Părinții sunt etalon pentru copii. Pentru că îi iubesc orbește, total, în profunzime încă din pântece, fiecare comportament bun sau nociv al adultului este preluat automat de copil, crezând că asta e normalitatea și calea pe care orice copil trebuie să o urmeze, iar relația dintre cei doi oameni care îi iubește cel mai mult, reprezintă patternul relațional pe care copilul și-l însușește.

Cât de mult îi influențăm pe copii?

Copilul absoarbe orice informație cu o viteză năucitoare, iar din prima clipă de viață culege noțiuni de interacțiune inter umană pentru că știe că odată ce învață cum să reacționeze, cum să comunice, cum să obțină atenție, șansele lui de supraviețuire cresc.

Avem așa o forță de influență asupra lor încât încă de mici învață limba noastră, obiceiurile noastre, tradițiile, obiceiurile societății deși nu este în instinctul lor să salute sau să își aștepte rândul.

Ce învață copiii din relația părinților?

Contrar așteptărilor, copiii nu învață din relația părinților prima oară cum să se pregătească pentru relațiile de cuplu, ci cum se comportă doi adulți, iar cu siguranță, ce învață ei cu adevărat este ceea ce facem noi, nu ceea ce spunem.

Un copil învață de la părinți cum să ceară, cum să vorbească, cum să manifeste iubirea, cum să explice și să se facă înțeles. Deși cuvintele pe care le folosim pot fi frumoase, elegante și elevate, gesturile defapt ajung la copilaș. Ochii dați peste cap, lipsa contactului vizual, gesturile pe la spate, superficialitatea, toate acestea sunt preluate de copil ca fiind norma socială pentru că un copil nu înțelege încă ce înseamnă cenzura.

În al doilea rând, din relația dintre părinți, copilul învață și cum să se poarte cu viitori parteneri. Dacă în familie a avut ca exemplu cearta, violența, lipsa de atașament, atunci asta va căuta de la o relație, crezând că asta înseamnă normalitatea. Ruperea unui astfel de pattern relațional reprezintă un efort supra omenesc ce poate fi ușurat cu ghidaj terapeutic.

Cum să le fim exemplu pozitiv?

Adultul trebuie să îi ofere copilului șansa să vadă și interacțiuni mai puțin plăcute. Certuri, frustrare, tristețe, neputință, toate sunt emoții umane normale, prin care toți trecem, iar secretul este metoda prin care gestionăm astfel de trăiri.

Unui copil căruia i s-a prezentat viața ca fiind un carusel de emoții pozitive, minunate i se va părea dramatic când se va lovi pentru prima oară de nedreptate sau nu o să știe ce să facă cu emoțiile, o să considere că este un defect.

Cu toate astea, copilul trebuie să vadă de la părinte că încearcă să evolueze, să devină mai bun, că își dă silința să își repare greșelile. Pentru a fi un exemplu pozitiv pentru propriul copil, un părinte responsabil întâi gândește, apoi face sau spune, nu amenință, nu jicnește, nu manipulează, nu păcălește, nu trișează și asta în toate relațiile, nu doar cu partenerul sau cu copilul.

Cum le prezentăm situațiile mai puțin pozitive?

Cu toții ne enervăm și ne pierdem cumpătul sau trecem prin situații dificile, iar secretul în a prezenta situația copilului e prin discuții sincere, prin asumare și explicații. Copiii au o curiozitate fantastică, iar cand evităm subiecte sau ne purtăm cu ei ca și cum nu ar fi capabili să înțeleagă, mai mult îi frustrăm și le dăm senzația că păstrăm secrete și că nu merită să fie valorizați.

Încercați să le vorbiți din timp, ipotetic, cum ar trebui să se comporte în unele situații neplăcute cum ar fi când sunt jicniți de alții, cum să reacționeze când cineva îi provoacă pentru că astfel, măcar să aibă câteva instrumente, nu să rămână blocați.