Comparaţia între copii, un obicei care trebuie evitat

Nu există părinte oricât de calm și echilibrat ar fi, să nu își compare, cel puțin la nivel inconștient, copilul cu un alt copil. Poate celălalt e mai vorbăreț, poate e mai independent, poate mănâncă singur sau adoarme rapid, poate e înțelegător și blând, iar copilul personal pare dificil de gestionat uneori. Cu toate acestea, comparația între copii nu are niciun beneficiu pentru nimeni, iată de ce:

Comparația între copii aduce frustrare pentru părinte

Părintele a cărui minte gândește aceste aspecte, tinde să treacă cu vederea calitățile copilului și să se concentreze asupra achizițiilor pe care copilul nu le-a însușit încă. Un părinte care își iubește copilul se poate gândi că a greșit el cumva, că poate fi vina lui că cel mic nu îndeplinește sarcinile date așa cum o fac ceilalți, dar un părinte echilibrat, care iubește necondiționat, știe că și copilul său este valoros și se dezvoltă așa cum este el pregătit.

De multe ori diferențele dintre copii sunt notabile și din cauza contextului socio-cultural. Un copil crescut într-o familie implicată, cu o situație financiară stabilă, într-un mediu roditor are din start șanse ca felul în care viața lui se desfășoară să fie optim, deși există și copii din medii mai puțin favorabile care au o sclipire de geniu și reușesc să compenseze lipsurile materiale sau emoționale prin determinare. Așa că, data viitoare când vrei să compari copiii între ei, încearcă să vezi toate aspectele și să te detașezi de așteptările auto-impuse.

Comparând copiii, unul dintre ei se va considera lipsit de valoare

Una dintre marile greșeli pe care mulți părinți/bunici/cadre didactice le fac e aceea de a verbaliza gândurile pe care le au față de alți copii. Câți dintre noi nu a auzit: „X a luat o notă mai mare la test, tu de ce nu poți?”. Cum ar fi ca puii noștri de om să ne compare salariile cu ale altor părinți? Nu ar aduce niciun beneficiu, acest lucru este clar.

Comparând doi copii între ei, unuia îi anulăm tot elanul, îl facem să se simtă lipsit de importanță și de multe ori o să aleagă să se concentreze pe a-l mulțumi pe părinte, în loc să se focuseze pe pasiunile sale, pe aspectele care l-ar face fericit. Aceasta este rețeta prin care multi copii ajung adulți care au cariere alese cumva de alții și consideră mersul la muncă o corvoadă. Fiecare copil se pricepe la ceva, fiecărui copil îi face plăcere să creeze ceva, dar de multe ori, i se spune că trebuie să fie bun în alt domeniu, nu în cel în care excelează. Iată de ce ajungem să fim înconjurați de oameni mediocri în același domeniu, în loc să avem oameni talentați în toate ariile.

A compara frații – o greșeală greu de reparat

Nici picăturile de ploaie nu au pereche identică, așa că nu e cu putință ca doi oameni să fie la fel, nici măcar gemeni fiind. Pentru iubirea părinților, copiii fac orice. Părintele – zeul absolut, modelul ideal, cel care asigură supraviețuirea, trebuie să fie mulțumit de copilul pe care îl are, dar ce se întâmplă când unul este considerat perfect iar celălalt nu? Ei bine, rivalitatea se intensifică, copilul comparat își pierde entuziasmul, vigoarea și se pornește un război invizibil între frați pentru a crește în ochii părinților. De multe ori, unul dintre frați trece peste preferințele sale, își sacrifică fericirea pentru a deveni copilul iubit. Astfel de comportament provoacă răni greu de vindecat.

Așteptările impuse de societate – un factor important în compararea copiilor

De multe ori gura lumii are mai valoare mai mare în ceea ce privește felul în care ne creștem copiii decât propria lor bunăstare. Fetițele trebuie să se joace cu păpușile, fetele trebuie să fie bune gospodine, femeile sunt bune secretare, educatoare etc. Băiețeii se joacă doar cu mașini, băieții trebuie să se joace fotbal și sunt mai neastâmpărați, bărbații sunt buni meșteri, trebuie să aibă joburi în aria științelor exacte. Așa se retează aripile viitoarelor cercetătoare, ale micilor umaniști, așa ajung să îndeplinească roluri care nu li se potrivesc și simt că nu aparțin vieții pe care o trăiesc.

Vremurile se schimbă, iar copiii încep ușor-ușor să fie încurajați în a-și dezvolta pasiunile mai mult decât așteptările impuse de societate. Lumea progresează, se vede că bărbații pot avea slujbe odinioară rezervate femeilor și viceversa. Un copil lăsat să își urmeze calea devine un adult care se duce cu plăcere la serviciu și aduce un plus lumii noastre.

Fiecare ființă a lumii noastre are ritm diferit de dezvoltare

Chiar dacă suntem încurajați să fim primii, să fim cei mai buni, să fim vorbăreți, sociabili, extrovertiți, trebuie conștientizat faptul că nu e benefic să ne forțăm în a fi altceva decât suntem natural. Da, e minunat să devenim cea mai bună variantă a noastră, dar asta nu înseamnă a ne comporta cum se așteaptă alții să o facem. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copiii noștri e să îi iubim așa cum sunt și să îi susținem în a înflori în ritmul lor.