunt facute sa functioneze, unele cupluri nu sunt menite sa fie impreuna, iar unele relatii sunt de-a dreptul disfunctionale, dar asta nu justifica niciodata inselatul. Orice ar fi facut partenera de cuplu, oricat de antipatica ar fi, oricat de mult ar chinui barbatul, nu este vinovata pentru deciziile pe care barbatul le ia.
Ma mai iubeste daca m-a inselat?
Oricate promisiuni si juraminte poate face barbatul care a inselat, dragostea lui trebuie pusa clar la indoiala. Un barbat care insala, nu iubeste sincer si mai mult decat atat, nu isi respecta deloc partenera de viata. A te culca cu alta persoana sub pretextul ca „asa fac barbatii” este patetic. Barbatii pot iubi la fel de mult precum femeile. Normal, poate fi inca dragoste, dar nu genul de dragoste care ii impinge pe oameni sa isi doreasca sa isi petreaca restul vietii impreuna.
„Increderea e ca o oglinda. Odata sparta, oricat de bine ar fi lipita, mereu o sa ramana crapaturile” a spus candva un necunoscut. Exact asa e si cu relatiile de cuplu. Odata inselata, femeia niciodata nu va mai avea incredere deplina, vor aparea geloziile, furia, iar reprosurile vor aparea inevitabil candva.
In dragoste, fie daruiesti totul, fie nu este dragoste completa. Dragostea nu se multumeste cu jumatati de masura, dragostea nu contine drama, nu doare, dragostea adevarata e simpla si vine totul de la sine. In dragoste vrei sa devii mai bun pentru tine, iar pentru asta, un partener demn nu va face altceva decat sa te sustina, sa te protejeze si sa te respecte. Inselatul nu are ce cauta aici.
Citeste si Motive total gresite pentru care femeile iarta infidelitatea
Text: Lupu Florentina Natalia