„Copilul învață din lucrurile la care este expus, pentru că, mai ales până la vârsta adolescenței, copilul e reacție la reacția părintelui”

Normele pentru începerea anului școlar produc confuzie în rândul părinților și implicit în rândul copiilor. Ce impact emoțional vor avea toate aceste restricții asupra copiilor și cum trebuie gestionată situația de către părinți, ne explică Andrada Cosma – psiholog autonom în terapia cognitiv-comportamentală și în formare, în terapia relațională, membră a echipei Pagina de Psihologie. 

 

Cum trebuie să privească părinții “noua normalitate”?

Le recomand părinților să rămână deschiși și flexibili tocmai pentru că ne confruntăm cu o situație în continuă schimbare, scopul nu este să tragem concluzii. E important să ne concentrăm resursele pentru a ne adapta zilnic și să reușim să ne amintim că deși avem dreptul să simțim că ne este dificil, e important să putem face ce e de făcut pentru a rămâne sănătoși și în siguranță. Tocmai pentru că situația se poate schimba de la o zi la alta și ne aflăm constant în alertă, le recomand părinților să se concentreze și pe reglarea propriilor emoții, nu doar pe rezolvarea practică a situației.

Cum trebuie să fie pregătit un copil înainte de a pleca la școală, în condițiile date?

E important ca părintele să îi ofere copilului control și predictibilitate. Pe de o parte, povestind în avans cu copilul despre cum se va desfășura o zi de școală, cât mai în detaliu. În același timp, e important ca părintele să construiască un spațiu de siguranță emoțională în care copilul să se simtă invitat să spună și despre cum se simte, nu doar despre ce are de făcut. Recomand părinților să adapteze discursul în funcție de vârsta copiilor, ținând cont că preșcolarii/școlarii mici rețin mai repede făcând, nu povestind despre ce au de făcut, așadar puteți folosi jocuri de rol și scenarii de genul “să ne imaginăm că suntem la grădiniță/școală; arată-mi cum faci când…”. Pentru elevii de gimnaziu, porniți de la cum vede copilul situația, la ce se gândește, cum vrea să acționeze și abia apoi interveniți dacă e nevoie să întăriți anumite comportamente sau măsuri de siguranță. Dacă observați că adolescentul are deja informațiile de bază despre măsurile de siguranță și știe cum să le implementeze, exprimați asta sub formă unei aprecieri. Dacă observați că adolescentul are nevoie de informații corecte, rămâneți prezenți și nu folosiți critica ci, mai degrabă, lăudați copilul pentru ceea ce deja știe și apoi oferiți-vă să îl ajutăți cu noi informații.

Cum se poate gestiona cât mai bine deschiderea anului școlar din punct de vedere emoțional?

Fiind prezenți pentru toate emoțiile copilului, așa cum le simte, atunci și acolo. De multe ori, ne este greu să stăm conectați cu emoțiile copilului pentru că, de fapt, ne este nouă greu că adulți să simțim acele emoții. Recomandarea mea este să oglindiți emoțiile așa cum le observați la copil: “văd că te simți…oare așa te simți?” și apoi să le validați emoția, fără să va propuneți să o schimbați: “cred că te simți așa; trebuie să îți fie greu” și abia apoi oferiți-vă ajutorul practic: “ce te-ar ajuta acum? cum pot eu să te ajut?”. Le recomand părinților să facă acest exercițiu raportându-se la propriile emoții. Pentru a putea conține emoțiile copilului e important să putem să facem asta și înspre propria persoană.

Credeți că cei mai mici vor fi afectați de regulile COVID?

Cred că mintea are o capacitate extraordinară de a se adapta. Deja facem asta, ne adaptăm atât practic, cât și emoțional, dar nu știm încă ce costuri emoționale pe termen mediu și lung pot avea aceste adaptări. E important să ne amintim că facem ce putem mai bine în condițiile date și le-aș transmite acest mesaj și copiilor. Mai mult, indiferent cum se va schimba situația practică, ce rămâne important pentru fiecare dintre noi, în special pentru un copil, este să ne simțim în siguranță emoțională, auziți și înțeleși pentru ceea ce simțim așa cum simțim.

Care vi se pare riscul major în ceea ce privește dezvoltarea lor socio-emoțională?

Un risc pe care îl văd este ca un copil să nu se simtă auzit și înțeles pentru ceea ce simte deoarece adulții de pe margine sunt într-o stare continuă de alertă și asta nu le mai lasă disponibilitate pentru emoția copilului. În același timp, are sens, ca adulți, să trăim sentimente de îngrijorare și să ne fie greu să tolerăm incertitudinea, dar e important să veghem asupra intensității cu care resimțim aceste emoții și să învățăm să ni le conținem.

Care sunt aspectele pozitive și cele negative ale școlii online?

Cu toate că această analiză este mult mai largă decât cele expuse aici, voi selecta câteva din aspectele pozitive și cele negative. Aspectele pozitive pot să țină de faptul că fiecare copil rămâne acasă, acesta fiind de obicei un spațiu de siguranță ceea ce poate contribui la rezultate academice mai bune. Pe de altă parte, un cost poate să fie faptul că această generație este mai puțin expusă interacțiunilor directe din punct de vedere socio-emoțional. Un alt avantaj este faptul că timpul de deplasare către școală poate fi folosit pentru a onora ritmul copilului. În același timp, un cost derivă din faptul că toate activitățile se desfășoară în același context, fără a folosi demarcații de timp și loc. Chiar dacă un avantaj este faptul că lecțiile se vor putea desfășura online, un dezavantaj este faptul că un copil este condiționat de prezența unui adult pentru a gestiona etapele tehnice impuse de platforma de învățare.

Cum trebuie să se organizeze un părinte să fie cât mai echilibrat, tocmai pentru a-și ajuta copilul să aibă un comportament echilibrat?

În primul rând, aș clarifica faptul că un comportament este consecința combinației dintre gândurile și emoțiile noastre. Așadar, dacă suntem atenți la ce gândim și la ce simțim și învățăm să validăm aceste lucruri, nu să ne certăm sau criticăm, atunci și comportamentele noastre vor fi echilibrate. Astfel, mesajul meu înspre părinți este să exploreze care sunt modalitățile care îi ajută să se centreze, să se simtă conectați cu ei. Exercițiul pe care îl propun părinților în cabinet este să își imagineze că au o trusa de instrumente pe care o adaptează situațiilor prin care trec. Uneori este despre a ne regla respirația, alteori este despre a face câteva mișcări astfel încât corpul să se destindă, alteori este despre a ne spune că am făcut suficient sau că ne simțim copleșiți și asta e de înțeles. Nu putem fi prezenți emoțional pentru copilul de lângă noi dacă noi ne simțim constant în alertă emoțională. Investiți timp pentru a va construi rutine emoționale la care știți că puteți apela când va simțiți copleșiți și deconectați de propria persoană. Fiecare părinte știe intuitiv ce funcționează mai bine pentru puiul sau doar că de multe ori greutatea de a pune în aplicare vine din faptul că ne iau propriile emoții prin surprindere. La fel ca și copilul de lângă ei și părinții învață care sunt strategiile lor de vindecare emoțională și asta vine doar dacă suntem blânzi cu noi.

Cum poate această perioada de pandemie să le ofere cele mai bune lecții copiilor, atât despre ei, cât și despre viață?

Cred că atâta timp cât părinții rămân deschiși și disponibili pentru a primi emoțiile copiilor și aceștia se simt înțeleși, aceasta poate fi una dintre lecțiile din aceste vremuri: indiferent de situațiile de viață, emoțiile mele sunt auzite și înțelese. Asta îi ajută pe copii să fie rezilienți emoționali, nu prin faptul că supra-compensează cu curaj sau prin minimalizarea evenimentelor, ci prin faptul că pot să își accepte toate emoțiile. În aceeași notă, o altă lecție ar putea fi despre faptul că lucrurile materiale sunt perisabile și când se întâmplă să le pierdem, dincolo de controlul nostru direct, ce ne va ajuta va fi să rămânem în armonie cu noi pentru a ne putea reinventa și pentru a o lua de la capăt.

Sunt de condamnat acei părinți care, pe fondul nesiguranței și anxietății, refuză să-și ducă copii la școală în această perioadă?

Toate emoțiile noastre sunt valide, ele nu sunt bune sau rele, ci toate sunt de înțeles. Așa cum am mai menționat, e important să ne recunoaștem și să ne validăm propriile emoții pentru că asta ne aduce apoi claritate legat de ce decizii putem lua mai bine în condițiile date. Dacă nu reușim să ne conectăm cu propriile emoții, să ne simțim în siguranță să vorbim despre ce ne îngrijorează fără a ne simți judecați și evaluați, atunci vom fi mult mai tentați să ne luăm sentimentul de siguranță din faptul că avem reguli rigide înspre noi și ceilalți. Așadar, mesajul meu pentru orice părinte care se surprinde cu altfel de reguli, și de-a lungul vieții toți trecem prin astfel de momente, ar fi să se întrebe: “oare am reușit azi să îmi aud propriile gânduri și emoții?; le-am făcut să se simtă bine primite sau le-am criticat?”.

Ce sfat le-ați da părinților pentru a-și depăși propria anxietate? Dar copiilor care au temeri?

Pe lângă strategiile deja menționate, atât pentru părinți cât și pentru copii sunt importante rutinele care ne fac să ne simțim în siguranță. Când ne surprindem cu câte o emoție negativă intensă, cum e anxietatea, în loc să catastrofez legat de faptul că “iar mă simt așa și nu mai suport starea asta”, să mă întreb, mai degrabă, de ce are sens că a apărut această emoție? Oare despre ce nevoie neîndeplinită încearcă această emoție să îmi comunice? A apărut această anxietate pentru că nu mă simt conectat și am nevoie de asta? Sau pentru că nu mă simt auzit, validat pentru ceea ce mi se întâmplă? Cum aș putea să comunic despre aceste nevoi astfel încât să fiu prezent în propria viață emoțională? Aceste strategii sunt valabile și în cazul copiilor, doar că ei vor avea nevoie de ghidajul unui părinte în acest sens.

Sunteți de acord cu o afirmație recentă din partea autorităților, conform căreia ”purtatul măștii ține cont de ce au auzit copiii în casă în ultimele 6 luni de la părinții și de la prieteni”?

Da, copilul învață din lucrurile la care este expus pentru că, mai ales până la vârstă adolescenței, copilul e reacție la reacția părintelui. Cognitiv vorbind, nu are încă abilități pentru a lua decizii complexe singur. Așadar, dacă acest copil nu și-a văzut părintele purtând mască în tot acest răstimp, șansele sunt foarte mici ca el să facă acest comportament pe cont propriu. Dacă un copil și-a văzut părintele purtând mască și a fost expus discursului despre importanța acestui lucru, pentru acel copil comportamentul este deja normalizat și automatizat. Copilul învață mai degrabă din ceea ce vede decât din ceea ce aude.