Luxul de a fi perfect intr-o lume imperfecta

Tipul perfectionist isi doreste sa fie cel mai bun. Tipul perfectionist se caracterizeaza prin meticulozitate, disciplina, rigurozitate in scopurile sale. Pentru multi perfectionismul este un ideal dar a atinge perfectiunea este un obiectiv imposibil. Chiar stiute aceste lucruri, lupta celui ce isi doreste perfectiunea este una dura, impunandu-si un regim strict si conditionari multiple pentru atingerea obiectivelor.

In timp ce unii isi propun a atinge perfectionismul in anumite domenii ale vietii lor si chiar este o virtute sa atingi cele mai inalte culmi prin perseverenta si efort propriu, la altii perfectionismul este o trasatura generalizata. Un atlet depune tot efortul sa ajunga pe podium, un chirurg isi doreste sa nu dea gres niciodata, insa o persoana care utilizeaza aceleasi standarde in familie sau in relatiile cu cei dragi,  generalizand frica de erori sau esec, nu este deloc in avantajul sau.

Perfectionismul tinde sa aiba doua componente si anume: o componenta pozitiva cum ar fi stabilirea unor standarde ridicate pentru el insusi si o componenta negativa cum ar fi generalizarea preocuparilor legate de greseli si starea de presiune indusa de acest aspect atat lui insusi cat si celor din jur. Putem spune ca avantajul perfectionismului este gestionarea corespunzatoare a primei componente cat si a celei de-a doua fara a cadea victima propriilor actiuni si stresului implicit. Atata timp cat persoana isi chibzuieste resursele investite pentru a crea un raport optim intre solicitari si capacitatea lui de a raspunde adecvat, perfectionismul este in avantajul ei. Controlul stresului este marea provocare pentru perfectionisti. De multe ori persoanele perfectioniste cad victime stresului, fapt pentru care toata investitia lor, pozitiva de altfel, este contraproductiva.

• Perfectionistii au tendinta de a-si stabili obiective inalte si de a lucra din greu pentru indeplinirea lor. Tipul de gandire este totul sau nimic, in sensul ca perfectionistul nu se multumeste pana nu atinge excelenta, nu va accepta nimic mai putin decat perfectiunea. Pentru el aproape perfect este perceput ca esec.
• Perfectionistii sunt critici cu ei insisi, dar si cu ceilalti. Oamenii in general se multumesc cu realizarile lor, insa perfectionistii au tendinta de a identifica greselile mici si imperfectiunile chiar si atunci cand au o realizare. De aceea, relationarea cu ceilalti va avea de suferit.
• Obiectivele perfectionistilor nu sunt chiar rezonabile. Pentru ca un obiectiv mare sa fie indeplinit este necesar sa il sectionezi in alte obiective mai mici insa perfectionistul nu se multumeste si nu gaseste satisfactie la niveluri mici, dimpotriva un obiectiv care pare la indemana nu pare un obiectiv al perfectionistului.
• Pe langa obiectivele marete pe care si le propun, perfectionistii sunt foarte preocupati in a evita esecul, pentru ei evitarea esecului este tot un obiectiv, ca atare aceasta temere de esec ii impiedica sa se bucure de procesul de crestere si de actiunea in sine. Esecul devine o perspectiva foarte infricosatoare pentru ei, iar grijile continue de a nu face ceva nedesavarsit devin imobilizante si nu reusesc sa mai faca nimic. O performanta mai putin perfecta este de asemenea infricosatoare pentru perfectionisti.
• Perfectionistii tind sa fie foarte auto-critici si nefericiti totodata, avand o stima de sine scazuta. Ei pot fi de asemenea izolati si singuri; din cauza naturii lor critice si a rigiditatii ii pot impinge pe altii departe de ei.

Citeste si Cum isi imagineaza barbatii iubita perfecta?

Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog