Studiile arată că sexul la vârste înaintate este foarte benefic!
Cu alte cuvinte, te face mai fericit și mai sănătos. Sunt concluziile unui studiu care a avut în vedere viața sexuală a 2577 de bărbați și 3195 de femei cu vârsta de peste 50 de ani.
Activitatea sexuală este o parte foarte importantă a relației intime dintre parteneri, o parte care este din ce în ce mai puțin prezentă odată cu înaintarea în vârstă; cel puțin în cazul celor mai mulți dintre oameni. Studiul a arătat faptul că, deși frecvența actelor sexuale este una mai scăzută, subiecții sunt în continuare interesați de acest aspect al vieții lor și îl consideră important. 85% dintre bărbații cu vârsta între 60 și 70 de ani sunt activi sexual, cei între 70 și 80 de ani sunt activi în procent de 60%, iar din categoria celor trecuți de 80 de ani sunt activi sexual aproximativ 32%. În cazul femeilor s-a constat că acestea sunt mai puțin active sexual odată cu înaintarea în vârstă, însă, ca și în cazul bărbaților, foarte multe continuă totuși să aibă relații sexuale.
Faptul că oamenii continuă să facă sex la vârste înaintate este o veste foarte bună, pentru că același studiu a mai arătat și că riscul de apariție a unor afecțiuni fizice sau psihice este cu atât mai mare cu cât sexul lipsește mai mult. Aparent, bărbații care au raportat o scădere a dorinței sexuale sunt în general aceia care dezvoltă o formă de cancer sau o boală cronică ce ajunge să le limiteze activitățile de zi cu zi.
Bine-nțeles, sexul nu este singura modalitate de a-ți îmbunătăți viața la o vârstă mai înaintată, însă este clar că adulții care au o viață sexuală activă sunt mai sănătoși și au o stare de spirit mai bună.