Horoscop de dragoste săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Horoscopul dragostei pentru săptămâna 19 – 25 octombrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu sfaturi și recomandări la capitolul sentimental pentru toate zodiile. Află cum stai cu dragostea săptămână aceasta din cel mai complet și detaliat horoscop de dragoste!
Din punct de vedere sentimental, săptămâna aceasta se remarcă prin aspecte astrologice minunate și, iată, după o lungă perioadă, vin cu vești foarte bune la horoscopul dragostei!
Venus, planeta iubirii și a armoniei, aflată în zodia Fecioară, va face nu mai puțin de trei aspecte favorabile cu planetele aflate în mers direct în zodia Capricorn, cu Jupiter, Marele Benefic, cu Saturn, planeta responsabilității și a maturității, și cu Pluto, planeta transformărilor interioare și a regenerării. Ei bine, toate acestea vorbesc despre capacitatea de a ne îmbunătăți relațiile, de a evolua și progresa sentimental, și de a lega sau construi relații durabile, solide și trainice, care promit să dăinuiască în timp.
Sfat! Horoscopul de dragoste pentru săptămâna 19 – 25 octombrie 2020 este valabil atât pentru zodie, cât și pentru ascendent.
Horoscop de dragoste Berbec – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Berbec reușesc să se mai detensioneze sentimental săptămâna aceasta, dar încă nu este cea mai promițătoare perioadă pentru ei, contextul cerându-le să muncească mai mult dacă-și doresc îmbunătățirea vieții de cuplu. Marte, guvernatorul lor și planeta sexului, încă retrogradează în zodia lor, și-i inhibă, ca și cum nu ar avea timp de povești de iubire. Cu toate astea, o rază de speranță este în dormitor, pentru că Soarele va activa sectorul intimității și energia nativilor, în mare parte va fi astfel consumată. Cei care sunt singuri pot fi mai tentați de aventuri sentimentale, iar cei care sunt parte a unui cuplu ar trebui să evite pe cât posibil infidelitățile pentru că vor ieși la suprafață.
Horoscop de dragoste Taur – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Taur sunt printre cei mai norocoși nativi ai zodiacului la capitolul sentimental și nu numai pentru că Venus le este guvernatoare, ci și pentru că activează casa iubirii. Taurii singuri vor avea parte de ocazii să cunoască persoane noi și să înceapă noi relații care se vor dovedi de lungă durată. În plus, cei care sunt parte a unui cuplu, își vor consolida relația, vor dezvolta principii comune și viziune de viitor care le vor asigura trăinicia.
Horoscop de dragoste Gemeni – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Gemeni reușesc să-și armonizeze emoțiile și să-și îmbunătățească statusul sentimental. Nativii se gândesc la ideea de a-și construi un cămin și au mari șanse să pună bazele acum. Unii vor face un credit de casă nouă pentru a se muta cu partenerul sau pur și simplu vor lua decizia de a locui cu chirie împreună. Este o perioadă foarte bună și în plan intim și pot trăi pasional. Cei singuri sau care nu sunt hotărâţi ce să facă cu o idilă s-ar putea să dea dovadă de mai multă maturitate și să-și dorească să o oficializeze.
Horoscop de dragoste Rac – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Rac se bucură, în sfârșit, de o perioadă bună în relația de cuplu. Nativii reușesc prin comunicare și dialog armonic să lămurească orice problemă le-a amprentat în ultima perioadă viața sentimentală și astfel își consolidează pe termen lung relația, își îmbunătățesc remarcabil căsnicia. Cei singuri pot cunoaște pe cineva care să le trezească interesul și nu este exclus ca acest context de flirt de acum să se transforme în relație longevivă.
Horoscop de dragoste Leu – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Leu se bucură și ei de mai multă armonie în viața de cuplu, dat fiind că Jupiter le guvernează sectorul iubirii. Cu puțin efort și evitarea exceselor și extremelor, nativii se pot bucura de plăceri în relații și pot avea oportunitatea de a-și construi relația pe baze sincere și morale. În plus, nativii se pun mai mult în valoare și faptul că partenerul îi aprecieză în ajută să-și crească stima de sine și să întoarcă aprecierile prin declarații de dragoste.
