Cum ne învățăm copiii să fie fericiți

Am în față cartea ”Formula fericirii” a lui Stefan Klein, în care autorul vorbește despre descoperiri ale neuropsihologiei de azi. Tot citind, încercam să descopăr dacă într-adevăr există o formulă a fericirii, universal valabilă! Și mai cu seama dacă eu că părinte voi reuși să o transmit copilului  meu… dacă o mai pot îmbunătăți… dacă nu e prea complicată…

Putem noi oare, ca părinți să ne învățăm copii să fie fericiți? Grea întrebare… greu răspuns.

A fi părinte presupune o serie de provocări, de momente de satisfacție și bucurie, dar și de încercări. Asocierea acestei ”meserii” se face de cele mai multe ori cu sentimentul de împlinire, satisfacție, fericire și mai puțin cu emoționalitatea negativă sau chiar lipsa satisfacției (Elibach, Moch, 2011). Însă există studii care spun contrariul și anume că există o diferență între ceea ce simte un părinte  și ceea ce se spune despre rolul acestuia.

Părinții, mai ales în acest secol al vitezei, cu toată rutina, cu zilele istovitoare de muncă, cu diversele lipsuri pe care încearcă să le suplinească, așa încât copilul să nu sufere, ajung de cel mai multe ori să resimtă mai puține emoții pozitive și mai multe emoții negative, au stări de anxietate, sentimente de neîmplinire… Părinții își fac mai multe griji în comparație cu cei care nu sunt părinți,se simt tot mai des copleșiți de societate, în toate aspectele ei.

Anumite curente de parenting susțin faptul că un părinte poate avea doar stări de bine, de confort emoțional în raport cu copilul sau, însă acest lucru pare ideal.

Noi nu trăim într-o lume ideală și a le induce copiilor noștri această idee nu ar fi tocmai ceea ce un părinte ar trebui să facă pentru copilul sau. Copii învață în general din ceea ce văd, iar comportamentele cele mai des întâlnite sunt întru totul asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în familie. Când copilul trăiește într-o familie în care părinții se iubesc, se respectă, se înțeleg, cu siguranță că acesta va fi un copil fericit. Dacă părinții sunt agresivi verbal sau fizic, în raport cu cei din casă și din jurul lor, ce fel de copil va fi acesta? Fie unul trist, fie unul furios, în nici un caz fericit. Dacă vrem să avem copii fericiți, trebuie să fim  mai întâi noi fericiți! Un părinte fericit are un copil fericit, dar un copil poate fi fericit având un părinte mai puțin fericit? Dar oare poate un părinte să-și învețe propriul copil să fie fericit? Cum poate face acest lucru?

Nu fiți triști! În primul rând ar fi necesar ca părintele să poată transmite confortul emoțional având însă grijă și de propriul confort. Se știe că proasta dispoziție omoară neuroni, iar starea de excitabilitate declanșată de un pericol iminent, de exemplu atunci când dispare factorul stresor, dispare și ea – în timp ce în depresie hormonii stresului rămân pentru o perioada lungă de timp. Tristețea este un stres de lungă durata. În nici un caz nu puteți transmite fericire, atunci când aveți toate corăbiile înecate!

Comunicați! Comunicați! Comunicați! Încercați să fiți prietenii copiilor voștri, nu îi lăsați să caute afecțiunea sau nevoia de a comunica  în relație cu terțe persoane, care nu ar putea să vă înlocuiască niciodată!

Antrenați-vă creierul! Orice activitate acționează împotriva tristeții. Când mintea este preocupată de o acțiune, nu mai este atentă la gândurile negative. Și, fiind veseli, puteți să fiți relaxați, bine dispuși în comunicarea cu copilul, iar rezultatul va fi pe măsură.

Găsiți-va scopuri obișnuite, în perioade de tristețe, nu încercați să mutați munții! Este timp și pentru asta! Important este să depășiți  momentul de tristețe, așa încât să puteți fi părinți buni și veseli în relație cu copiii voștri.

Fugiți de tristețe – la propriu! Activitatea fizică influențează pozitiv starea de spirit, ducând la apariția unor stări de bine. Pe de-o parte, sportul îți  crează sentimentul de reușită, mai ales când reușim să mobilizăm leneșul din noi, iar pe de altă parte, sportul acționează direct asupra  creierului, mișcarea ducând la dezvoltarea și chiar la apariția unor noi neuroni, conform unor studii recente. Plus că vă puteți antrena copii în practicarea unui sport, iar distracția și fericirea vor veni că răsplată!

Valoarea unui părinte, atât în ochii lui, cât și în ai propriilor copii trebuie să fie la un nivel cât mai înalt, așa încât, să le dați încredere și siguranță în sine. Cu cât un copil este mai încrezător în sine, cu atât este mai fericit!

Fiți exemple pozitive! Pentru fiecare copil, cel puțin unul dintre părinți este modelul ideal, pe care și-l doresc să-l copieze. Creați-le sentimentul de unicitate, fără a-i urca pe un piedestal!

Deschideți-le ochii către lume, așa cum este ea, bună, rea, frumoasă, urâtă, pentru ca viața merită trăită frumos până la sfârșit!