Prolactinom – definiţie, cauze, diagnostic şi tratament

Prolactinomul reprezintă cea mai comună formă de tumoră benignă a glandei pituitare, cunoscută și sub denumirea de hipofiză, caracterizată prin producția excesivă de prolactină, un hormon responsabil pentru lactație și influențarea multor alte procese fiziologice în corp. Acest exces hormonal poate duce la diverse simptome, cum ar fi:

• galactoreea (secreția de lapte la persoanele care nu sunt însărcinate sau care nu alăptează)
• amenoreea (absența menstruației)
• infertilitate și disfuncții sexuale la bărbați

Diagnosticarea prolactinomului se bazează pe măsurarea nivelurilor de prolactină în sânge și pe imagistica glandei pituitare, pentru a identifica prezența și dimensiunea tumorii. Tratamentul poate varia de la monitorizarea atentă a afecțiunii la administrarea de medicamente care normalizează nivelul de prolactină sau intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea tumorii. Identificarea și gestionarea timpurie sunt esențiale pentru a minimiza impactul prolactinomului asupra sănătății și calității vieții.

Prolactinom, cauze generale

Prolactinomul se dezvoltă atunci când celulele producătoare de prolactină din glanda pituitară se multiplică în exces, formând o masă sau o tumoră. Însă, ce anume declanșează această creștere anormală a celulelor rămâne parțial învăluit în mister. Studiile sugerează că o combinație de factori genetici și ambientali ar putea juca un rol crucial.

• Factori genetici

Există dovezi care sugerează că predispoziția genetică poate influența riscul de a dezvolta prolactinom. Cazurile familiale de prolactinom, deși rare, indică faptul că mutațiile genetice specifice pot fi transmise de la părinți la copii, crescând astfel susceptibilitatea.

• Influențe ambientale

Factorii de mediu și stilul de viață, deși mai puțin înțeleși, sunt considerați a avea un impact asupra riscului de prolactinom. Expunerea la anumite substanțe chimice sau radiații a fost sugerată ca potențială cauză, însă cercetările în acest domeniu sunt încă în curs.

• Medicamentele

Anumite medicamente, în special antipsihoticele și medicamentele utilizate pentru tratamentul depresiei și hipertensiunii, pot crește nivelul de prolactină, mimând simptomele prolactinomului. Deși aceste situații nu duc la formarea unei tumori, ele pot declanșa investigații suplimentare pentru a exclude prezența prolactinomului.

• Condiții de sănătate asociate

Alte afecțiuni ale glandei pituitare sau ale hipotalamusului pot influența producția de prolactină, ceea ce poate complica diagnosticarea corectă a prolactinomului. De exemplu, hipotiroidismul poate duce la creșterea nivelurilor de prolactină, imitând efectele prolactinomului.

Prolactinom, diagnostic

Prolactinomul, această tumoră benignă a glandei pituitare ce produce niveluri excesive de prolactină, necesită o abordare meticuloasă pentru diagnosticare.

Evaluarea clinică inițială

Diagnosticul de prolactinom începe cu o evaluare clinică detaliată, care include un istoric medical complet și un examen fizic. În această fază, medicul va căuta să identifice simptomele sugestive pentru niveluri ridicate de prolactină, cum ar fi galactoreea, amenoreea, scăderea libidoului și infertilitatea. De asemenea, se va acorda atenție simptomelor care ar putea sugera expansiunea tumorii, precum cefaleea și deficiențele de câmp vizual, dat fiind că prolactinomul mare poate presa pe structurile învecinate.

Testele de laborator

Testarea nivelurilor de prolactină din sânge este esențială pentru diagnostic. Niveluri semnificativ crescute de prolactină sugerează prezența unui prolactinom, dar este important de menționat că alte condiții, precum sarcina, hipotiroidismul sau anumite medicamente, pot de asemenea să crească nivelul de prolactină. Prin urmare, poate fi necesară efectuarea unor teste suplimentare pentru a exclude alte cauze ale hiperprolactinemiei.

