Pediculoza pubiana (infectia cu paduchi lati)

Pediculoza pubiana reprezinta o infectie cu o specie de ectoparaziti – Pthirus pubis (denumiti si paduchii lati sau latei) − care manifesta o afinitate crescuta pentru zona cu par din regiunea genitala. Aceste organisme se pot regasi in orice alta zona cu par, mai putin scalpul, care este „rezervat” colonizarii de catre Pediculus humanus capitis (paduchele capului).

Infestarea cu paduchi este o problema de sanatate mondiala, cele mai vechi fosile de oua de paduchi avand cca. 10.000 ani.

Pediculoza pubiana face parte din categoria bolilor cu transmitere sexuala, ea putandu-se transmite foarte usor prin contact sexual, chiar si protejat, insa uneori poate fi transmisa si prin folosirea in comun a asternuturilor, lenjeriei sau diverse suprafete (scaunul toaletei).

Singura gazda a paduchilor lati este reprezentata de om. Acesti ectoparaziti se ataseaza de piele si de firul de par, fiind mai putin mobili decat paduchii capului, si se hranesc cu sangele uman. De multe ori, din cauza dimensiunilor reduse, sunt greu de identificat la nivelul parului pubian, aceasta fiind zona predilecta pentru infectie. Totusi, in cazul infestarilor masive sau cronice, se pot regasi si in alte zone cu par – mustata, barba, sprancene, axila etc.

Ciclul de viata al unui paduche pubian este de 35 de zile, el eclozand din ouale depuse la baza firului de par. O femela matura poate depune pana la 3-6 oua pe zi. Paduchele adult nu poate supravietui fara gazda, insa ouale pot ramane in stare latenta pana la o luna, iar cand iau contact cu noua gazda, pot ecloza.

Incidenta este maxima in randul persoanelor active sexual, infectia fiind neadecvat catalogata drept o boala a celor cu igiena precara. Este important de stiut ca prezervativul nu protejeaza impotriva transmiterii bolii si ambele sexe sunt in mod egal afectate.

Factorii de risc si simptomele paduchilor lati

Factorii de risc sunt reprezentati, ca la orice boala cu transmitere sexuala, de numarul crescut de parteneri, desi poate fi suficient si un singur contact cu un partener infectat sau contactul cu obiecte personale ale unui pacient infectat.

Cel mai frecvent simptom reclamat in infectia cu paduchi lati este pruritul local, mai ales exacerbat pe timpul noptii. Senzatia de mancarime apare din cauza unor substante iritative care sunt secretate de parazit in momentul in care se hraneste.

Simptomatologia poate debuta uneori la distanta de cateva saptamani de la contactul infectant, avand in vedere durata ciclului de viata al parazitului.

De asemenea, zona afectata poate fi inflamata, cu leziuni de grataj prezente din cauza scarpinatului excesiv. Frecvent, pot aparea mici pete albastrui la nivelul tegumentului (semn patognomonic), aceasta fiind o reactie tipica locala determinata de procesul de hranire a parazitului.

Lenjeria de corp poate prezenta urme negricioase, asemanatoare firelor de praf, acestea aparand din cauza produsilor de excretie a paduchilor lati.

Diagnosticul pediculozei pubiene

Diagnosticul pediculozei pubiene este clinic si se realizeaza prin vizualizarea directa a paduchilor lati la nivelul pielii sau a firului de par. Uneori, chiar pacientii pot mentiona vizualizarea paduchilor la nivelul firului de par. Cei cu dimensiuni mai mici pot fi observati cu ajutorul unei lupe, insa, fiind destul de imobili in comparatie cu cei care infesteaza pielea capului, nu au voie sa treaca neobservati la controlul clinic, mai ales in contextul unei simptomatologii sugestive.

Identificarea paduchilor lati impune examinarea atenta a tuturor zonelor cu par si a contactilor pacientilor. Frecvent, la copii apare infestarea genelor si a sprancenelor, iar identificarea lor impune si examinarea atenta a parintilor si fratilor. De asemenea, zona infestata poate fi examinata cu lampa Wood sau prin examen microscopic al produselor biologice suspecte.

Cel putin ¼ din pacientii infectati cu paduchi lati prezinta concomitent si alte boli cu transmitere sexual: gonoree, sifilis, HIV, Chlamydia, Mycoplasma, herpes genital etc.

Tratamentul pediculozei pubiene

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de substante locale (crema, sampon, solutii) cu scopul de a eradica infectia. Din pacate, majoritatea agentilor farmacologici actioneaza numai asupra parazitilor vii, necesitand aplicari repetate (la 7-8 zile) pentru parazitii nou eclozati. Totodata, din cauza speciilor din ce in ce mai rezistente la actiunea agentilor farmacologici topici, se poate apela si la tratamente sistemice.

In cazul infestarii periorbitare, sunt recomandate anumite unguente oftalmice, combinate cu pansament ocluziv. Pacientele gravide sau care alapteaza pot urma numai anumite tratamente antipediculozice, la indicatia medicului curant.

Persoanele care au luat contact cu cei infestati (familie, parteneri sexuali) intr-o perioada premergatoare diagnosticului de 1 pana la 3 luni trebuie informate si examinate.

Decontaminarea lenjeriei, hainelor, asternuturilor si a tuturor obiectelor personale si folosite in comun este esentiala pentru a limita transmiterea infectiei. In cadrul unui cuplu, ambii parteneri vor fi tratati si isi vor relua contactul sexual doar dupa eradicarea infectiei.

Text: Dr. Stavri Andreea

Medic specialist obstetrica-ginecologie