Dependenta in relatie, de bine sau de rau?
Spatiul comun, cu masura
O relatie de cuplu fericita si echilibrata presupune ca cei doi parteneri de viata sa aiba o atitudine reciproca de colaborare in majoritatea deciziilor care se impun a fi luate.
Spatiul comun este minunat si absolut necesar. Intimitatea creata, dragostea, suportul, caldura si tandretea momentelor impartasite impreuna in acest spatiu sunt doar cateva dintre beneficiile oferite.
Insa dincolo de acest spatiu, fiecare partener are o personalitate proprie construita de-a lungul intregii sale vieti, nevoi si dorinte proprii, planuri de viitor plamadite poate chiar din perioada copilariei si hobby-uri sau pasiuni personale.
Pentru a fi in acord cu propriul fel de a fi, de a gandi si de a simti, pentru ca fiecare partener sa se simta bine in pielea sa, este necesar ca atat el, cat si celalalt sa respecte si sa agreeze personalitatea autentica in cauza.
Aceasta doza normala de independenta prin care fiecare partener ia decizii de unul singur sau face alegeri personale este mai mult decat necesara in viata de cuplu. In caz contrar, ambianta relatiei ar deveni extrem de stresanta.
Increderea, cheia psihologica
Atunci cand vorbim despre incredere, nu vorbim doar despre increderea in persoana iubita, ci si de increderea in propria persoana.
Ambele forme de incredere sunt deosebit de importante pentru ca balanta independenta-dependenta sa fie echilibrata.
Cazul ideal este cel al unor parteneri de cuplu cu caractere frumoase si puternice care isi acorda respect si incredere reciproca. Astfel de oameni vor gasi de cuviinta in mod natural sa ia unele decizii sau sa faca unele alegeri fara a se consulta cu partenerul sau partenera de cuplu, nefiind nicio suparare care sa perturbe armonia din relatie.
Cand balanta inclina excesiv intr-o parte…
Se poate intampla ca doar unul dintre parteneri sa considere ca are dreptul sa decida asupra lucrurilor care ii privesc pe ambii. Un astfel de caz este nefericit si pot aparea probleme demne de luat in seama.
Un risc evident este deresponsabilizarea celuilalt si incurajarea acestuia de a nu se implica in activitatile si responsabilitatile presupuse de viata de cuplu. In perspectiva, este inevitabil ca cel incarcat peste masura cu responsabilitati si probleme sa ajunga in punctul in care sa-i reproseze celuilalt lipsa sa de implicare si de preocupare.
Un alt risc demn de luat in seama este acela ca tendinta unei astfel de atitudini de deresponsabilizare sa se transforme intr-un stil de relationare bolnav si dependent.
Si nu este vorba doar despre dependenta materiala, ci si despre dependenta emotionala care este si cea mai periculoasa.
Ei bine, in astfel de situatii, o posibila despartire se poate dovedi cu adevarat traumatica. Se produce un fenomen de depersonalizare in afara relatiei. Cu alte cuvinte, persoana in cauza ajunge sa simta ca exista ca fiinta umana doar la nivelul relatiei de cuplu, si nu ca persoana de sine statatoare.
Depersonalizarea in afara relatiei este asa de puternica incat uneori se ajunge la tentative de suicid sau chiar la suicidul propriu-zis.
Cealalta fateta a monedei ne indica o independenta mult prea mare in relatie. Aceasta situatie dezechilibrata deopotriva precum cea cu un grad de dependenta sporit poate genera pierderea interesului fata de celalalt, relatia devenind inutila si prescrisa esecului.
O balanta echilibrata, o relatie echilibrata
Sentimentele de gelozie, de posesivitate, tendintele apasatoare de control permanent asupra partenerului sunt factori care, in timp, vor conduce la deteriorarea relatiei si implicit la separare. In astfel de situatii, afectiunea dintre parteneri tinde sa scada in intensitate.
De-a lungul timpului vor aparea multiple frustrari si nemultumiri ca urmare a compromisurilor realizate doar pentru a nu deranja partenerul de cuplu. Aceste armistitii acumulate in exces vor conduce la despartire. Regula este simpla: “Relatiile sufocante sunt de scurta durata.”
Ceea ce inseamna ca o relatie de lunga durata presupune o balanta dependenta-independenta echilibrata si tolerate deopotriva de ambii parteneri.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei
