Iubire sau Stockholm?

Despre iubire s-au scris și se vor mai scrie multe rânduri. Iubirea este sentimentul cel mai frumos pe care îl poate simți o persoană, atât în legătură cu el, cât și cu ceilalți. Însă se pare că există situații din ce în ce mai des întâlnite, în care iubirea devine captivă, în care sentimentul de libertate se transformă într-o închisoare, iar cel care experimentează acest tip diferit de iubire, de atașament, devine prizonier și la propriu și la figurat. 

Sindromul Stockholm descrie comportamentul pe care îl are o victimă răpită sau aflată în captivitate  care, în timp, începe să aibă sentimente de simpatie pentru cel care o răpește. Persoana captivă  începe prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, de frică, din teamă de violență. Anumite gesturi de bunătate ale răpitorului pot fi considerate diferit, pot fi simțite ca empatie, compasiune, pentru că într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. A încerca o evadare poate fi amenințătoare ca percepție, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit sau chiar ucis. Astfel, victima devine super-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și nu mai dă importanță propriilor nevoi. Atunci când ar putea apare separarea de răpitor o percepe exagerat de grea, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.

Important de știut că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare, ca răspuns la diverse tipuri de traumă. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.

Sindromul Stockholm este un răspuns psihologic.

Această legătură psihologică se dezvoltă de-a lungul zilelor, săptămânilor, lunilor sau chiar ani de captivitate sau abuz. Este opusul fricii, terorii și disprețului care ar putea fi așteptat de la victimele din aceste situații. De-a lungul timpului, unele victime au ajuns să dezvolte sentimente pozitive față de captivii lor. Ei pot chiar să înceapă să se simtă ca și cum ar împărtăși obiective și cauze comune. Victima poate începe să dezvolte sentimente negative față de poliție sau autorități. Aceștia ar putea renega pe oricine ar putea încerca să-i ajute să scape din situația periculoasă în care se află.

Acest paradox nu se întâmplă cu fiecare ostatic sau victimă și nu este clar de ce apare atunci când se întâmplă.

Mulți psihologi și profesioniști din domeniul medical consideră sindromul Stockholm un mecanism de coping sau o modalitate de a ajuta victimele să facă față  traumelor unei situații terifiante. Într-adevăr, istoria sindromului poate ajuta la explicarea motivului.

Simptomele sindromului Stockholm:

1.Victima dezvolta sentimente pozitive față de persoana care o ține captivă sau o abuzează.

2.Victima dezvoltă sentimente negative fața de autorități, sau față de oricine ar putea încerca să o îndepărteze de abuzator.

3.Victima începe să perceapă umanitatea abuzatorului și să considere că au aceleași obiectiv și valori.

Aceste sentimente se întâmplă de obicei din cauza situației emoționale exacerbate și se întâmplă în timpul unei situații de ostatici sau a unui ciclu de abuz. De exemplu, oamenii care sunt răpiți sau luați ostatici se simt adesea amenințați de captorul lor, dar sunt, de asemenea, foarte dependenți de ei pentru supraviețuire. Dacă răpitorul sau abuzatorul le arată o oarecare bunătate, poate începe să simtă sentimente pozitive față de el pentru această „compasiune”. De-a lungul timpului, acea percepție începe să modeleze și schițează modul în care privește persoana care îi ține ostatic sau îi abuzează.

Sindromul  Stockholm poate apărea în următoarele situații:

   –relații abuzive de tip incest, abuz fizic și emoțional, care pot dura ani întregi și în care persoana dezvoltă sentimente de simpatie, sau pozitive pentru persoana care abuzează.

  -abuz asupra copilului– abuzatorii își amenință victimele cu răul, chiar cu moartea, iar pentru a evita supărarea abuzatorului, aceștia respectă regulile impuse. Abuzatorul poate arăta bunătate, care e percepută ca un sentiment autentic, nu ca unul manipulator. Și acest lucru confuzează copilul și acesta nu poate înțelege natura negativă a relației.

 –comerțul cu trafic de persoane – persoanele traficate se bazează pe traficanții-abuzatori pentru nevoile elementare-apă și hrană. Când traficanții furnizează aceste lucruri, victima dezvolta sentimente pozitive, ca sursă de încredere pentru abuzator și ajung să îi apere pentru a se proteja.

–antrenamentul sportiv – a fi implicat în sport reprezintă o bună modalitate de a dezvolta anumite abilități, relații, un mod de viața. Însă uneori relațiile pot avea consecințe negative. Tehnicile dure ale antrenorilor pot deveni abuzive. Sportivul poate spune că comportamentul antrenorului este spre binele lui, iar acest lucru, s-a demonstrat printr-un studiu în 2018, că poate deveni în cele din urmă o formă a sindromului Stockholm.

Tratament

Dacă crezi că tu sau cineva cunoscut a dezvoltat sindromul Stockholm, poți găsi ajutor. Pe termen scurt, consilierea sau tratamentul psihologic pentru tulburarea de stres posttraumatic poate ajuta la ameliorarea problemelor imediate asociate recuperării, precum anxietatea sau depresia. Psihoterapia pe termen lung poate ajuta în continuare pentru recuperare. Psihologii și psihoterapeuții te pot învăța mecanisme sănătoase de coping, ca instrumente de răspuns pentru a ajuta să înțelegi ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și cum puteți merge mai departe. Reasigurarea emoțiilor pozitive te  poate ajuta să înțelegi că ce s-a întâmplat nu a fost vina ta.