Puterea cuvintelor în relaţia părinte-copil
Ai fost vreodată surprinsă de dificultatea pe care o au adulții când vorbesc despre emoții? Ai observat de câte ori răspund în acest mod: „Nu mi-e bine” sau „Mă simt cam rău”? Ai putea chiar acum să faci un exercițiu de imaginație și să notezi repede pe o hârtie cel puțin 10 emoții (dar nu trist sau fericit). Vei constata că nu a fost atât de ușor cum te-ai așteptat.
De ce ne este atât de dificil să ne exprimăm emoțiile?
Cauza cea mai plauzibilă este insuficienta dezvoltare a unui vocabular de emoții. Din păcate, noi nu am fost educați să ne împărtășim sentimentele. De multe ori, nici nu știm ce simțim sau cum simțim.
Emoțiile copiilor trebuie puse în cuvinte
Simplul fapt de a denumi emoțiile le face mai ușor de stăpânit. Așa cum un vocabular complex de cuvinte ne poate ajuta să ne reprezentăm cu acuratețe realitatea, la fel, un vocabular cât mai nuanțat de emoții poate genera o cunoaștere cât mai clară a lumii noastre interioare. Cuvintele care exprimă emoții pot fi învățate chiar de la vârste foarte fragede, cu sprijinul părinților.
Înclinația noastră este să descriem cu mai mare ușurință emoțiile negative decât cele pozitive. Este nevoie de un exercițiu de voință pentru a insistă mai mult pe cele pozitive. De multe ori, putem confunda entuziasmul cu agitația și să denumim greșit emoția.
Copiii au nevoie să audă cuvinte care îndrumă, și nu etichetează
Cuvintele părinților au puterea de a transmite energie sau de a distruge. Limbajul trebuie să ocrotească sentimentele în loc să critice comportamentul, să nu pună etichete indiferent dacă sunt pozitive (laude): deștept, frumos, bun, harnic, sau negative (critici): prost, rău, leneș. Critica și lauda au rol de evaluare, sunt două feţe ale aceleiaşi monede.
Laudele cresc anxietatea copilului
El poate considera că nu este atât de deștept pe cât cred părinții lui și că nu se poate ridica la înălțimea așteptărilor. Lauda trebuie să se refere doar la eforturile copiilor și la ceea ce ei au înfăptuit, nu la caracterul și personalitatea lor.
Criticile trezesc reacții violente în sufletele copiilor
Când li se spune că sunt urâți sau proști, apar resentimentele, furia sau ura. Și, de cele mai multe ori, copiii își cred părinții și încep să se comporte în felul în care au fost etichetați. Copiii criticați frecvent învață să se condamne pe sine și pe alții, fie se învinovățesc exagerat pentru ce au făcut, fie dau vină pe cei din jur.
Copiii mici așteaptă ca părinții să le spună cine sunt și ce pot deveni
Pentru a reuşi să își dezvolte un sentiment de autopretuire, au nevoie să audă remarci pozitive despre ei. Cuvintele părinților trebuie să fie descriptive, să descrie detaliat ceea ce a făcut copilul și să exprime recunoașterea efortului: „Sunt mândră de tine. Ai realizat foarte frumos această pictură!” în loc de „Cât ești de talentată!”. Copiii au nevoie să audă cuvinte pline de respect și înțelegere: „Ai muncit foarte serios pentru asta, mulțumesc pentru ajutor!” Cuvintele noastre trebuie să fie că o pânză fermecată pe care copilul să poată picta doar o imagine pozitivă a lui.
