Johnny Depp a pierdut procesul cu tabloidul “The Sun”, care îl acuza că și-a bătut soția
Actorul Johnny Depp a pierdut procesul intentat tabloidului britanic „The Sun” care îl acuză pe acesta de violenţă domestică şi a scris că şi-a bătut soţia. La vremea respectivă, actorul a dat în judecată atât ziarul, cât și editorul executiv al The Sun, afirmand că articolele nu au nicio legătură cu realitatea. Însă, decizia unui judecător de la Înalta Curte din Regatul Unit a fost favorabilă tabloidului incrimnat. Conform verdictului, Depp a fost violent cu fosta soţie, Amber Heard, în vârstă de 34 de ani, pe care a agresat-o fizic de 12 ori în timpul mariajului lor. Heard a declarat că acest proces a fost „incredibil de dureros” și că dorește doar să „își vadă mai departe de viață”.
Pierderea procesului de defăimare ar putea afecta dramatic imaginea si cariera actorului, acum în vârstă de 57 de ani.
Johnny Depp a acționat-o, din nou, în instanță pe Amber, într-un caz separat în Statele Unite, după ce ea a scris un editorial în “Washington Post” în care îl acuză de violenţă. Avocatul actriţei din SUA a declarat că „foarte curând vom putea prezenta dovezi și mai voluminoase în SUA”, sperând deja la o a doua victorie.