Cât de vitreg poate fi părintele vitreg?

Vă mai aduceți aminte poveștile copilăriei, cu Fata babei și fata moșului în care fata babei era răsfățată și cea a moșului pusă la treburile cele mai grele? Sau Cenușăreasa, cu mama vitregă care o chinuia, care o alungase în cea mai urâtă camera din propria ei casă, în cenușă…și o punea să muncească pe brânci? Sau Albă ca zăpada? …Şi cred că aș putea găsi încă sute de povești…

Din toate acestea, concluzia cea mai evidentă este că un părinte vitreg  se comportă rău cu copilul său vitreg… Noi știm, din povești (ce bine ar fi fost să fie doar acolo), că acei copii sunt chinuiți…uneori agresați verbal și fizic…

Dar care este oare realitatea? Ceea ce este evident este faptul că în poveștile noastre, părinții reali ai  copiilor, fie dispar, fie…nu au nici un cuvânt de spus.

Realitatea este însă diferită uneori. Am întâlnit în activitatea mea părinți vitregi care aveau cu copilul partenerului, relații mult mai bune decât părintele însuși.

De-a lungul timpului, studiile care au fost efectuate au demonstrat faptul că cei mai mulți dintre copii în viața cărora apare un părinte vitreg ajung să găsească modalități prin care să se adapteze la noul stil de viață, făcând eforturi pentru a se integra.                                                                                                                                         Atunci când unul din parteneri este implicat în a-și crea noua relație, consideră că și copilul ar trebui să aibă sentimente asemănătoare. Ceea ce uită însă părintele, este că pentru un copil care iese dintr-o familie, implicarea afectivă în altă relație importantă pentru mama sau tatăl lui, cere efort și o responsabilitate suplimentară din partea lui; ceea ce poate duce la tensiuni între cei doi, adică părintele vitreg și copil. Relațiile care se construiesc acum, gesturile, atitudinile, reacțiile…  participă la noul proces de formare a familiei.

După integrarea  în familie, noul membru este nevoit să își asume un dublu rol de soț și părinte vitreg. Acest lucru presupune multă responsabilizare și din partea adultului răbdare, înțelegere și desigur timp. Copilul va avea nevoie de timp pentru a înțelege relațiile noi care se formează, să înțeleagă ce rol are el acum, că nu este abandonat de către celălalt părinte și că actualul părinte nu încearcă să ia locul celui care  a fost în viața sa până de curând, în familie, iar acum este la distanță.

Ca şi părinte vitreg, e nevoie să fii înțelegător, să accepți nevoile celui mic, să te pui în situația lui și să înțelegi modul în care se comportă în situații diferite. Dacă în relația dintre mama și tata, au existat conflicte, părintele vitreg are nevoie să învețe modul de a raporta la traumele copilului, să-l asculte, să-l înțeleagă, să-l facă să se simtă protejat, fără a-l grăbi, a-l brusca…

Poate și datorită acestui ultim lucru părintele vitreg, trebuie să ofere copilului un model de autoritate parentală care i-a lipsit, ajutându-l astfel să învețe să se raporteze la viața nouă, în toate stadiile sale de dezvoltare și implicit la viața socială. Alteori părintele vitreg, din dorința de a câștiga iubirea copilului și…în a demonstra, de ce nu, partenerului, ce eforturi face, uită de limite, devenind permisiv. Considerând că impunerea unor limite va duce la dispariția sentimentelor de afecțiune sau cumpărând tot ceea ce copilul vrea, uneori exagerând, tocmai pentru a ”cumpăra” afecțiunea acestuia. Ceea ce este necesar însă, este un sistem de reguli și limite care trebuie respectate de către toți membrii familiei, care să ducă  la apariția unor comportamente pozitive, să-i dea repere solide pentru viața lui viitoare de adult.

Clarificarea rolurilor  dintre mamă / tatăl biologic și părintele vitreg este necesară  și pentru  consolidarea nevoii de apartenență, a încrederii în sine și a imaginii pe care și-o proiectează copilul pentru viitor.

Aceste roluri  împreună cu un mediu afectiv normal, fiind de altfel condițiile  necesare pentru o viața de familie împlinită.