Enurezis şi encoprezis. Cum ajutăm copiii în astfel de cazuri?
Tulburările de eliminare la copii denumite enuresis și encopresis (urină și fecale) pot să apară din cauza unor cauze organice și / sau psihologice.
Vrei să ştii cum să ai grijă de tine şi de copilul tău în fiecare etapă a vieţii lui?
Cauze de enurezis
- Predispoziția genetică – aproximativ 70% dintre copiii enuretici au un părinte care s-a luptat și el cu enurezis.
- Neurologice – somnul profund afectează modul în care vezica comunică cu creierul. În loc să se trezească pentru a folosi toaleta, mușchii pelvisului se relaxează și se golesc în timp ce copilul doarme. Acest control al creierului-vezicii urinare se va dezvolta în mod natural în timp sau va fi accelerat medicamentos.
- Capacitate vezicală mică.
- Tulburări de somn cum ar fi somnambulismul sau apneea obstructivă în somn
- Constipație cronică
- Infecțiile urinare recidivante;
- Hiperreactivitatea vezicii urinare.
- Diabet
Enurezis la copii – ce este și ce înseamnă?
Emisiile involuntare și inconștiente de urină la copiii peste 5 ani, produse în lipsa unei cauze organice, poartă denumirea de enurezis. Copilul are un comportament de urinare inadecvat, el urinand în alte locuri decât toaletă, și anume: în chiloței sau în pat. Enurezisul este întâlnit în proporție de 10-15% în cazul copiilor, iar la adulți, până la 3%. În ceea ce privește factorii psihologici determinanți ai enurezisului, amintim metodele rigide de educație care pot induce copilului teamă și anxietate, expunerea forțată în cadrul colectivului de elevi, expunerea la conflictele din familie, expunerea la schimbări bruște de mediu, colectivități, activități, fiind astfel privat de o anume perioadă de acomodare. Schimbări stresante în viață copilului mai sunt considerate și nașterea unui frate, divorțul părinților, problemele familiale, care îi provoacă acestuia sentimente de nesiguranță și de pierdere a atenției și afecțiunii părinților.
Cauze de encoprezis
- Constipație – majoritatea cazurilor de encoprezis sunt rezultatul constipației cronice. Atunci când se confruntă cu durere la defecare, copilul asociază cu timpul frică să meargă la toaletă și să elimine scaunul.
- Stres emoțional – Divorțul unui părinte sau nașterea unui frate, începerea școlii sau schimbări de program pot declanșa encoprezis.
Encoprezis la copii – ce este și ce înseamnă?
Lipsa controlului defecației în absența unei cauze fizice, care apare la copii peste 4 ani, este numită encoprezis. Copilul are un comportament inadecvat de eliminare a scaunului în alte locuri în afară de toaletă: în chiloței, pe podea, în pat. Atât enurezisul, cât și encoprezisul cauzează frustrare și mânie copilului, dar și părinților, educatorilor sau supraveghetorilor care nu pot înțelege de ce, cu toate eforturile lor de a învăța copilul cu un comportament adecvat pentru toaletă, problemele de control intestinal persistă. Bineînțeles că, odată apărute, aceste probleme creează sentimente de rușine copilului care murdărește patul și care știe că acest lucru este sursă de umilințe, atenționări, pedepse sau batjocura celor din jurul sau. Aceste sentimente de rușine și vinovăție conduc la scăderea stimei de sine la copil.
Și în cazul encoprezisului, factorii psihologici țin de problemele în timpul învățării mersului la oliță sau toaletă, probleme familiale, probleme emoționale, comportamentul copilului având uneori un scop, și anume de a atrage atenția părinților sau afecțiunea lor, de a se răzbuna ca urmare a geloziei pe care o simte pentru fratele lui sau revoltă împotriva metodelor rigide de educație pe care nu le suportă. Pe lângă dezvoltarea unei stime de sine scăzute, copiii cu astfel de probleme se mai confruntă cu dificultăți de concentrare, toleranță scăzută la frustrare, o slabă coordonare.
Enurezis și encoprezis la copii – sfaturi pentru părinți
– Problemele de incontinență urinară și fecală, enurezis şi encoprezis presupun mai întâi de toate o evaluare medicală realizată de medicul pediatru și mai apoi intervenția unui psiholog sau psihiatru;
– Psihoterapia este de ajutor în astfel de cazuri și va include atât intervenții asupra copilului, cât și asupra părinților, aceștia din urmă trebuind să înțeleagă ce se întâmplă cu copilul lor și ce metode sunt adecvate pentru educație;
– De asemenea, este important ca părinții să înțeleagă suferința prin care trece copilul, faptul că acesta nu este fericit, ci afectat de ceea ce se întâmplă cu el, că trece printr-o perioadă destul de dificilă cu temeri și jenă față de reacțiile celor din jur, mai ales față de colegi, prieteni și mai ales în situațiile când este nevoit să se deplaseze în locuri noi (excursii, vizite etc.) unde este aproape iminentă descoperirea dificultăților cu care se confruntă;
– Abordarea în astfel de cazuri trebuie să fie una deschisă, copilul fiind sprijinit să depășească problema, nu pedepsit sau umilit. Pedepsele și umilirea îi pot cauza acestuia probleme de comunicare, izolare, depresie;
– Învățarea de către părinți a unor metode terapeutice bazate pe recompensarea comportamentului pe care doresc să-l consolideze la copilul lor (prin buline albe) sau metoda calendarului în care se pot bifa zilele în care copilul a reușit să își controleze comportamentul de eliminare, de mers la toaletă și să încurajeze copilul pentru fiecare reușită, fiecare eveniment pozitiv este lăudat, copilul fiind fericit că a reușit să rezolve problema;
– Evitarea panicii și a preocupărilor exagerate de control al patului în timpul nopții care pot speria copilul și mai rău; evitarea criticilor și a pedepselor;
– Oferirea unui timp de calitate copilului, în sensul că acesta trebuie să simtă atenția, afecțiunea ambilor părinți, integrarea în activități de familie armonioase, petrecerea în natură a timpului liber, exerciții fizice etc.;
– Evitarea sfaturilor din exterior − rude, prieteni sau bunici – care pot interpreta greșit aceste probleme ale copilului.
