Hepatitele transmisibile sexual: testare, prevenire, factori de risc

Hepatitele virale reprezinta infectia ficatului cu unul dintre virusurile hepatice de tip A, B, C, D si E, fiecare tip avand particularitati legate de mod de transmitere, severitate si abordarea terapeutica. Hepatitele virale tip B, C si D intra in categoria bolilor cu transmitere sexuala.
In cazul formei acute cu VHB, cele mai multe persoane (95%) reusesc sa epureze virusul din organism, cu vindecare completa in interval de cateva luni. Atunci cand sistemul imun nu poate lupta contra virusului, infectia cu VHB poate persista toata viata (devine cronica), cu risc de a dezvolta insuficienta hepatica, ciroza sau cancer hepatic. Copiii au risc mult mai mare sa dezvolte o infectie cronica. In cazul VHC, cele mai multe persoane infectate nu prezinta simptome specifice si, in consecinta, vor avea un diagnostic intarziat.  Din pacate, spre diferenta de infectia cu VHB in care forma cronica este mai putin frecventa, majoritatea (75%-85%) persoanelor infectate cu virusul hepatitei C vor dezvolta in timp infectia cronica (pe termen lung). Acestea au risc de progresie rapida catre boli hepatice severe si complicatiile lor, chiar daca nu au niciun simptom. In cazul VHD, infectia aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie). Caracteristica VHD este ca nu poate infecta organismul in absenta VHB.

Modalitati de transmitere

VHB se transmite prin contactul cu sange, produse de sange sau alte fluide ale corpului unei persoane infectate (sperma, secretii vaginale, lapte, saliva). Orice persoana, indiferent de rasa, nationalitate, sex, orientare sexuala, poate fi infectata cu virusul hepatitic B. Transmiterea sexuala este considerata a fi responsabila pentru 30-50% din cazuri la nivel mondial.
Riscul de contaminare cu VHB creste in cazul intretinerii de  relatii sexuale neprotejate cu o persoana infectata cu VHB, parteneri multipli sau in cazul prezentei unei boli cu transmitere sexuala (gonoree, chlamidia). Leziunile si solutiile de continuitate genitale pot favoriza intrarea virusului in organism. De asemenea, persoanele cu comportament la risc, care folosesc droguri injectabile, impartind acelasi ac sau ace nesterilizate corespunzator utilizate la tatuaje, piercing sau acupunctura, persoanele care au nevoie de transfuzii de sange sau produsi din sange, pacientii care au nevoie de hemodializa, personalul medical si cei din institutiile corectionale prezinta risc pentru infectia cu VHB. Indivizii nascuti sau care au calatorit in regiuni endemice pentru hepatita B (in care hepatita B are o larga raspandire), precum Africa Subsahariana, Asia de Sud-Est, Bazinul Amazonului, Insulele Oceanului Pacific si Orientul Mijlociu, sunt de asemenea la risc. Femeile purtatoare ale acestui virus pot transmite infectia copiilor in timpul nasterii (transmitere verticala) si aproape toti copiii infectati vor dezvolta infectie cronica; din fericire, imunoprofilaxia reduce riscul.
Spre deosebire de hepatita B, hepatita C este rar transmisa sexual, insa riscul exista. VHC este raspandit in primul rand prin expunerea la sange infectat, cum ar fi de la schimbul de ace pentru consumul de droguri, piercing, tatuare, si partajarea ocazional de paie nazale pentru cocaina. Aproximativ 5% din copiii nascuti de femeile infectate cu VHC vor deveni, de asemenea, infectati cu virusul. Hepatita D, fiind o infectie fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), cunoaste aceleasi modalitati de transmitere ca si VHB. Hepatita B NU se transmite prin alimente sau apa sau prin simplul contact (atingere, imbratisare, strangere de mana), contactul cu lacrimile sau cu sudoarea unei persoane infectate, folosirea in comun a telefonului, bazinului de inot, scaunului de toaleta. Uneori insa, o persoana poate fi diagnosticata cu infectie, chiar daca nu exista factori de risc pentru aceasta boala.

Simptome

Doar 50% din infectiile acute cu virusul hepatitei B produc simptome. Simptomele de hepatita includ coloratia galbena a pielii sau a ochilor (icter), febra, dureri abdominale superioare generalizate, stare generala de rau si greata.  In etapele ulterioare, hepatita B poate cauza edem (umflarea picioarelor) si ascita (acumulare de lichid in abdomen).

Diagnostic

Pentru diagnostic, se fac teste specifice de sange pentru identificarea markerilor hepatici. In cazul VHB se determina prezenta/absenta Ag HBs (prezenta lui semnifica infectia cu VHB) si anticorpi anti HBs (prezenta lor se poate datora unei infectii anterioare vindecate sau in urma vaccinarii). In cazul diagnosticului infectiei cu virusul hepatitic B, medicul infectionist va detalia testele diagnostice pentru evaluarea severitatii infectiei, starii de replicare a Pentru VHC diagnosticul se face prin determinarea prezentei in sange a anticorpilor anti VHC. Acestia sunt prezenti in sange atat in timpul infectiei acute, cat si dupa recuperarea postinfectie acuta si pe parcusul infectiei cronice cu VHC.  Sunt necesare teste suplimentare pentru a determina prezenta materialului genetic al virusului prin testare PCR (numita reactia in lant a polimerazei).

Tratament si preventie

Pentru preventia infectiei cu VHB, exista un vaccin care confera imunitate de durata contra VHB. Acest vaccin contribuie si la preventia infectiei cu VHD. Toti nou-nascutii intra in schema nationala de vaccinare contra hepatitei B. Vaccinul poate fi administrat si adultilor la cei nevaccinati, la cerere sau in urma unei expuneri accidentale. In cazul expunerii la virusul hepatitic B, de exemplu prin intepare accidentala cu un ac contaminat cu sange, in primele 24 de ore se poate administra o injectie cu imunoglobuline, urmata imediat de prima dintre cele trei doze de vaccin anti hepatita B. In cazul unei infectii cronice, medicul specialist va recomanda, in functie de caz, monitorizare sau tratament antiviral (interferon sau analogi nucleotidici/nucleozidici). Daca ficatul este sever afectat, ultima optiune terapeutica este transplantul hepatic.

Text: Dr. Andreea Stavri
Medic specialist obstetrica ginecologie