Cele mai întâlnite fobii ale copiilor, în funcţie de vârstă

Fiecare copil experimentează frică. Pe măsură ce micuții explorează lumea din jurul lor, având noi experiențe și confruntându-se cu noi provocări, anxietățile sunt aproape o parte inevitabilă a creșterii și dezvoltării lor. Frică este o emoție absolut normală, naturală, care apare ca răspuns la un pericol fizic sau psihologic, real sau imaginar.

Farmaciştii Catena recomandă Imunovit, supliment alimentar pe bază de vitamina C și zinc, sub formă de ursuleți gumaţi, care ajută la susținerea imunității copiilor.

Ce sunt fobiile?

Copiii experimentează de-a lungul dezvoltării lor o gamă variată de temeri, determinate atât de situații reale, cât și imaginare. Poate că ați auzit și voi, când erați copii, în repetate rânduri, că „nu are de ce să-ți fie teamă” sau că „nu trebuie să te sperii, nu se întâmplă nimic”. Nu este o abordare tocmai sănătoasă, întrucât fuga de propriile emoții, negarea lor sau sentimentul de vinovăție sau rușine pentru că simți frică, te poate dezechilibra, copil fiind. Frica trebuie recunoscută, acceptată și apoi gestionată spre vindecare.

În funcție de intensitatea și complexitatea ei, frica se poate transforma în fobie, care reprezintă un tip de tulburare anxioasă. Frica intensă, paralizantă, care se manifestă în raport cu o situație sau un obiect care nu prezintă neapărat un pericol real denumește fobia.

Care sunt cauzele fobiilor?

În copilărie, multe temeri sunt naturale și se dezvoltă în funcție de vârsta copilului, însă dispar după un anumit interval de timp. În cazul în care teama persistă, îi provoacă copilului neliniște și frică incontrolabilă, cel mai probabil este vorba despre o fobie care necesită intervenția unui specialist, întrucât o abordare neadecvată („nu-ți fie teamă, că nu are de ce”) poate avea urmări serioase, ajungând să afecteze viața socială și emoțională a copilului.

Cauzele fobiilor se pot regăsi în diverse situații de viață sau de mediu:

Familia și factorii genetici – copilul poate avea o predispoziție genetică, având în permanenţă neliniște și teamă de orice, atitudine și emoțîi dobândite de la părinții săi. Părinții anxioși cresc, fără să conştientizeze asta, copii anxioși.

Factorii de mediu – variază în funcție de istoricul fiecărei persoane, dar de cele mai multe ori implică un eveniment traumatizant, care are ca rezultat declanșarea unei fobii sau anxietate.

Tipuri de fobii

Unele fobii apar în mod involuntar în timpul copilăriei, altele sunt declanșate de un anumit eveniment, iar unele sunt pur și simplu transmise de către părinți. De cele mai multe ori, majoritatea acestora dispar odată cu creșterea și dezvoltarea copilului, în timp ce altele persistă, iar în lipsa unei abordări potrivite, pot afecta copilul toată viața.

Cele mai comune tipuri de fobii care afectează copii sunt:

Fobie specifică – un copil are anxietate atunci când este expus la un anumit obiect sau situație. Cele mai comune sunt frica de animale, insecte, sânge, înălțimi sau zbor.

Tulburare de panică – frica exagerată declanșată spontan, care duce la apariția unui atac de panică.

Agorafobie – în acest caz, copilul se teme de spațiile deschise. Poate fi legată de una sau mai multe fobii sau de teama de a avea un atac de panică.

Tulburare de anxietate socială – în acest tip de tulburare, copilul se teme de interacțiunea socială, este extrem de timid și îi este teamă să vorbească pentru că nu are încredere în el.

Anxietatea de separare – copilului îi este teamă de separarea de părinți.

Mutism selectiv – în această situație, copilul este blocat și nu poate vorbi în anumite situațîi sociale.

Fobiile la copii, în funcție de vârstă

Potrivit unui studiu, 43% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani au avut multe frici și fobii. Frica de întuneric, în special de a fi lăsat singur în întuneric, este una dintre cele mai frecvente frici la această grupă de vârstă. La fel și frica de animale, cum ar fi câinii mari care latră. Unii copii se tem de incendii, înălțimi sau furtuni. Alții, conștienți de știrile de la TV și din ziare, sunt îngrijorați de hoți sau război. Dacă a existat recent o boală gravă sau deces în familie, ei pot deveni îngrijorați de sănătatea celor din jur.

