Ce-i face speciali pe barbatii cu barba? Ce spun ele vs ce spun ei


Barbatii, femeile si barba: un trio cu haz
Parerile femeilor sunt impartite cand vine vorba despre acest „accesoriu” masculin. Unora le plac barbatii cu tenul lipsit de par, altora, cei cu barbi impunatoare, in timp ce foarte multe dintre ele admit ca prefera varianta „neras de cateva zile”. Se speculeaza ca barba ar fi o dovada a virilitatii sau o afirmare a acesteia, ca ar da un aspect mai misterios si mai intersant celui care o poarta. Cu siguranta ca atitudinea si personalitatea unui barbat sunt mult mai importante insa decat lungimea barbii. Cat de neglijenta sau stufoasa ar fi, barba nu trebuie sa inspire o lipsa de igiena. Aspectul „fresh” nu are cu nimic de suferit in cazul prezentei parului facial, atat timp cat acesta este ingrijit. Poate ca barbosii sunt mai seducatori pentru unele femei, dar este posibil ca barba sa le confere si un aer mai inteligent si mai creativ, impunand astfel respect si ajutandu-i poate si in cariera.
Barba poate prelungi viata barbatilor si ii tine mai sanatosi
Adolescentii isi lasa de multe ori barba pentru a parea mai maturi, ceea ce nu inseamna neaparat ca barbatii care aleg sa poarte barba vor arata mai batrani; altii cred ca le subtiaza trasaturile fetei si se folosesc de ea in scop pur estetic. Ca o gluma, am putea sa ne referim si la banii economisiti pe produse cosmetice − aparat de ras, spuma, aftershave. Dar mai serios vorbind, barba se pare ca poate prelungi viata barbatilor si ii tine mai sanatosi, cel putin din perspectiva faptului ca sunt mai protejati de razele ultraviolete si ca astfel scade riscul imbolnavirii de cancer de piele sau al arsurilor din timpul verii. Unii specialisti sustin ca firele de par mentin tenul hidratat si intr-o stare buna, avand efect antiimbatranire.
Citeste si Lumbersexualul – noua tendinta masculina
Text: Ionut Solescu















