Plafonarea afectiva in relatia de cuplu, o stare inevitabila
Martorii esecurilor in dragoste!
Suntem permanent martorii esecurilor in dragoste ale cunoscutilor nostri de pretutindeni. Frecventa divorturilor ne surprinde de cele mai multe ori stupefiati si ingrijorati de posibilitatea de a ni se intampla acelasi lucru. Ramanem fara cuvinte atunci cand aflam ca prietenii cu care am mers deunazi in vacanta si care pareau a fi fericiti astazi divorteaza.
Ne intrebam retoric: „Cum se face ca ieri unii oameni se puteau iubi cu pasiune iar astazi totul se poate destrama precum un castel de nisip?”.
Teama paralizanta de singuratate!
Cautam raspunsuri pentru a ne securiza in aceasta lume instabila si mult prea libertina. Anxietatea si frica de singuratate pun stapanire pe noi, ceea ce ne determina sa acceptam compromisuri pe principiul „rau cu rau, dar mai rau e fara rau”.
Insa ce-i determina pe unii oameni sa mai ramana impreuna in ciuda conflictelor si neintelegerilor dintre ei este o intrebare care merita un raspuns.
Poate fi vorba de aspectele materiale, precum banii, casa, mobila, masina etc. Un alt aspect important poate fi reprezentat de copii, ceva in sensul „cum sa creasca copiii mei fara tata”.
Unii oameni pot sustine ca mai raman impreuna din mila fata de celalalt, ca si cum „o sa se aleaga praful de tine daca te parasesc”. Si totusi, aceasta mila simbolizeaza apanajul perfect pentru setea de putere sau de dominare asupra celuilalt mai slab si mai neajutorat. Mila sau altruismul, in acest caz, ascunde intense sentimente de dispret si o profunda lipsa de incredere in partenerul de cuplu.
Insa mai exista o categorie de persoane care nu au in comun nici bunuri materiale si nici copii. Curiozitatea ne determina sa cautam explicatii in ceea ce priveste longevitatea acestor tipuri de relatii de cuplu. Teama de singuratate, teama de a fi stigmatizat ca fiind singur sau o persoana divortata, dorinta de a fi ca toti ceilalti „asezati la casa lor” par a fi motivele cele mai rationale care justifica prelungirea unei relatii suferinde.
Plafonarea afectiva, o lama cu doua taisuri!
In majoritatea cuplurilor apare la un moment dat ceea ce se cheama „plafonare afectiva”. Asemenea unei lame cu doua taisuri, plafonarea afectiva poate fi buna sau poate fi rea.
Primul tais il reprezinta cuplurile in care partenerii au incredere sporita unul in celalalt datorita faptului ca se cunosc de-o viata. Celalalt tais poate fi usor observat in relatiile de cuplu unde niciunul dintre parteneri nu se mai asteapta la nimic bun sau nou din partea celuilalt.
Dispretuirea celuilalt, echivalenta cu dispretuirea de sine
In mintea noastra se vor strecura in clipe dificile intrebari precum: “Cum am putut fi atat de orb/oarba?”, “De ce am stat cu el (ea) atat timp?”, “Cum de nu mi-am dat seama de la inceput?”. Daca te regasesti si tu, atunci merita sa afli ce te determina sa ajungi in astfel de situatii.
In primul rand, a dispretui sau a batjocori ceea ce sau pe cine ai iubit candva nu face cinste nimanui. Mai mult, tradeaza o forma crunta de sadism mascat amestecat cu o forma de imaturitate emotionala.
In fiecare relatie de cuplu, de-a lungul timpului, partenerii proiecteaza dorinte, nevoi, asteptari, emotii, ganduri, in esenta, parti din ei insisi. Practic, fiecare partener investeste in celalalt. A rade de cel pe care deunazi il iubeai e ca si cum ai rade de tine insuti. A-l dispretui pe celalalt e ca si cum te-ai dispre?ui pe tine insuti.
Odata cu trecerea anilor, schimbarile fiziologice date de varsta pot sa modifice sau nu calitatea sufletului. Daca sufletul ramane in exercitiul transformarii si evolutiei reciproce, atunci acesta va fi vesnic tanar. Astfel nu te poti plictisi de cel pe care il iubesti, deoarece spiritul sau este permanent treaz si disponibil sa iubeasca.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei