Vulnerabilitatea, un defect sau o calitate?

Trăim într-o societate în care am fost crescuți că trebuie să fim neînfricați, puternici, în care a-ți arăta vulnerabilitatea înseamnă a fi slab, și rar trebuie să arăți această parte a ta. Cu toate acestea, cumva, femeilor le este permis să fie vulnerabile (chiar este considerat dezirabil în unele situații), dar bărbații sunt demasculinizați dacă fac asta. În definitiv, de ce ne temem să fim vulnerabili?

Ce înseamnă să fii vulnerabil?

Vulnerabilitatea este în esență o abilitate! E o dovadă de putere incredibilă pentru că nu-i deloc ușor să renunți la măști, la aparențe, la falsitate și a-ți pune sufletul pe tavă, cunoscând și acceptând faptul că există riscul ca încrederea să fie trădată.

A fi vulnerabil înseamnă, în esență, să fii viu pentru că, viața noastră înseamnă toată paleta de emoții și trăiri, în special cele mai puțin vesele, fără de care nu am putea să savurăm momentele de fericire deplină.

Când este vulnerabilitatea un defect?

În combinație cu naivitatea, vulerabilitate devine un punct slab, fiind ușor de exploatat un om naiv. Asta înseamă că, ori de câte ori alege să își manifeste trăirile autentice, omul naiv și vulnerabil riscă să fie rănit de nenumărate ori până să accepte că trebuie să înceteze relația cu oamenii toxici. Din păcate, după răniri și trădări repetate, riscă să refuze să mai fie vulnerabil, astfel pierzând o parte deosebită a propriului caracter.

Cum poate fi vulnerabilitatea o calitate?

A fi vulnerabil înseamnă să deschizi sufletul în toată frumusețea lui în fața trăirii autentice, pline de savoare, menalcolie și delicatețe, așa cum este omenesc să trăiești.

Fiecare om este vulnerabil, fiecare om suferă, plânge, are temeri și griji, dar nu toți oamenii au curajul de a-și deschide sufletul în fața oricui, nici măcar în fața partenerului de viață!

A-ți permite să fii vulnerabil înseamnă a reuși să te detașezi de preconcepții și păreri impuse de societate și a-ți permite să trăiești….liber.

Ce poți face pentru a-ți permite să fii vulnerabil?

A rupe barielele și obiceiurile sociale în care am fost educați, este o treabă cu adevărat dificilă! Ni se pare atipic, ieșit din comun, cumva rușinos să facem altfel decât am fost crescuți, așa ca, nu e de mirare de ce unii oameni respectă ceva cu care poate nu sunt de acord. Cu toate astea, pentru a rupe patternul în ceea ce înseamnă vulnerabilitate, câteva obiceiuri se pot implementa imediat:

• Poți începe să folosești construcții de tipul: „eu simt că…”, „părerea mea e că…” pentru că, astfel de construcții lasă impresia că ești asumat în opiniile tale și nu te simți stânjenit în a le exprima, chiar dacă ai fost crescut să le spui în mod mai agresiv, vehement („trebuie să…”, „fă cum spun eu”)
• Nu mai răspunde la întrebarea „Ce faci?” cu „Bine”, încearcă să oferi ceva mai multe detalii și nu evita să spui, atunci când nu te simți optim.
• Nu mai folosi niciodată expresia „E rușine să plângi” – trebuie să normalizăm toate trăirile și să ne lăsăm copiii să își plângă frustrările. Așa ajung adulți asumați, autentici și așa spunem și copilului interior că are voie să plângă.
• Vorbește despre stările tale. Nu îți ridică nimeni statuie dacă păstrezi aparența unei persoane dure, rezistente, din contră, o să pari lipsit de empatie și inabordabil. Trebuie să îți faci curaj să vorbești, chiar dacă știi că unii oameni pot spune mai departe. Ce spun ei despre tine îi definește pe ei, nu pe tine!

Fie că suntem de părere că vulnerabilitatea este o calitate sau un defect, trebuie să acceptăm că face parte din viața noastră și că nu ne face mai slabi, ci doar mai umani.