Diferenta dintre greturi si sarcina toxica

Greturile in primul trimestru de sarcina, acompaniate sau nu de varsaturi, sunt extrem de des intalnite, regasindu-se in 50-90% din sarcini. Ele nu pun probleme speciale atat timp cat gravida se poate alimenta si hidrata corespunzator.

De obicei, aceste simptome se remit spontan odata cu trecerea in al doilea trimestru de sarcina. In 1-10% din cazuri, pot persista pana la 20-22 de saptamani, fara a avea semnificatia unei patologii aparte.

Totusi, in cazurile grave, isi poate face aparitia hyperemesis gravidarum sau disgravidia emetizanta (denumita impropriu, in limbaj popular, sarcina toxica), constituind cea mai grava forma de greata si varsaturi persistente, ce asociaza acidoza si scadere marcata in greutate. Aceasta complicatie a sarcinii poate cauza deshidratare masiva si pierderi importante de electroliti, ducand la carente nutritionale grave si chiar deces. Disgravidia emetizanta grava necesita spitalizare in 0,2-3% din sarcini.

Simptomele disgravidiei

Simptomele disgravidiei includ greata si varsaturi persistente, fatigabilitate si stari lipotimice. De asemenea, disgravidia poate asocia tulburari de somn, anxietate, depresie, scaderea perceptiei gustative si cresterea perceptiei olfactive.

Studiile par sa arate ca greata si varsaturile intalnite in mod frecvent in primul trimestru sunt generate de un mecanism de protectie dezvoltat de organism impotriva posibilelor substante toxice din alimente, cu efect maxim in perioada de embriogeneza (perioada critica in dezvoltarea embrionara).

Aparitia disgravidiei

Mecanismul de aparitie a disgravidiei emetizante este inca controversat, propunandu-se ideea unui complex de interactiuni biologice, psihologice si socioculturale.

S-au propus mai multe teorii: teoria modificarilor hormonale – stabilindu-se corelatii intre nivelele de beta HCG, hormoni tiroidieni si nivelurile de estradiol si progesteron; teoria disfunctiilor gastrointestinale, disfunctiilor hepatice; disfunctii vestibulare; hiperosmie. De asemenea, s-a propus teoria transmiterii genetice – pacientele provenite din sarcini cu disgravidie emetizanta prezinta un risc de 3% fata de 1% (paciente fara antecedente) de a dezvolta la sarcinile proprii disgravidie emetizanta; teoria hiperreactivitatii sistemului nervos simpatic sau existenta unor aberatii imunologice in sarcina.

Examenul clinic la pacientele cu disgravidie emetizanta in forma usoara poate sa nu atraga atentia. Totusi, trebuie verificata tensiunea arteriala in ortostatism si decubit dorsal, se face evaluarea aspectului mucoaselor si tegumentului si a statusului volemic (vizavi de deshidratarea severa), examenul cardiac, neurologic si gastrointestinal.

Factori ce pot creste riscul de aparitie a disgravidiei

Se pare ca o serie de factori pot creste riscul de aparitie a disgravidiei emetizante: boli tiroidiene, sarcina molara in antecedente, diabet pregestational, disfunctii gastrointestinale, astm, sarcina multipla sau feti de sex feminin, pe cand pacientele cu varsta peste 30 de ani sau cele fumatoare prezinta un risc scazut. De asemenea, sarcina anterioara cu disgravidie emetizanta, greutate corporala crescuta si nuliparitate sunt factori de risc propusi pentru aparitita disgravidiei emetizante.

Diagnosticul diferential al disgravidiei emetizante

Diagnosticul diferential al disgravidiei emetizante se poate face cu toxicitate data de medicamente, toxiinfectii alimentare severe, tulburari de alimentatie, tulburari psihiatrice, gastropareza, pancreatita acuta, apendicita, ketoacidoza diabetica, hipertiroidie, preeclampsie, leziuni vestibulare, tumori neurologice etc. si trebuie luat in considerare in special daca tabloul clinic este atipic sau asociaza alte simptome importante.

Investigatiile paraclinice includ:

–        examinarea probei de urina si evidentierea cetonelor, ce pot afecta dezvoltarea fetala;

–        ionograma – ce evidentiaza, de obicei, niveluri scazute de sodiu si potasiu si hipercloremie;

–        evaluarea statusului volemic;

–        probe hepatice ce releva transaminaze crescute in peste 50% din cazuri;

–        hormoni tiroidieni – intrucat disgravidia emetizanta poate asocia hipertiroidism tranzitoriu.

Diagnostic si tratament

Investigatiile imagistice includ ecografia abdominala cu rol de a evalua parametrii sarcinii, cat si pentru a depista existenta unei sarcini molare sau sarcini multiple. RMN-ul sau CT-ul sunt recomandate foarte rar si doar in cazurile selectionate in care disgravidia este refractara la tratament si asociaza alte complicatii.

Conduita initiala este, de obicei, conservatoare, insotita de recomandari igieno-dietetice. Sunt citate in literatura si terapiile alternative: presopunctura, acupunctura, hipnoza cu rate de succes variabile.

De asemenea, se poate adopta tratamentul medicamentos la domiciliu, insa daca starea de sanatate a pacientei este grav alterata, se indica internarea imediata si hidratare parenterala. Rolul tratamentului este acela de a preveni deshidratarea severa si deficitele ionice severe ce pot pune in pericol viata gravidei.

Se pot administra terapii antiemetice, insa cu precautie si numai la indicatia medicului. Administrarea suplimentelor vitaminice (in special complex B) poate ameliora simptomatologia. Totodata, este importanta alimentarea gravidei cu alimente tolerate de organism in cantitati mici si des si hidratarea cat mai eficienta.

Text: Dr. Stavri Andreea

Medic specialist obstetrica-ginecologie