Atasamentul in perioada prenatala
Viata intrauterina este normal sa fie supusa investigatiilor medicale pentru a ne asigura ca fatul se va dezvolta intr-un mod sanatos. Studiile de specialitate au aratat faptul ca sanatatea mamei si conditiile fizice, psihologice, emotionale ale acesteia sunt resimtite chiar si de copilul ei. In general, imaginea copilului nenascut este cea a unei fiinte care traieste protejata in uter, o comoara pe care mama o pazeste, izoland-o de orice contact cu lumea exterioara. Insa, odata cu aparitia aparaturii medicale avansate, avem acces la viata intrauterina a fetusului, care implica o serie de activitati fizice si psihice.
Cercetari interdisciplinare ale ginecologiei, psihiatriei, psihologiei au scos la lumina procese de interactiune intrauterina mama-copil, o lume care s-a dovedit a fi absolut bogata si dinamica. Se pare ca tot ceea ce traieste mama este, de asemenea, perceput de fat, copilul in timpul gestatiei prezentand o mare sensibilitate, combinata cu un nivel inalt de expertiza psihofiziologica si neuropsihologica, de neimaginat in trecut. In aceasta lumina, putem intelege cat de importanta este in timpul sarcinii relatia dintre mama si copilul nenascut si cum poate afecta dezvoltarea ulterioara a temperamentului, a sanatatii mentale si fizice a copilului.
Atasamentul prenatal este esential pentru dezvoltarea ulterioara
Atasamentul prenatal se refera la legatura speciala pe care parintii o dezvolta cu fatul in timpul sarcinii. Winnicott a fost primul care a subliniat ca aceasta comunicare stabilita intre mama si fat este esentiala pentru relatia de atasament si dezvoltarea psihologica ulterioara a copilului. Atasamentul mama-copil este esential pentru dezvoltarea normala din punct de vedere emotional si psihologic; prin urmare, ea nu incepe in primele momente dupa nastere, asa cum se crede in general, ci este setata in timpul celor noua luni de sarcina. Se obisnuieste sa se spuna ca femeia dezvolta un atasament real pentru fat din momentul in care incepe sa simta primele miscari ale acestuia, insa studii de specialitate au aratat ca perceptia asupra fatului are la baza o implicare, in primul rand, psihologica. Mamele insarcinate percep fatul in mod progresiv, pe parcursul evolutiei sarcinii constatandu-se intensificarea atasamentului.
Aceasta legatura nu pare dependenta de perceptia fizica a fatului, ci de implicarea psihologica a rolului de „mama” care este pus in aplicare inca de la momentul conceptiei. Simbioza profunda dintre mama si fat, factorii psihosociali, emotionali, afectivi, din experienta mamei in timpul sarcinii, se vor reliefa in relatia mama-copil-atasament si vor crea „amintiri” pe care le pastreaza psihicul copilului si, apoi, adultul.
Numeroase studii scot in evidenta, pe langa importanta dezvoltarii unui atasament mama-fat adecvat pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, si dezvoltarea atasamentului intre copil si tata, triada mama-tata-copil ajutand la mentinerea unei atmosfere de sprijin, de securitate, liniste si comunicare adecvata cu copilul. Unele studii au aratat ca, spre deosebire de atasamentul matern care creste progresiv cu sarcina, atasamentul tatalui pentru fat se dezvolta in primul trimestru de sarcina si apoi ramane constant pana la sfarsitul sarcinii. Insa relatia de atasament dintre mama si fat este primordiala pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Cercetari clinice arata ca, in multe cazuri, starile mentale si emotionale cu care se confrunta mama in timpul sarcinii sunt pastrate in memoria copilului si pot afecta viitorul sau; fiecare tip de experienta emotionala traita de mama este transmisa la fat. Daca mama este intr-o stare emotionala placuta si pozitiva, va aduce beneficii fetusului; in cazul in care mama traieste intr-o stare emotionala negativa, fetusul va experimenta stari de agitatie, anxietate, frustrare. Acest lucru este cauzat de faptul ca emotiile pozitive experimentate de mama permit circulatia endorfinelor si influenteaza starea de pace si liniste a nenascutului, sentimentul fiind unul de acceptare si dragoste. Pe de alta parte, cercetari psihanalitice au evidentiat faptul ca, in multe cazuri, plangerile prezentate de pacienti legate de depresie, anxietate, fobii, tulburari ale alimentatiei sau tulburari de comportament par a fi legate de incidente, traumatisme, experiente traite in perioada de dinainte de nastere.
Mamele cu probleme emotionale pot da nastere unor copii cu risc ridicat de tulburari de somn, probleme digestive si iritabilitate. Aspecte ale delincventei juvenile si tulburari de personalitate par a fi mai mult corelate cu o dezvoltare prenatala scazuta de atasament. Foarte daunatoare pentru copil sunt, de asemenea, situatiile de stres sau tensiunile, greutatile pe care mama le traverseaza in timpul sarcinii, care ii confera stari persistente de teama, anxietate sau diverse preocupari cognitiv-afective cu incarcatura negativa. Expunerea la o stare negativa si tulburari psihice materne poate afecta dezvoltarea fatului pe termen lung. Relatia sanatoasa dintre mama si fat are un rol fundamental de protectie, iar absenta sa predispune fatul la tulburari psihice grave.
Text: Psiholog Ionela-Janina Sabou
