Părinţi de nota 10. Soluţii?

În zilele noastre, toți sunt experți în crescut copiii, toți știu ce e mai bine pentru copiii altuia, iar în multitudinea de sfaturi, cu greu răzbate și părintele cu al lui instinct. Așadar, ce înseamnă părinte de nota 10? Cum diferențiem un părinte bun față de unul rău?

Ce înseamnă părinte bun?

Să clarificăm de la început o idee care îi consumă enorm pe cei care își doresc să fie părinți ideali: Fiecare familie e diferită! În plus, aparențele înșală. De ce trebuie să ținem cont de aceste aspecte? Pentru că nu doar odată, într-o simplă interacțiune socială cu câte o familie, concluzionăm cu ușurință că sunt perfecți, în timp ce poate în familia noastră, lucrurile nu stau prea bine.

Ce înseamnă, de fapt, să fii părinte bun? Singurul care poate spune dacă un părinte este bun sau nu, este copilul și felul în care acesta reacționează, dar și părintele are un cuvânt de spus în această evaluare. Dacă el știe că a făcut eforturi, a încercat și dată fiind situația de viață, a făcut tot ce a crezut că e mai bine, atunci da, putem vorbi de un părinte bun.

Părintele bun e acela care își iubește copilul, îl tratează cu respect și considerație, care face tot ce e mai bun pentru el. Un părinte bun are reguli clare, dar știe ce e și distracția, într-un cuvânt, un părinte echilibrat.

Ce vrea un copil de la părintele lui?

În definitiv, copilul e cel care beneficiază de un model parental, iar el e cel care poate spune care-i sunt nevoile. Cu toate astea, un copil poate spune ca dacă un părinte îi dă să mănânce numai dulciuri, îi cumpără toate gadgeturile și îl lasă să stea toată noaptea pe ele, atunci ar zice că e părintele ideal. În schimb, realitatea spune că un părinte bun e cel care îi oferă în primul rând iubire, atenție și știe să îi impună reguli sănătoase, care îi vor binele pe termen lung.

Cum să devenim un părinte de nota 10?

Unii copii au nevoie de un părinte mai ferm, alții de părinți cu foarte multă răbdare, dar cu toții au nevoie cu siguranță de un părinte cu următoarele caracteristici:

• Blândețe – Orice copil are nevoie să fie înțeles atunci când suferă (chiar dacă părinților li se pare lipsit de importanță) și să i se explice cu blândețe toate aspectele care îl privesc în mod direct.
• Fermitate – pare greu de crezut, dar copilul are nevoie să știe că se află pe mâini bune și că adultul care îl îngrijește, știe ce face.
• Iubire – de asemenea, copilul trebuie să știe că e iubit, orice ar face și acceptat, dar mai mult, trebuie să i se comunice și verbal acest lucru.
• Atenție – cel mic are nevoie să se conecteze cu părinții, să aibă toată atenția acestora, măcar câteva minute pe zi, în reprize. Trebuie să știe că e ascultat și validat și că părerea lui contează.
• Iertare – copiii fac trăsnăi, greșesc, strică, rup, toate mânate de o curiozitate și o poftă de viață ieșită din comun. Ei vor să știe că sunt iertați și înțeleși, iar iubirea părinților nu se diminuează.

De ce e bine să mai și greșim ca părinți?

Pentru copii, părinții sunt zei, modelele cele mai bune de urmat, sigurul și cel mai important patern pe care îl preiau. Dacă tot purtăm asemenea responsabilitate, nu înseamnă că nu avem dreptul să greșim. Și greșelile pe care le facem au scop educațional pentru că ne oferă cea mai bună ocazie să le arătăm copiilor cum să reacționeze în astfel de situații.

Ne cerem scuze, remediem situația și ne dăm silința să nu o mai repetăm. Simplu, eficient și de efect, iar copiii știu cum să reacționeze pe viitor în situații asemănătoare. De asemenea, învață că și cei mai bun greșesc, așa că nu perfecțiunea ar trebui să ne fie scop final.