Parvoviroza – o complicatie serioasa in sarcina
Parvoviroza este o boala infectioasa ce afecteaza populatia generala, frecvent intalnita in perioada copilariei, fiind considerata a 5-a boala a copilariei (alaturi de pojar, varicela, rujeola si pojarel). Responsabil de infectie este un virus mic, numit parvovirus B19.
La om se intalnesc doua tulpini patogene, dintre care doar B19 este cel care face boala. Boala se transmite ca orice infectie virala (prin aer, contact direct), fiind frecvent intalnita in colectivitati (scoli, gradinite, centre de plasament, medii suprapopulate). Odata infectata, persoana respectiva va prezenta semne si simptome dupa aproximativ 5-10 zile de la expunere.
Simptomatologia parvovirozei
Simptomatologia va fi asemanatoare oricarei infectii virale: durere de cap, oboseala, slabiciune, durere musculara, febra, diaree, transpiratii. Specifica pentru parvoviroza este prezenta unor zone rosiatice la nivelul membrelor si trunchiului, a obrajilor rosii (“obraz palmuit“) si a durerilor articulare (artropatii). Durerile articulare pot dura de la circa 2 saptamani pana la cateva luni. De retinut ca simptomatologia este mai diminuata la adult decat la copil!
Ca si mecanism de actiune, odata patruns in organism, virusul ataca celulele rosii sanguine si alte celule din organism care, de obicei, au tendinta de a se inmulti mai repede (celulele hepatice, miocardice). Incidenta parvovirozei in randul gravidelor este de aproximativ 4%. Teoretic, odata boala facuta, se genereaza anticorpi ce determina protectie pentru alte infectii ulterioare. Acesti anticorpi protectori se gasesc la 30-60% din populatia generala.
Ca la orice infectie virala, simptomatologia dureaza aproximativ 7-10 zile. Daca infectia apare in sarcina, in functie de trimestrul in care apare, asupra fatului poate sa nu aiba niciun efect, poate sa duca la moarte fetala sau poate determina o afectiune specifica numita hidrops. Acesta este insotit de anemie fetala. Hidropsul fetal reprezinta o acumulare lichidiana generalizata la nivelul fatului. Daca fatul nu prezinta hidrops, se considera ca nu vor exista sechele pe termen lung asupra sa.
Moartea fetala apare in cam 6% din cazuri daca boala apare in primele 12 saptamani. Procentul este foarte scazut daca apare dupa 20 de saptamani de sarcina.
Hidropsul fetal apare cam la 4% din gravidele afectate. Se asociaza cu afectarea celulelor rosii (hematii) si a trombocitelor. Astfel, poate determina anemie si trombocitopenie. Anemia determina scaderea transportului de oxigen la nivelul celulelor si, din cauza lezarii celulelor nervoase, poate determina afectare neurologica pe termen lung.
Trombocitopenia poate determina sangerare ( trombocitele fiind responsabile de unele mecanisme ale opririi sangerarii). Hidropsul este diagnosticat ecografic si, odata identificat, necesita urmarire periodica aproximativ 8 saptamani. Abia dupa 8 saptamani se considera ca nu vor mai exista efecte asupra fatului. Hidropsul sever se asociaza cu anemie fetala severa, acumulari lichidiene masive la nivelul abdomenului, al plamanilor si al inimii, placenta mare, ingrosarea tegumentului fetal, cantitate scazuta sau crescuta de lichid amniotic. Trebuie retinut faptul ca virusul nu determina malformatii la nivelul fatului.
Diagnostic si tratament in caz de parvoviroza
Diagnosticul – in prezenta semnelor si simptomelor specifice, gravida este indrumata spre medicul infectionist pentru determinarea anticorpilor antiparvovirus B19. Daca exista infectie acuta si pacienta are sub 20 de saptamani, i se va explica faptul ca nu exista riscul anomaliilor congenitale si nu exista tratament specific. Daca apare peste 20 de saptamani, va fi evaluata ecografic circa 8 saptamani pentru identificarea semnelor de hidrops.
Singurul tratament este transfuzia intrauterina de sange. Daca nu este infectata, dar lucreaza intr-un mediu susceptibil, va fi sfatuita sa respecte reguli riguroase de igiena, sa nu intre in contact cu persoanele infectate si sa nu imparta alimente si bauturi. Astfel, singurul tratament eficient, transfuzia, se realizeaza intre 18-35 de saptamani. Sub 18 saptamani este greu de realizat tehnic (cordon ombilical subtire), iar dupa 34 de saptamani nu mai prezinta niciun beneficiu in favoarea nasterii.
Modalitatea de nastere o stabileste medicul obstetrician, neexistand o indicatie speciala pentru operatia cezariana. Echipa de neonatologie trebuie informata despre particularitatile cazului, de multe ori fiind necesare manevre laborioase de resuscitare si reanimare.
Text: Dr. Luiza Bercaru, medic rezident obstetrica-ginecologie
