Horoscop dragoste Gemeni – luna martie 2021
Marte, planeta acțiunii și a dorinței, va intra în semnul lor, unde va sta aproximativ două luni, prin urmare cei născuți în zodia Gemeni își recapătă nu doar pofta de viață, ci și energia sexuală. Libidoul va crește și asta îi va ajuta să aducă pasiune în viața de cuplu, dar și să fie mai determinați să cunoască noi persoane, să intre în fel și fel de idile. Pe de altă parte, comunicarea cu partenerul de viață se va îmbunătăți și se vor discuta planuri de viitor, mulți Gemeni reușind acum să-și dea seama dacă sunt alături de cine trebuie și pe direcția potrivită. Idealurile de viitor, convingerile și mentalitățile vor face diferența acum. Cei singuri pot fi mai atrași de o iubire din trecut și chiar există posibilitatea către finele lunii de a relua o astfel de relație. O altă interpretare a contextului astrologic pentru cei singuri este posibilitatea ca o relație să nu depășească stadiul de prietenie.