Nasterea pe cale naturala dupa operatia cezariana

In zilele noastre, fenomenul de nastere pe cale naturala dupa operatie cezariana este intr-o continua crestere. La inceputul secolului trecut a aparut dictonul „o cezariana efectuata este urmata obligatoriu de o alta operatie cezariana”. Regula era intarita in acea perioada de faptul ca atunci se practica incizia uterina medio-corporeala, prezentand risc de ruptura uterina. Odata cu introducerea inciziei transversale la nivelul segmentului in anul 1921 de catre Kerr, riscul de ruptura uterina s-a diminuat si nasterea pe cale vaginala dupa operatie cezariana a devenit posibila. Uterul cicatriceal gravid la termen este expus mai frecvent riscului de ruptura uterina la nivelul vechii cicatrici.

Nasterea pe cale vaginala dupa operatie cezariana poate fi luata in calcul numai in anumite situatii:

• indicatia pentru cezariana a fost pasagera: suferinta fetala, placenta jos inserata, placenta praevia, distocii de dinamica, prezentatie pelviana, proba de travaliu negativa, preeclampsie;

• absenta unor indicatii suplimentare de cezariana la nasterea actuala;

• posibilitatea de monitorizare permanenta materno-fetala;

• existenta unei nasteri pe cale naturala anterior operatiei cezariene;

• cunoasterea protocolului operator si a evolutiei postoperatorii la cezariana anterioara. Orice abatere de tehnica sau prezenta complicatiilor infectioase postoperatorii impun o noua cezariana;

• prezentatie longitudinala fara disproportie feto-pelvina;

• internarea gravidei intr-un spital capabil sa rezolve prompt orice complicatii materno-fetale care ar putea aparea;

• evolutia travaliului se desfasoara in parametri normali, orice abatere impunand operatia cezariana.

In absenta indicatiilor absolute de reinterventie, a semnelor de cicatrice vicioasa, o scurta proba de travaliu este utila, fie pentru a induce nasterea pe cale vaginala, fie pentru a favoriza formarea segmentului inferior, mai accesibil interventiei. Perfuzia ocitocica este indicata cu riscuri minime la sfarsitul perioadei de dilatatie pe prezentatia angajata, cat si in expulzie, folosind doze cat mai mici. In schimb, folosirea prostaglandinelor pentru declansarea sau mentinerea travaliului este riscanta, existand posibilitatea determinarii de hiperchinezii cu hipertonie uterina necontrolabila.

Dupa nastere, se impune un control manual al zonei cicatriceale. Existenta unei leziuni minore nu impune o interventie, pe cand depistarea unei ferestre mai mari sau a unei rupturi uterine impune laparotomie de urgenta. Riscul de ruptura uterina este dictat de impactul pe care il are travaliul asupra cicatricei uterine. Lipsa unui mijloc sigur de apreciere a cicatricei uterine si de urmarit in timpul nasterii conduce la retinere vizavi de nasterea pe cale vaginala.

Text: Dr. Andreea Hetea, Obstetrica-Ginecologie