Horoscop de dragoste Fecioară – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Fecioară se bucură din plin de tranzitul lui Venus prin zodia lor, mai ales că planeta iubirii face aspecte benefice cu planetele din Capricorn care se regăsesc întocmai în sectorul iubirii. Nativii par că au găsit rețeta perfectă pentru a-și îmbunătăți viața și a-și armoniza povestea de iubire. După multe obstacole, tensiuni și limitări, iată că cei mai perseverenți pot să-și oficializeze relația pentru că a ajuns la maturitate. Cei singuri au șanse mari să cunoască pe cineva care să le incite simțurile și să dea curs unei povești romantice cu mari șanse de a se desfășura pe termen lung.
Horoscop de dragoste Balanță – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Balanță, fiind guvernați de Venus, se bucură de o perioadă înfloritoare și rodnică în plan sentimental, mai ales că nativii au avut de trecut prin foarte multe încercări în cuplu din cauza lui Marte, planeta sexului și a conflictului, care retrogradează încă în sectorul relațiilor lor. Practic, nativii nu pot încă răsufla ușurați, însă aspectele săptămânii îi determină să se întoarcă în trecut și să vadă ce anume pot îmbunătăți în povestea lor de iubire. Unii pot alege împăcarea, iar alții pot alege uitarea, detașarea de amintiri. Oricum, ceea ce vor alege se va dovedi spre binele lor în viitor.
Horoscop de dragoste Scorpion – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Scorpion sunt, de asemenea, printre nativii favoriți ai săptămânii și asta pentru că Venus este planeta care le guvernează relațiile și se află pe casa prietenilor și a iubirii pe care nativii o primesc. Asta înseamnă că sunt mult mai deschiși la noi relații, chiar dacă Mercur retrogradează în zodia lor și-i pune puțin pe pauză. Scorpionii ies mai mult din casă, cunosc oameni noi și au mari șanse să flirteze, însă de data aceata o fac cu multă responsabilitate. Relațiile de lungă durată se pot armoniza și consolida prin dialog sincer și deschis.
Horoscop de dragoste Săgetător – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Săgetător încă mai au un pas de făcut și anume Marte retrograd în sectorul iubirii care continuă să le ceară să-și reevalueze atitudinea față de persoana iubită sau față de o relație sentimentală în care se află. Săptămâna aceasta, iată că Mercur, planeta care le guvernează relațiile de lungă durată, vine și aprofundează acest subiect pentru că se află în retrogradare întocmai pe casa trecutului. Nativii trebuie să se confrunte cu amintirile, cu foste relații toxice, cu parteneri manipulatori și agresivi, și să ierte pentru a merge mai departe. Chiar și cei care sunt parte a unui cuplu trebuie să învețe că este necesar să dea mai multă valoare partenerului de lângă ei, mai ales că așa au șanse să evolueze și ei.
Horoscop de dragoste Capricorn – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Capricorn se bucură de noi începuturi în dragoste, dat fiind că Venus este planeta care le guvernează iubirea. Aceste noi începuturi au la bază noi filozofii și mentalități, noi principii sentimentale și noi convingeri. Nativii au mari șanse de evoluție spirituală, personală, iar viața lor poate cunoaște progres. O poveste de dragoste se poate consolida și poate deveni relație de lungă durată dacă sunt maturi, responsabili și perseverenți.
Horoscop de dragoste Vărsător – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Vărsător trăiesc un context sentimental destul de intens pentru că cei doi guvernatori, Mercur, care le conduce iubirea, și Soarele, care le stăpânește relațiile, se vor întâlni în timp ce Mercur este retrograd. Este practic o săptămână de profundă și intensă reanaliză a vieții sentimentale și relaționale, însă au șanse mari să se desprindă de trecut, de frici, traume și inhibiții care au pus stăpânire pe ei. Totodată, pasiunea în cuplu se reaprinde, nativii trăiesc intens în dormitor, însă sunt sfătuiși să evite infidelitățile și pasiunile accidentale, dar mai ales relațiile ascunse.
Horoscop de dragoste Pești – săptămâna 19 – 25 octombrie 2020
Cei născuți în zodia Pești se bucură de tranzitul lui Venus întocmai în sectorul relațiilor de lungă durată și prin aspectele pe care le formează cu planetele din Capricorn, nativilor le activează axa relațională, un aspect cu care nu se vor mai întâlni prea curând, cel puțin nu în următorii 12 ani, de aceea trebuie să profite la maxim acum apentru a-și consolida și armoniza relația de cuplu. Vor fi susținuți și vor simți să iubească și să se lase iubiți, iar aceste aspecte celor singuri le poate aduce ocazia unei noi relații de viitor, iar persoana poate veni prin intermediul cercului de prieteni, al cunoștințelor sau pot lucra împreună la un proiect, însă nu este obligatoriu.