Minciuna este un comportament natural, perpetuat de-a lungul timpului pentru a asigura sansele de supravietuire. La copil apare in mod firesc in jurul varstei de 3-4 ani ca o consecinta a dezvoltarii lui cognitive. La granita dintre fantezie si realitate, copiii folosesc minciuna ca un instrument de manipulare a realitatii, de evitare a pedepselor si pentru a obtine diverse beneficii.

La varsta de 4 ani, un copil minte odata la 2 ore, iar dupa 6 ani, odata la o ora si jumatate.

Acest salt se datoreaza faptului ca abilitatile lui intelectuale s-au mai slefuit si reuseste sa isi pacaleasca parintii mai frecvent decat inainte. Dar s-a mai intamplat ceva. Copilul a observat ca si parintii lui mai mint uneori pentru a-si atinge scopurile. Comportamentul nepotrivit este repede asimilat de catre copil si imitat in situatii similare. Psihologul Albert Bandura l-a numit invatare observationala.

Minciuna are si un rol de cooperare sociala

De cate ori nu am pus micutul sa se arate incantat de un cadou care nu ii place, doar pentru a-i face pe plac unei rude sau unui prieten? Chiar daca minciuna este un comportament selectat evolutionist, parintii pot imprima copiilor cinstea si dragostea fata de adevar.

Sinceritatea este o calitate pe care dorim sa o cultivam la copiii nostri

Onestitatea, asa cum este operationalizata de Martin Seligman, parintele psihologiei pozitive, este o trasatura de caracter pozitiva, subordonata unei mari virtuti – curajul. Deoarece a fi sincer cu tine insuti si cu cei din jur, a te prezenta intr-un mod autentic, asa cum esti si a-ti asuma responsabilitatea pentru ceea ce simti sau ceea ce faci presupune forta interioara si curaj. Toate aceste trasaturi frumoase de caracter trebuie sa le manifestam noi, inainte de a le pretinde copiilor nostri. Onestitatea nu se dezvolta intr-un mediu autoritar, imperativ, in care parintele sanctioneaza drastic orice minciunica spusa de copil. Ci mai degraba exemplul personal, atitudinea empatica, atenta la emotiile copilului, si atmosfera plina de incredere conduc la succes.

Cum poti limita minciuna in relatia cu copilul tau?

Copilul te percepe pe tine, parinte, ca pe un supererou, puternic si curajos. Esti modelul absolut pentru el, iar cand afla ca fost pacalit, se simte mizerabil. Cu timpul, el isi va da seama ca esti doar un om cu defecte si calitati, dar are nevoie sa stie ca esti onest si de incredere. O modalitate simpla de a-i distruge copilului increderea in tine este sa nu te tii de promisiune. Parintii spun: „Promit ca maine mergem in parc” sau „Promit ca saptamana viitoare iti cumpar masinuta”. A doua zi ploua, iar saptamana viitoare alte cheltuieli neprevazute nu iti permit sa cumperi masinuta. Viata este imprevizibila, de aceea promisiunile nu ar trebui facute copiilor. Cuvintele parintilor ar trebui sa fie demne de incredere, neinsotite de o promisiune.

Cand este buna minciuna?

Exista momente in care familia se confrunta cu probleme grave, cum ar fi infidelitatea in cuplu, dificultati financiare, moartea unei persoane dragi. Onestitatea brutala poate marca intr-un mod negativ copilul pentru multa vreme. Un copil pana la 7 ani nu are circuitele neuronale dezvoltate pentru a digera explicatii rationale si detaliate in astfel de situatii delicate. Dar, in acelasi timp, anxietatea lui va creste daca este tinut departe de adevar. Acesta poate fi cosmetizat pentru a fi mai usor de suportat de catre cel mic. O maniera potrivita de a i se prezenta copilului realitatea dura este prin intermediul povestilor, oferind, in acelasi timp, stabilitate emotionala si incredere.

Psihologii sustin ca deformarea adevarului este justificata si in alte situatii, cum ar fi credinta in Mos Craciun, Zana Maseluta si alte personaje inventate care au rolul de a sustine inocenta celor mici, stimuland creativitatea si abilitatile cognitive. Intimitatea cuplului trebuie, de asemenea, protejata de curiozitatea acerba a celui mic.

Text: Psiholog Dana Comanescu