Cum îţi dai seama că ai un copil gay

Până nu de mult, homosexualitatea era și cu siguranță încă este considerată o tulburare a instinctului sexual, care însă este excepțională în copilărie. Ea poate fi o cauza importantă de respingere și marginalizare socială, sau chiar de etichetare psihopatologică. Se poate manifesta uneori într-o formă deghizată, printr-un atașament pasional față de profesori sau colegi mai mari, în contextul în care jocurile sexuale intre parteneri de același sex, există încă din copilărie.

Existența mai multor teorii legate de homosexualitate, începând cu Freud, care vede sexualitatea ca pe o blocare în dezvoltarea normală a sexualității, de la un stadiu bisexual la heterosexualitatea adultă și până la teoriile învățării sociale sau a teoriei societății de masă, perspectivele religioase sau morale, subliniau patologia și anormalitatea acesteia. Homosexualitatea, după unii autori ar putea fi rezultat al unei etichetări, iar în societatea actuală știm foarte bine ca etichetarea există, mai ales în rândul copiilor.

Cu toții cunoaștem stereotipurile: un aer neobișnuit, delicat, efeminat în pasul unui băiețel, interes pentru păpuși, machiaj, prințese, rochiile și pantofii cu toc ai  mamei și un dezgust puternic pentru jocul dur cu alți băieți. La fetițe, pe de altă parte există o poziție exterioară băiețească, poate o înțelegere mai bună pentru unelte, pentru mașini, un soi de masculinizare, o dorința de a sta în prezenta și a intra în interacțiune cu băieții și o aversiune pentru toate parfumurile, rochiile și părțile  delicate ale feminității.

Aceste modele comportamentale creează în sufletul un părinte teamă, sunt arătate cu degetul și deseori se vorbește ca despre niște ”vestitori” ai homosexualității adulte. Numai relativ recent, însă, oamenii de știință au efectuat studii controlate pentru a identifica cele mai timpurii și mai fiabile semne ale homosexualității adulte. Cercetând cu atenție copilăria adulților gay, cercetătorii găsesc un set intrigant de indicatori de comportament pe care homosexualii par să le aibă în comun. Ceea ce face ca temerile multor părinți să reflecte o realitate predictivă autentică.

Cele mai importante diferențe de sex din perioada copilăriei sunt în domeniul jocului.

Băieții se angajează în ceea ce psihologii considera ca fiind jocul grosier: tumbele, rostogolirile, îmbrâncelile dintre băieți. Fetele preferă compania păpușilor mai degrabă decât  un genunchi în spate. Interesele față de o jucărie sunt o altă diferență cheie de sex, băieții gravitând spre mitralierele și camioane imense și fetele având o atracție spre păpuși,  jucând de multe ori rol de mama sau preferând figurine hiper-efeminate. Copiii de ambele sexe se bucură în cadrul unui joc de rol, dar rolurile din contextul fanteziei sunt segregate de sex încă de la vârsta de doi ani. Fetele joacă rolul mamelor, balerinelor sau prințeselor, iar băieții preferă să fie soldați și supereroi. Nu este surprinzător, prin urmare, că băieții selectează în mod natural alți băieți ca și parteneri de joacă, iar fetele s-ar juca mai degrabă cu alte fete.

În  baza unor cercetări, doi psihologi Bailey și Zucker au emis ipoteza că homosexualii ar manifesta un model inversat al comportamentelor copilăriei legate de sex – băieții care preferă fetele ca și  colegi de joacă și le copiază comportamentul acestora, sau pe cel  al mamei, în îmbrăcăminte sau machiaj; fetițe care devin pasionate de hochei sau de lupte profesionale, cu hobby-uri mai degrabă masculine decât feminine. De atunci, numeroase studii au replicat acest tipar general, relevând o legătură puternică între abaterile copilăriei de la normele de rol de gen și orientarea sexuală a adulților. Există, de asemenea, dovezi ale unui „efect de dozare”: cu cât sunt mai multe caracteristici de neconformitate între sexe în copilărie, cu atât este mai probabil să existe o orientare homosexuală sau bisexuală la vârsta adultă.

Datele interculturale arată că băieții pre-homosexuali sunt mai atrași de sporturile solitare, precum înotul, ciclismul și tenisul, decât de sporturile de contact mai dure, precum fotbalul și hocheiul;  de asemenea, este  mai puțin probabil să fie bătăuși în copilărie.

Cercetătorii recunosc cu ușurință că există mai multe posibilități multiple – și, fără îndoială, extrem de complicate – trasee de dezvoltare către homosexualitatea adulților. Factorii biologici eligibili interacționează cu experiențele de mediu pentru a produce orientare sexuală. Deoarece datele dezvăluie adesea trăsături emergente foarte timpurii la pre-homosexuali, copiii care manifestă comportamente sexuale atipice pot avea mai mult o încărcătură genetică pentru homosexualitatea lor, în timp ce adulții homosexuali care sunt tipici sexuali ca copii ar putea urmări homosexualitatea lor mai direct către o anumită  experiență din copilărie.

Întrebarea cheie este de ce își fac părinți griji pentru ca fiul sau fiica este gay? Oare  nu cumva din dorința  lor de a-și duce seminția mai departe? Pentru că știm cu toți, ca în cuplurile gay nu se poate procrea! Oare nu acest lucru este preocuparea esențială a multora dintre părinți: fiul/fiica TREBUIE să se căsătorească și să aibă copii…Și de aici mai este doar un pas, până apare renegarea, blamarea, lipsa completă a comunicării cu cel care până mai ieri era cea mai mare parte din sufletul tău de părinte.

Citeşte şi Orientarea sexuala homo, bi, sau hetero