Imagistica glandei pituitare

Odată confirmată hiperprolactinemia, pasul următor în diagnosticarea prolactinomului implică imagistica glandei pituitare, de obicei prin rezonanță magnetică (RMN). RMN-ul este metoda preferată deoarece oferă imagini detaliate ale glandei pituitare, permițând identificarea și caracterizarea tumorii. Dimensiunea și localizarea prolactinomului sunt factori cruciali în planificarea tratamentului.

Teste vizuale

Dacă tumora este suficient de mare pentru a comprima structurile învecinate, în special nervii optici, pot fi necesare teste de câmp vizual pentru a evalua impactul asupra vederii. Aceste teste sunt importante pentru a determina necesitatea tratamentului imediat pentru a preveni deteriorarea vederii.

Evaluarea funcției hipofizare

Pentru prolactinomele mari, poate fi necesară evaluarea funcției celorlalte hormoni produși de glanda pituitară. Aceasta poate include testarea nivelurilor de hormon de creștere, cortizol, hormon luteinizant (LH), hormon foliculostimulant (FSH), tiroxina (T4) și alți hormoni, pentru a determina dacă tumora afectează producția hormonală generală.

Prolactinom, management și monitorizare

După diagnosticarea prolactinomului, managementul include monitorizarea atentă a nivelurilor de prolactină și a simptomelor, tratament medicamentos pentru a reduce nivelul de prolactină și, în cazurile în care este indicat, intervenție chirurgicală pentru a îndepărta tumora. Este esențială o monitorizare regulată prin RMN pentru a evalua răspunsul la tratament și pentru a detecta orice creștere a dimensiunii tumorii.

Tratament pentru prolactinom

Tratamentul prolactinomului variază în funcție de mărimea tumorii, simptomele prezentate și dacă pacientul dorește să păstreze fertilitatea. În cele ce urmează, vom explora opțiunile principale de tratament disponibile pentru prolactinom.

Terapie medicamentoasă

Agoniștii dopaminergici reprezintă prima linie de tratament pentru majoritatea pacienților cu prolactinom. Medicamente precum cabergolina și bromocriptina cresc nivelul de dopamină, un neurotransmițător care inhibă secreția de prolactină de către glanda pituitară. Aceste medicamente pot reduce eficient nivelurile de prolactină, diminua dimensiunea tumorilor și restaura funcția gonadală.

Cabergolina este adesea preferată datorită eficacității sale mai mari și necesității unui regim de dozare mai rar, ceea ce îmbunătățește aderența la tratament. Majoritatea pacienților observă o îmbunătățire a simptomelor și o scădere semnificativă a dimensiunii tumorii în câteva luni de tratament.

Intervenție chirurgicală

Chirurgia poate fi luată în considerare pentru pacienții care nu tolerează medicamentele sau în cazul în care tumora nu răspunde la tratamentul medicamentos.

Procedura standard este chirurgia transsfenoidală, efectuată prin sinusul sfenoidal, situat la baza craniului, pentru a accesa și îndepărta tumoră. Această abordare minim invazivă are rate de succes ridicate pentru tumorile mici și medii, cu riscuri reduse de complicații. În cazurile de prolactinome mari care extind în afara sellei turcice, abordările chirurgicale mai complexe pot fi necesare.

Radioterapie

Radioterapia este considerată o opțiune secundară, utilizată adesea pentru pacienții la care chirurgia și medicamentele nu au fost eficiente sau în cazurile în care tumoră reapare după tratament.

Metodele de radioterapie, cum ar fi radioterapia stereotactică și radioterapia cu fascicul de protoni, permit o direcționare precisă a tumorii, minimizând expunerea țesuturilor sănătoase la radiații. Deși poate fi eficientă în controlul creșterii tumorii, efectele radioterapiei asupra nivelurilor de prolactină pot apărea lent, uneori pe parcursul a câțiva ani.

Monitorizarea atentă

Pentru prolactinomele mici, asimptomatice, care nu afectează nivelurile de prolactină în mod semnificativ, o abordare conservatoare poate fi adecvată. Aceasta implică monitorizarea regulată a nivelurilor de prolactină și a dimensiunii tumorii prin RMN, fără intervenție medicală imediată. Această strategie este adesea preferată pentru pacienții vârstnici sau pentru cei cu contraindicații la tratamentul medicamentos sau chirurgical.