Fobiile copiilor între 2 și 4 ani

Copiii mici simt anxietatea de separare. Între 2 și 4 ani, mulți copii încep să se teamă de a fi despărțiți de părinți. Nu vor să rămână singuri la grădiniță sau în camera lor, la culcare. Alte fobii pe care le pot avea la această vârstă sunt:

• temerile legate de oliță și antrenamentul la oliță;
• frica de întuneric;
• frica de umbre;
• frica de zgomote puternice (aspirator, mașini, artificii etc.) ;
• frica de zgomote bruște, puternice;
• frica de oameni costumați sau care poartă măști;
• frica de străini;
• frica de apă, de baie și/sau de piscine;
• frica de câini.

Fobiile copiilor între 5 și 7 ani

Temerile de toaletă pot continua în această etapă de dezvoltare: frica de gândaci care ies din toaletă, frica de evacuare a scaunului). Alte temeri pot fi:

• frica de întuneric;
• frica de ceea ce ar putea fi sub pat;
• frica de monștri, zombi și dinozauri;
• frica de fantome și de supranatural;
• frica de dulapuri și crăpături întunecate (când ușa este întredeschisă);
• frica de schimbările meteorologice (furtuni, fulgere, cutremure, tornade etc.);
• frica de a fi separat de părinte;
• frica de medici, stomatologi, injecții și alte proceduri medicale;
• frica de scări rulante și/sau lifturi;
• frica de apă și piscine;
• frica de zgomote bruște, puternice;
• frica de animale și insecte.

Fobiile copiilor la 8 ani

Pentru că sunt la vârsta la care imaginația atinge cote maxime, li se intensifică fricile legate de personaje din desene sau filme: frica de monștri, vrăjitoare, fantome, umbre pe perete noaptea.

La această vârstă, unii copii încep să se teamă de lucruri care s-ar putea întâmpla în viața reală:

• frica de a rămâne singuri în casă, că poate vor fi jefuiți;
• frica de a nu fi pe placul celorlalți (copii de vârstă lor, părinți, profesori);
• frica de dezastrele naturale (cutremure);
• frica că o persoană apropiată ar putea muri;
• frica de examene.

Cele mai întâlnite fobii la copiii de 9 și 10 ani

Copiii de 9 și 10 ani se tem de divorț, de sânge, de durere sau de război. Teama de școală și de moarte se exacerbează în această perioadă.

Fobii la copiii de 11 și 12 ani

Copiii de 11-12 ani se tem de animale, de răpire, de singurătate, de înălțime și de injecții. De asemenea, frica de boală și de moarte, frica de adaptare, de pericol sau de critică se remarcă în această perioadă.

Fobii la copiii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani

S-ar putea să se simtă anxioși în legătură cu felul în care arată. Simt anxietate în legătură cu schimbarea, cu începerea unei relații noi sau se tem să nu fie răniți în dragoste. Frica de vorbitul în public, de accidente rutiere sau legate de sfera sexuală poate apărea în această perioadă.

Sfaturi pentru prevenția fobiilor și fricilor la copii

Evoluția fricii în fobie este puternic marcată de atitudinea părinților. Ei au responsabilitatea de a identifica anxietatea copiilor lor și de a cauta ajutor specializat, cât mai devreme. Ignorarea emoțiilor și sentimentelor copiilor poate accentua și dezvolta alte tulburări severe din sfera anxietății, afectând viață socială și emoțională a acestuia. Cea mai la îndemână metodă de tratare și vindecare a fobiilor este psihoterapia. Acest tip de terapie ajută atât părinții, cât și copiii să confrunte aceste temeri și să le înțeleagă, având ca scop echilibrarea emoțională a copilului, dar și conștientizarea părinților.

Câteva sugestii pentru părinții ai căror copii se confruntă cu temeri și fobii

– Vorbește cu copilul tău despre fobiile lui și fii înțelegător. Explică-i că mulți copii au frici, dar cu timpul poate învăța să le lase în urma lui.

– Nu încerca să-ți constrangi copilul să fie curajos. Îi va lua timp să confrunte și să-și depășească treptat anxietățile. Poți, totuși, să-l încurajezi (dar nu să-l forțezi) să se confrunte progresiv, față în față, cu orice se teme.

– Spune-i copilului că ești acolo pentru a-l proteja. Oferă-i îmbrățișări și cuvinte liniștitoare, pentru a-l ajuta să se simtă în siguranță.

– Încurajează-l să încerce lucruri noi.

– Laudă-l de fiecare dată când face un progres.

Majoritatea copiilor fac față fricilor cu sprijin necondiționat din partea părinților lor.