Iubirea, intre agonie si extaz

Agonia este starea care precede moartea. Aceasta stare sau o alta incarcata de neliniste puternica, zbucium, zbatere sunt caracteristice agoniei.

Extazul este o stare emotionala care se naste din contemplarea aprofundata a unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie.

Iubirea intre acesti doi poli ne conduce la ideea ca aceasta poate produce stari la extreme, atat neliniste sau zbatere, cat si adoratie dusa pana la orbire.

Intre extaz si agonie

Ca sa intelegem mai bine acest fenomen, vom face referire la abordarea psihoterapeutica a lui Beck care a intitulat sugestiv unul din capitolele cartii sale „Lumina si Intunericul”, explicand in acest capitol Programul iubirii nebune, Excitantii (factorii de activare), Dezamagirea, Promisiunile incalcate, Marea inversare si Judecatile echilibrate – ca alternative ale gandirii catastrofizante, gandirii de tipul totul sau nimic.

„Lumina si Intunericul” din cartea „Iubirea nu este de ajuns” − Aaron T. Beck

In capitolul „Lumina si Intunericul” din cartea sa „Iubirea nu este de ajuns. Cum sa rezolvi problemele de cuplu cu ajutorul terapiei cognitive”, Aaron T. Beck se apleaca exact asupra acestor aspecte extreme ce pot aparea ca efecte ale iubirii, iubirea care poate ajunge pe culmi inalte, dar care poate, in acelasi timp, sa deraieze, lasand in urma un nor de dezamagire, frustrare si resentimente.

Cum intelegem acesti poli extremi ai iubirii?

Pentru a intelege acesti poli extremi ai iubirii, autorul recunoaste intruziunea si sacrilegiul de a diseca iubirea, de a o reduce la aspectele psihologice esentiale si de a o dezgoli de poezie si stralucire, dar considera ca fiind necesar sa se cunoasca mai multe despre motivul pentru care oamenii se indragostesc.

Sentimentele de iubire sunt cele mai pretioase si putini oameni ar renunta la placerea intensa, la euforia si excitatia asociate acestor sentimente, in ciuda fatetei intunecate legata de dorinte neimplinite, dezamagiri si disperari. Autorul descrie iubirea nebuna drept cea mai intensa forma a iubirii care implica mai mult decat sentimente si dorinte; ea implica si o alterare a constiintei care se reflecta in moduri de alterare a luciditatii si indepartare de la evaluarea si raspunsul realiste, aceste aspecte capatand forta unei tulburari psihologice. Indragostitul pasional este incontinuu preocupat de persoana iubita si manifesta dorinta de neoprit de a fi mereu alaturi de ea.

Autorul descrie in acest capitol cazurile unor iubiri extreme ce inscriu indicii ale tulburarii obsesiv-compulsive, tulburarii de tip dependent, tulburarii maniacale. Fantasmele iubirii ii cuprind cu totul pe cei implicati, acestia refuzand sa creada ca exista posibilitatea sa dezvolte iluzii. Referitor la Programul iubirii, autorul recunoaste forta atractiei fizice, insa considera si altele pe masura. In functie de preferinte si de nevoile psihologice, omul reactioneaza la stimulii care ii creeaza placere, el face astfel o selectie, un program care functioneaza dupa aceeasi lege indiferent de motivele declansarii iubirii oarbe: cand partenerii se curteaza, chiar si comportamentele neplacute pot fi rasucite si transformate in aspecte pozitive. Aceasta incapacitate de a modifica perspectiva idealizata, chiar si cand trasaturile neplacute ale persoanei iubite devin evidente, spune A. Beck, apare ca urmare a programului de indragostire nebuneasca.

Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog