De bunavoie, renunt… renunt la copilul meu

Se spune ca iubirea dintre mama si copil este cea mai mare. Si ca ar fi singura iubire neconditionata. Se mai spune ca cea mai fericita zi din viata unei femei este aceea cand devine mama. Dar nu este asa intotdeauna.

Sunt si situatii in care femeile renunta de bunavoie la statutul de mame imediat dupa ce viata le-a oferit acest dar. Sau la o vreme dupa. Uneori motivate fiind.

Motivatiile renuntarii deliberate la copil

Fie pentru ca se afla la o varsta prea frageda pentru a fi mame (ele insele fiind niste copile), fie pentru ca situatia financiara nu le permite sa creasca un copil sau pur si simplu nu isi doresc copilul, aleg sa renunte la el, sa-l abandoneze.

Aleg sa nu mai fie mame, aleg  sa nu-si asume responsabilitatea, sa nu ofere dragoste si sa nu o primeasca. Aleg sa renunte la sufletul mic pentru care mama inseamna supravietuire. Aleg sa-si priveze puiul de dreptul la identitate si la o viata normala. Oricat de dur si trist ar suna, este vorba despre alegere. Prin prisma profesiei, nu judec mama care isi abandoneaza copilul, cu siguranta are argumentele sale. Foarte valide in ochii sai. Dar ca mama, nu pot intelege cum poti renunta la o parte din tine, la tine.

Copilul tau este cea mai frumoasa parte din tine. Ca mama si ca psiholog afirm cu tarie ca exista o multitudine de mijloace de contraceptie care sa te ajute sa nu ajungi in situatia in care sa fii nevoita sa iti abandonezi copilul.

Trauma abandonului

Indiferent cat de putine ii poti oferi copilului caruia tocmai i-ai dat nastere, putinul tau, ca mama, reprezinta foarte mult. Copiii nu cresc doar cu hrana, haine si jucarii, dragostea ta de mama este extrem de importanta.  Privat de prezenta si dragostea mamei, destinul copilului este din start hotarat. Dezvoltarea sa fizica, psihica si emotionala va avea de suferit. Ca si integrarea in societate de mai tarziu.

Trauma pe care abandonul o produce copilului este imensa si nu se va vindeca niciodata. Acest copil va fi condamnat pe viata. Se va simti vinovat pentru abandon. Si aceasta pentru ca altfel nu-si va putea explica disparitia ta din viata lui. Aceasta culpabilitate isi va pune amprenta asupra intregii vieti, asupra tuturor relatiilor pe care va incerca sa le construiasca. Copilul invata sa relationeze din familie. Dar daca nu are o familie, cum si unde ar putea sa invete despre relatii?

Va avea o stima de sine scazuta si o mare neincredere in oameni. Atasamentul sau va fi unul nesigur. Nu va avea incredere in sine si se va astepta sa fie mereu parasit. In mod absolut paradoxal, desi nu-si doreste acest lucru, va fi mereu abandonat, fie pentru ca nu se va implica in relatii crezand ca nu are rost (oricum oamenii pleaca), fie pentru ca va deveni prea insistent si ii va sufoca pe altii de teama sa nu fie parasit.

Vor fi copii si adulti agresivi pentru ca aceasta va fi modalitatea prin care isi vor descarca furia si frustrarea. Frustrarea de a nu intelege li s-a intamplat lor pentru ca si ei arata la fel ca ceilalti copii si au aceleasi dorinte si nevoi. Cu cat abandonul se produce mai devreme, cu atat este mai grav. In primii trei ani de viata, prezenta mamei in viata copilului este esentiala. La 3 ani apare constiinta de sine iar copilul abandonat va realiza ca el nu apartine nimanui, asa cum se intampla cu ceilalti copii care au mama.

Text: Psiholog Loredana Andrei