Disocierea, o forma de reactie in fata abuzului sexual
Oamenii sunt fiinte complexe care functioneaza dupa un tipar la fel de complex. Simplificand pentru a intelege mai bine complexitatea fiintei umane, fiecare om detine in arsenalul sau trei piese majore, si anume: un corp, o minte si un suflet. Vorbim despre piese care ne compun ca fiinte umane ca printr-o magica ecuatie interioara. La scoala, unele probleme de matematica pot fi mai dificile, ceea ce face ca solutiile la acestea sa fie foarte greu de identificat. La fel se poate intampla si in cazul oamenilor. Altfel spus, pot exista persoane care sa fie blocate in fata acestor bucatele din ele insele.
Are loc un fenomen psihologic numit “disociere”. Ceea ce inseamna ca mintea pare separata de corp, sufletul de minte si corpul de suflet. Inevitabil, persoana va ajunge sa se simta straina in propriul corp, iar functiile gandirii sale parca apartin altcuiva. El sau ea se simte nesigur/a pe actiunile si sentimentele sale.
Cercetarile de specialitate releva faptul ca disocierea are rolul de a determina persoana sa uite experientele cu incarcatura emotionala negativa. Disocierea apare de cele mai multe ori ca o consecinta a socului produs de evenimente traumatizante. Disocierea este deseori legata de situatia de abuz. Majoritatea oamenilor experimenteaza mai devreme sau mai tarziu o forma de disociere. Se poate intampla sa traiesti stari de relativa disociere in situatii de criza, de stres, de oboseala accentuate sau de deprivare de somn.
Disocierea si abuzul sexual
Exista specialisti in domeniu care considera existenta alter ego-urilor sau a personalitatilor multiple sau alternante la adultii care au fost abuzati sexual in copilarie. Ceea ce se intampla mai exact este ca anumite parti importante ale personalitatii devin inconstiente, ca un mecanism de aparare impotriva emotiilor negative determinate de evenimente de abuz suferite in copilarie. In cazul in care persoana resimte un sentiment de instrainare in ceea ce priveste propriul ei trup sau lipsa de contact cu propriile ganduri si actiuni, atunci vorbim despre un sentiment de depersonalizare. Este ca si cum s-ar vizualiza dintr-o perspectiva straina, greu de constientizat si aceasta.
Fenomenul depersonalizarii este trait cel putin ca o experienta bizara. Persoana se simte dintr-odata ca si cum ar fi altcineva. O alta persoana dintr-o alta lume, paralela cu lumea sa proprie. Totul se desfasoara ca intr-un vis in care nu are capacitatea sa intervina in niciun fel. Metaforic vorbind, persoana traieste propriul film, insa in calitate doar de spectator. Cel mai frustrant este ca acesta sau aceasta nu poate interveni in scenariul filmului, simtindu-se de-a dreptul neputincios sau neputincioasa. Iar sentimentul neputintei este unul dintre cele mai amare sentimente din lume.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei
