Cum reparam relatia cu copilul?

Relatiile dintre parinti si copii sunt presarate adesea cu certuri, neintelegeri si alte sincope in comunicare. Tensiunea creata apare ca urmare a faptului ca fiecare are propriile dorinte, obiective si nevoi. Parintii nu au intotdeauna sentimente bune fata de copiii lor, mai ales daca se comporta in moduri care le fac viata dificila. Si nu de putine ori, sentimentele de culpabilitate legate de furia manifestata fata de copil ii coplesesc si ii impiedica sa constientizeze legatura rupta si sa incerce sa o repare. Ramanem prizonieri ai propriilor probleme emotionale si ne situam in afara relatiei cu copiii nostri. Neintelegerile cu copiii sunt o parte normala a oricarei relatii, oricat de bine am aplica principiile de parenting. In loc sa ne desconsideram pentru greselile noastre in comunicarea cu cei mici, mai util ar fi sa ne folosim aceasta energie pentru a invata lucruri noi si a explora posibile cai de comunicare.

Semne ca a intervenit o ruptura in comunicarea cu copii nostri

Acestea pot fi subtile sau extreme. In forma sa extrema, ruptura poate duce la retragere sau la reactii agresive din partea copilului. O forma subtila de ruptura este aceea in care copilul ne evita privirea si nu ne priveste in ochi. Poate exista o modificare in tonul vocii si un grad redus de implicare, reflectand un posibil sentiment de rusine. In alte situatii, comunicarea dintre parinte si copil isi concentreaza atentia doar asupra unui aspect al discutiei, neglijandu-le pe celelalte. Simtind ca nu sunt intelesi, atat parintele, cat si copilul incep sa isi afirme mai agresiv punctele de vedere, ceea ce amplifica cearta si avalansa de reactii emotionale. Cand un parinte isi pierde controlul asupra propriilor afecte, incepand sa tipe, sa jigneasca si sa ameninte un copil, ruptura dintre ei poate deveni toxica. Copiii traiesc un disconfort emotional intens, se simt respinsi si extem de singuri. Au reactii fiziologice, cum ar fi dureri abdominale, senzatie de greutate in piept si impulsul de a evita contactul privirii. Rupturile toxice prelungite si frecvente afecteaza sentimentul de sine al copilului. Ideal ar fi sa fie remediate intr-o maniera empatica si rapida. Daca noi, ca parinti, am avut astfel de experiente repetate in copilarie si neremediate, defensele pe care le-am construit ne influenteaza modul cum ne crestem si educam copiii.

Cum poate ajunge un parinte la echilibru pentru a repara relatia cu copilul?

Chiar daca experientele noastre din copilarie au inclus rupturi neremediate cu parintii nostri, acum avem prilejul de a ne vindeca propriile probleme emotionale. Putem oferi copilului nostru un alt set de experiente emotionale mai fecunde si putem transforma toate aceste neintelegeri in oportunitati de crestere si innoire.

Primul pas pe care trebuie sa il faca parintele este sa iasa din interactiune un timp. In loc sa lasati conflictul sa escaladeze, ar fi mai util sa luati o mica pauza pentru a procesa evenimentul. Creati o distanta mentala, poate si fizica. Respirati adanc si nu va mai ganditi la motivul discutiei pentru a crea o stare mentala mai senina si mai calma. Miscarea fizica va poate schimba dispozitia, puteti redirectiona energia data de adrenalina intr-o maniera nevatamatoare. Daca beti putina apa sau schimbati locul, va poate ajuta sa dezactivati butonul emotional si sa il activati pe cel rational. Nu lasati conflictul nerezolvat, ca si cum nu s-ar fi produs niciodata. Dupa ce v-ati linistit, reluati legatura cu copilul intr-o maniera calda si empatica. Nu il judecati, doar ascultati-i punctul de vedere. Este important sa afirmati ca, uneori, parintii au caderi nervoase in timpul carora nu se comporta rational. Ei au nevoie sa auda acest lucru, pentru a intelege oamenii si cum functioneaza mintea si pentru a da un sens acestor interactiuni dureroase. O alta etapa este analizarea problemelor din istoria personala. In ce fel a activat discutia cu copilul o anumita tema din povestea noastra de viata?

Provocarea la care sunt supusi toti parintii este de a accepta slabiciunile omenesti cu umor si rabdare, astfel incat sa poata relationa cu copiii cu deschidere si blandete.

Text: Psiholog Dana Comanescu