Robert Pattinson s-a logodit
In timp ce fosta sa iubita, Kristen Stewart, isi traieste propria poveste de amor cu o femeie, actorul Robert Pattinson nu pierde nici el timpul si s-a hotarat sa se aseze la casa lui. Celebrul actor si iubita sa, cantareata britanica Tahliah Debrett Barnett, al carei nume de scena este FKA Twings, tin capul de afis al celor mai importante tabloide din presa de peste Ocean, dupa ce s-a aflat vestea ca cei doi s-ar fi logodit. Potrivit surselor, dupa cinci luni de relatie, starul din „Twilight” a facut pasul cel mare si i-a oferit inelul de logodna iubitei lui, in varsta de 27 de ani, care a acceptat cererea in casatorie pe loc. „Ea a spus imediat «Da». Ei se iubesc foarte mult si au mare grija unul de altul. Sunt nedespartiti. Ea locuieste deja in casa lui”, a declarat un apropiat de-al cuplului.
Robert Pattinson, in varsta de 28 de ani, si FKA Twings, in varsta de 27 de ani, au fost surprinsi pentru prima data impreuna in septembrie 2014 si si-au confirmat relatia in decembrie, fiind fotografati din nou impreuna la expozitia Art Basel din Miami. Potrivit surselor, se pare ca fosta iubita a starului cu care a avut o relatie intens mediatizata, Kristen Stewart, a fost devastata la aflarea vestii. Noi ne bucuram pentru el si ii uram sa fie intr-un ceas bun!
Text: Alexandra Lupu
Foto: google.ro