Sifilisul: simptome, diagnostic, tratament

Sifilisul este o boala infectioasa care se transmite pe cale sexuala. Ea este cauzata de o spirocheta, treponema pallidum, bacterie de forma helicoidala, deosebit de mobila.

 

Modalitati de transmitere a sifilisului

In peste 95% din cazuri, transmisia se face pe cale sexuala. Microbul patrunde in organism prin laceratii ale pielii si mucoaselor. Aceasta explica de ce raporturile sexuale cu o persoana infectata pot sa nu fie contaminante daca mucoasa partenerului este sanatoasa.
De asemenea, sifilisul este o poarta de intrare pentru H.I.V. (virusul cauzator al SIDA), din cauza eroziunilor sau ulceratiilor anogenitale pe care le produce. Personalul medical care acorda ingrijiri este la risc, transmiterea putandu-se efectua prin contactele cutanate, intepaturi sau de taieturi accidentale. Contaminarea fetoplacentara se produce, in general, in cursul celei de-a doua jumatati a perioadei de sarcina, si doar in mod exceptional inainte de luna a 4-a.

 

Simptome si semne ale sifilisului

Perioada de incubatie este in general intre doua si sase saptamani. Infectia evolueaza in continuare in trei stadii:

Stadiul primar – caracterizat prin aparitia  unei mici ulceratii (sancru) cu diametrul de 3-5 milimetri, nedureroasa, avand o baza indurata. Leziunea este foarte contagioasa si se afla de obicei la punctul de inoculare, adica pe organele genitale (glandul, scrotul, colul uterin, vulva, anusul) si uneori intr-o zona extragenitala (buzele, limba, gingiile, amigdalele etc). Frecvent, sancrul trece neobservat. De obicei, asociaza cu o adenopatie nedureroasa in aceeasi zona. Sancrul dispare in una pana la trei luni si, sub tratament, in una pana la trei saptamani; adenopatia si induratia persista in schimb timp de mai multe luni.

Stadiul secundar este caracterizat de eruptii cutanate asociate cu sindrom gripal (febra, oboseala, dureri de cap) si poliadenopatie. Acest stadiu apare la doua luni pana la patru ani dupa inceputul bolii. Aceasta prima eruptie (sifilisul secundar precoce sau florid) este o rozeola (pete rozalii) adesea putin vizibila. O a doua eruptie (sifilisul secundar tardiv) consta in sifilide – mici ridicaturi brun-rosietice infiltrate, adesea macerate. Sunt insotite frecvent de semne generale (febra, dureri de cap, oboseala), cu icter si dureri osoase. In timpul acestei perioade, poate aparea afectare renala (glomerulonefrita), oculara (scaderea acuitatii vizuale) sau afectare cutanata (alternanta petelor inchise la culoare si a petelor decolorate in jurul gatului, denumite colierul lui Venus). Stadiului secundar ii urmeaza o perioada in timpul careia subiectul infectat nu prezinta niciun semn de infectie. Aceasta perioada de latenta poate dura pana la mai multe zeci de ani.

Stadiul tertiar – caracterizat prin aparitia gomelor – nodozitati moi care evolueaza spre ulceratii, pe gambe, pe brate, pe fata, pe pielea capului si pe piept. Atunci cand sunt localizate pe mucoase, gomele sunt susceptibile sa antreneze importante distrugeri osteocartilaginoase. Ele pot, de asemenea, sa afecteze oasele si viscerele, complicatii cardiovasculare, complicatii neurologice: sindrom psihiatric care defineste paralizia generala (micsorarea tuturor facultatilor intelectuale sau, din contra, exaltarea acestor facultati insotita de activitate psihomotorie), tremuraturi, dificultati ale elocutiunii, absenta a contractiei pupilelor (semnul lui Argyll Robertson). Mai tarziu poate surveni un tabes, atingere a maduvei spinarii care se traduce prin tulburari ale sensibilitatii profunde, o incoordonare motorie (mers ataxic) si dureri viscerale.

 

Sifilisul congenital

Sifilisul congenital apare la copiii nascuti sifilitici, boala fiindu-le transmisa de mame in timpul sarcinii; ea poate evolua in doua modalitati diferite. Sifilisul congenital precoce se manifesta, in cursul primilor doi ani de viata, prin atingeri ale pielii si mucoaselor, oaselor, ficatului, splinei, rinichilor, plamanilor si ochilor. Sifilisul congenital tardiv apare intre cinci si zece ani si se traduce prin atingeri ale pielii si mucoaselor (perforatia palatului), ochilor, urechilor, dintilor, articulatiilor si sistemului nervos.

 

Cum se diagnosticheaza infectia cu sifilis?

Se face prin punerea in evidenta a treponemei in leziuni (examen direct la microscop a serozitatii sancrului sau a placilor mucoase) sau identificarea antigenelor specifice treponematozelor,  prin reactii de imunofluorescenta si de hemaglutinare pasiva (TPHA). De asemenea, se mai poate folosi si VDRL, care permite identificarea antigenelor cardiolipinice, dar care mai pot fi pozitive si in cursul altor afectiuni (boli autoimune).

 

Tratamentul infectiei cu sifilis

Daca boala este tratata precoce, o doza unica, masiva, de antibiotic este suficienta pentru vindecare. In caz contrar, poate fi necesar sa se urmeze tratamentul timp de mai multe saptamani. Astfel este importanta depistarea precoce a subiectilor infectati pentru a rupe lantul contaminarii si a evita constituirea de leziuni viscerale tertiare, care sunt deosebit de grave. Este posibila o recontaminare.

 

Cum poate fi prevenit sifilisul?

Perioada contagioasa apare in timpul stadiilor primare si secundare. Prevenirea consta in depistarea sistematica si in tratamentul partenerilor sexuali ai bolnavilor. Sifilisul este o boala cu declaratie obligatorie.

 

Text: Dr Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie