Diastaza abdominală după sarcină: cum o recunoști și cum se tratează
După perioada intensă a sarcinii, în care corpul suferă schimbări majore pentru a susține dezvoltarea fătului, multe femei observă că abdomenul nu revine imediat la forma inițială. În acest context, diastaza abdominală poate fi o surpriză neplăcută: separarea mușchilor drepți ai abdomenului creează un interval la nivelul peretelui abdominal, ceea ce poate genera disconfort și probleme funcționale. Dacă nu este identificată la timp, diastaza abdominală poate persista luni sau chiar ani după naștere, afectând postura, echilibrul și reducând capacitatea de implicare în activități fizice simple. Din fericire, recunoașterea semnelor de diastaza abdominală și aplicarea unor metode adecvate de tratament pot aduce îmbunătățiri semnificative în viața de zi cu zi a oricărei proaspete mămici.
Ce este diastaza abdominală?
Diastaza abdominală înseamnă, în esență, că mușchii drepți abdominali se separă pe linia mediană, din cauza presiunii interne crescute și a laxității țesuturilor. În mod normal, mușchii drepți sunt uniți printr-o bandă densă de țesut conjunctiv, care asigură stabilitatea și susținerea organelor interne. Pe durata sarcinii, uterul în expansiune exercită o forță constantă către exterior, îndepărtând treptat mușchii. În același timp, hormonii specifici sarcinii relaxează ligamentele și fasciele, pentru a facilita creșterea abdomenului. Când perioada postpartum se instalează, aceste țesuturi nu revin întotdeauna la starea de dinainte, iar diastaza abdominală se manifestă prin spațiul rămas deschis între mușchi.
De ce apare diastaza abdominală după sarcină?
Sarcina este, prin natura ei, cel mai puternic factor declanșator pentru diastaza abdominală. Uterul în creștere pune presiune asupra întregului perete abdominal, iar corpul produce hormoni, precum relaxina, care măresc elasticitatea ligamentelor și a fasciei. Acești factori, care sunt esențiali pentru adaptarea uterului, au ca efect secundar întinderea excesivă a mușchilor drepți. În perioada de puerperiu, revenirea la activitățile zilnice și ridicarea bebelușului în brațe poate amplifica separarea fascială. Lipsa unor exerciții specifice de revenire la tonusul inițial și pozițiile incorecte prelungite, de exemplu în timpul alăptării sau schimbării scutecelor, pot prelungi perioada în care diastaza abdominală persistă.
Cum recunoști diastaza abdominală?
Semnele diastazei abdominale pot varia de la ușoare până la severe. Uneori, senzația de slăbiciune afișată de abdomen apare încă în timpul trezirii din somn, atunci când simpla ridicare a capului din pernă accentuează spațiul dintre mușchi. Alteori, proaspetele mămici descoperă că zona mediană se întărește neobișnuit, creând o bombare când tușesc sau un efect de “capsă” când se apleacă înainte. Durerea lombară și senzația de dezechilibru pot însoți diastaza abdominală, deoarece mușchii nu mai pot susține corect coloana și pelvisul. Mai mult, plămânii se pot simți presați, iar respirația poate deveni superficială, pentru că diafragma și musculatura profundă se adaptează cu dificultate la noua configurație a peretelui abdominal.
Cum se diagnostichează diastaza abdominală?
Pentru confirmarea prezenței diastazei abdominale este indicat un consult de specialitate. Kinetoterapeutul sau medicul de medicină fizică va face testul de palpare, măsurând lăţimea spațiului dintre mușchii drepți, exprimată în centimetri sau în degete la palpare. Evaluarea atentă permite stabilirea gradului de severitate al diastazei: de la forme ușoare, când spațiul este redus și dispare la efort minim, la forme avansate, când spațiul rămâne deschis constant și necesită intervenții mai complexe. În cazul în care este nevoie de mai multă precizie, o ecografie abdominală poate releva grosimea fasciei și flexibilitatea țesuturilor, oferind date obiective pentru planul de tratament.
Măsuri de tratament la domiciliu
Primele etape ale recuperării după diastaza abdominală se pot face chiar acasă, prin adaptarea modului de viață. Evitarea ridicării de greutăți relevante și învățarea tehnicilor adecvate de ridicare, care implică tensionarea mușchilor transversi ai abdomenului, poate preveni agravarea spațiului fascial. Posturile corecte, mai ales la alăptare sau la schimbarea bebelușului, reduc presiunea aplicată pe abdomen. Exercițiile izometrice ușoare, cum ar fi contracția zonelor profunde fără mișcare vizibilă, favorizează apropierea mușchilor drepți și întărirea fasciei solicitare. Suplimentar, menținerea unei alimentații bogate în proteine și vitamine ajută procesul natural de vindecare a țesuturilor. Purtarea unei centuri abdominale recomandate de specialist asigură suport continuu și facilitează conștientizarea zonelor afectate de diastaza abdominală, îndemnând la activarea corectă a musculaturii.
Rolul kinetoterapiei în diastaza abdominală
Kinetoterapia joacă un rol central în scopul de a reduce diastaza abdominală. Printr-un program structurat, pacientele învață să își controleze respirația diafragmatică și să activeze mușchii profunzi, diminuând spasmele și îmbunătățind stabilitatea internă. Exercițiile progresive vizează apropierea celor doi mușchi drepți, fără a forța țesuturile conjunctive. Kinetoterapeutul ajustează intensitatea și tipul exercițiilor în funcție de evoluția fiecărei paciente, astfel încât diastaza abdominală să se reducă treptat, dar sigur. Terapia manuală poate completa acest proces, prin mobilizarea țesuturilor și stimularea circulației locale, accelerând vindecarea fasciei și îmbunătățind senzația de confort.
Când este necesară intervenția chirurgicală?
În situațiile în care diastaza abdominală este severă și separarea mușchilor drepți depășește câțiva centimetri, iar exercițiile și măsurile conservatoare nu aduc ameliorări, intervenția chirurgicală poate deveni soluția optimă. Procedura implică reunirea fasciei prin sutură sau plasarea unei rețele de material sintetic care să ofere rezistență suplimentară peretelui abdominal. Operația se poate realiza laparoscopic sau robotic, cu incizii mici, asigurând un timp de recuperare mai scurt și un risc redus de complicații. După intervenție, diastaza abdominală se corectează definitiv, iar pacientele beneficiază de o susținere adecvată a organelor interne. Faza postoperatorie include limitarea efortului fizic și participarea la ședințe de kinetoterapie pentru întărirea musculaturii și consolidarea rezultatelor.
Cum poți preveni diastaza abdominală?
Prevenția începe încă din timpul sarcinii, prin adoptarea de exerciții blânde, care să întărească mușchii profunzi fără a suprasolicita fascia. Conștientizarea corpului și tehnicile de respirație adecvată ajută la distribuirea uniformă a presiunii. După naștere, revenirea progresivă la mișcare și menținerea unei posturi corecte la activitățile de zi cu zi sunt esențiale pentru a împiedica escaladarea separării musculare. Colaborarea cu un kinetoterapeut oferă îndrumări personalizate, astfel încât diastaza abdominală să rămână la un nivel minim sau chiar să fie evitată complet. Recuperarea după diastaza abdominală reprezintă un parcurs dedicat fiecărei femei în parte, adaptat la nevoile și obiectivele sale. Cu răbdare și cu ghidaj profesionist, corpul își poate recăpăta echilibrul și stabilitatea inițială, permițând reintegrarea armonioasă în viața de zi cu zi și în activitățile fizice dorite.
