Pericolele hiperparentingului
Intr-o lume competitiva, ai carei castigatori din ce in ce mai buni sunt printre noi, sa cresti un copil este o mare provocare. Traim in vremuri care cer hiperperformanta. Dornici de succes, investim mult efort si timp dincolo de familie, preocupati de mentinerea sau obtinerea celui mai bun job si de promovarile care ne asigura ascensiunea pe scara ierarhica. Preocuparea pentru performanta se extinde si asupra copiilor nostri. Ne dorim pentru ei tot ce e mai bun, sa beneficieze de toate facilitatile pe care lumea moderna le ofera. Incarcam programul copiilor cu multiple activitati suplimentare, iar ei le presteaza din dorinta de a ne face pe plac. Presiunea intelectuala la care sunt supusi copiii este cauzata de nevoia de perfectiune a parintilor si credintei lor neintemeiate ca performanta scolara le va asigura succesul in viata.
Hiperparintii pot afecta dezvoltarea intelectuala a copilului lor in urmatoarele moduri:
1. Asteptarile extreme franeaza evolutia gandirii copiilor
Copiii mici incearca sa isi multumeasca parintii si sa le indeplineasca asteptarile, fiind destul de receptivi la solicitarile lor, iar pe masura ce cresc, incep sa devina rebeli si sa opuna rezistenta. Parintii grijulii pun presiune pe copii, cerandu-le de la o varsta cat mai frageda performante intelectuale pentru care creierele lor nu sunt inca pregatite. Cerintele depasesc nivelul lor de maturizare intelectuala si forteaza creierul sa apeleze la o strategie de gandire de nivel inferior. Din dorinta de a fi la inaltimea asteptarilor celor pe care ii iubesc, copiii isi dezvolta obiceiuri gresite prin care simuleaza performanta, dar care inhiba dezvoltarea sanatoasa a gandirii. Un exemplu este copilul de 2 ani care a invatat tabla inmultirii. Parintii nu pot fi mandri decat de memoria lui exceptionala si mai putin de capacitatea de intelegere a inmultirii, care nu este dezvoltata la aceasta varsta.
2. Presiunea intelectuala este contraproductiva si distruge curiozitatea
Copiii sunt exploratori innascuti, dar interesul lor se poate diminua daca sunt fortati sa invete lucruri care ii depasesc si pentru care nu manifesta curiozitate. Creierul nostru este un organ de supravietuire, iar pentru un copil, aprobarea parintilor este vitala. Asadar, daca atitudinea exploratoare nu este recompensata, ei vor renunta la ea.
3. Furia si dezmagirea parintelui sunt factori de stres
Atunci cand copiii sunt presati sa indeplineasca sarcini pe care creierele lor mici nu sunt in masura sa le execute, parintii devin adesea furiosi sau dezamagiti. Un copil poate detecta aceste emotii ale parintelui chiar de la o varsta foarte frageda. In creierul lui se elibereaza hormoni de stres (cortizol) ca urmare a faptului ca pierde controlul. Se dezvolta o stare psihologica denumita de specialisti „invatarea neputintei”, care poate deteriora fizic creierul unui copil. El invata ca nu poate controla stimulii negativi, cum ar fi furia parintelui, si nu va incerca sa scape. Se va obisnui cu situatia. Invatarea neputintei este o poarta deschisa catre depresie, chiar si la varste scolare. Sinuciderile copiilor reprezinta un exemplu graitor al faptului ca insistentele si presiunile parintilor sunt percepute de copil ca un esec dramatic. Creierul copiilor nu este interesat sa invete, ci sa supravietuiasca.
Cresterea unui copil nu este o cursa contracronometru, nu ne aflam in competitie cu parintii altor copii. Compararea propriilor copii cu altii mai inzestrati (ex. „Maria cum poate sa invete si tu, nu?”) este toxica si nu le face nici lor bine, nici telului pe care si l-au ales. Exista si modalitati mai sanatoase de a maximiza puterea creierului copilului. Jocul deschis, interactiunea verbala si laudarea efortului sunt demonstrate stiintific a fi mult mai eficiente in stimularea intelectului copiilor decat presiunea catre performanta.
Text: Psiholog Dana Comanescu
