Ascetismul adolescentului – mecanism de aparare

Ascetismul inseamna negarea aspectelor placute ale vietii, deoarece placerea lor produce conflicte interne pentru individul in cauza, si apare sub forma de momente de singuratate sociala sau intima. Ascetismul este refuzul oricarei placeri fizice, chiar si al celor mai inocente, pentru a proteja eul impotriva nevoilor pulsionale, care sunt pentru adolescent sursa de angoasa.

Termenul de ascetism este des intalnit in religie atat cu sensul de viata austera si retrasa, cat si un mod de viata caracterizat de renuntarea la placeri, reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesitatilor materiale si stapanirea oricarei pofte a simturilor, inclusiv cele sexuale.

 

Mecanisme de aparare ale eului

Perioada adolescentina caracterizata prin multiple transformari si un prag de constientizare limitat al acestora, prin experienta de viata limitata cat si prin procesele cognitive in plina formare este perioada in care mecanismele de aparare ale eului intra in functiune preluand controlul.

Mecanismele de aparare sunt tehnici ale eului folosite pentru rezolvarea unor conflicte interne ale psihicului. Ele au fost definite ca si concepte de catre Sigmund Freud, ulterior au fost cercetate de mai multi psihanalisti, insa o rezonanta marcabila in studierea acestora are chiar fiica sa, care in 1936 scrie cartea: „Mecanisme de aparare ale eului”.

Conceptul freudian incadreaza mecanismul de aparare ca mecanism prin care psihicul se apara de dorintele instinctuale, ce apartin inconstientului si care, dintr-un motiv sau altul, sunt respinse de constient.

In D.S.M.- IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders 1994-1996), mecanismele de aparare sunt definite ca fiind acele procese psihologice automate care protejeaza individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stres (interni si externi).

Anna Freud a fost primul autor care a descris mecanismul de aparare la adolescent reprezentat prin ascetism. Tinerii care trec prin astfel de faze par sa se teama mai mult de cantitatea decat de calitatea instinctelor lor. Modelul functional al acestui mecanism de aparare poate fi reprezentat astfel: de fiecare data cand instinctul spune “voi ….” , egoul replica “sa nu….” , acest model avand radacinile in modurile stricte ale educatiei timpurii pe care au acordat-o parintii. Aceasta neincredere a adolescentului in instinct are o tendinta periculoasa de a se raspandi in mai toate ariile nevoilor fizice obisnuite: refuzul intimitatii, refuzul afilierii la grupul de aceeasi varsta, la obiceiurile sociale specifice cum ar fi distractiile, muzica, dansul, alegerea vestimentatiei, dar si refuzul nevoilor primare de foame, sete, sexuale.

Pentru psihologi, riscul este cu atat mai semnificativ cu cat este reprezentat de extinderea acestei renuntari in planul unor lucruri care sunt inofensive si necesare: adolescentul refuza placerile orale, refuza hrana sau o reduce substantial, astfel expunandu-si sanatatea la riscuri inutile, ajungand la anorexie.

 

Trecerea de la ascetism la excesul de instinctual

In aceasta repudiere de instinct (in care nu sunt lasate portite pentru satisfaceri substitutive), un risc major il reprezinta trecerea de la ascetism la excesul de instinctual, adolescentul facand uneori treceri bruste de la tot ceea ce a detinut anterior in mod interzis la libertati absolute.

Unii autori leaga ascetismul de o posibila depresie, in care individul s-a preocupat de starea sa mentala pe care el incearca sa o contracareze prin adoptarea de solutii, descoperind in cele din urma ca el a condus doar spre o problema mai profunda.

In formele acestui mecanism de aparare, ascetismul este insotit de negare. Astfel, intalnim forme ale negarii durerii pana la acceptarea autotorturii, refuzul de satisfacere a nevoilor fizice, refuzul de hrana suficienta, refuzul de boli fizice, refuzul nevoii umane de companie (preferand izolarea), afectiune sau relatii de familie (de la viata de acasa alege sa rataceasca in lipsa unui adapost).

Kurt Lewin, in teoriile sale asupra adolescentei, foloseste sintagma „negare afectiva” – asa cum exista negarea, contradictia si iluzia pentru a compensa continuturi intelectuale si care nu sunt categorisite ca stari ciudate – apar depresiile, nedumeririle, confuziile, stari de constientizare slaba, chiar stupoare, care umplu cu insistenta sfera afectiva si nu lasa niciun loc pentru anxietate.

Ascetul tinde spre a simti durere. El se angajeaza in activitati in care renunta la sinele fizic pentru o mai buna aura, o purificare de sine, aceasta fiind o forma inversa de ipohondrie, o grija inversata de acest corp fizic – torturandu-l.

 

Text: Ionela-Janina Sabou
Psiholog cu libera practica in psihoterapie cognitiv-comportamentala