Lipsa de initiativa a femeilor in intimitate
De-a lungul timpului, femeile si barbatii au fost educati in mod diferit. Tocmai pentru ca unele erau fetite iar ceilalti erau baietei. Cumva fetitele au fost pozitionate intr-o pozitie pasiva, iar baieteii au fost pusi intr-o pozitie activa. Cu alte cuvinte, femeia primeste si barbatul ofera.
Mai tarziu, in planul intim sau erotic al unei relatii de cuplu, femeia este deja obisnuita cu acest mod de interactiune. Astfel ca ele sunt cele curtate de barbati, ele asteapta, ei vin, ele primesc si ei ofera cu „generozitate”.
Si mai departe, dorinta sexuala a femeii se aprinde la initiativa barbatului. Ca si cum, daca femeia ar resimti o nevoie sexuala, nu ar fi indreptatita sa o manifeste in fata partenerului ei de viata. Complet gresit!
Intr-o perioada in care femeile si barbatii sunt egali in ceea ce priveste studiile, stresul profesional, responsabilitatile, traiectoria carierei si onorariile, va intreb cine oare ar trebui sa aiba initiativa in dormitor? Cum cine? Acela care doreste.
Doamna in societate, doamna si-n pat
Majoritatea doamnelor respectabile din societate obisnuiesc sa isi reprime constant tendinta de a iubi, de a avea initiativa in pat, de a-si manifesta pornirile sexuale si de a fi in plin acord cu toate aceste manifestari din ele insele.
Dincolo de reprimare, apar sentimente de frustrare, de neimplinire, de neadecvare, ceea ce va genera la un moment dat in viata lor un soi de revolta in ceea ce priveste cantitatea impresionanta de inhibitii.
Lipsa de initiativa in pat ascunde o nesiguranta de sine ca femeie, o lipsa de incredere in dragostea barbatului de langa tine, o teama de respingere sau de a fi etichetata.
O alta explicatie se refera la ceea ce ar spune gura lumii daca ar sti ca tu vrei sa faci sex cu partenerul tau. Vorba aceea: „Doamna in societate, doamna si-n dormitor”. Altfel ar fi o crunta forma de lipsa de respect, de parca lumea sau societatea ar supraveghea ceea ce faci tu in momentele tale intime.
Personalitatea sociala vs. personalitatea intima
Specialistii in psihologie considera ca fiecare dintre noi avem doua forme de manifestare a personalitatii noastre. Primul mod de a fi este conduita pe care o avem in societate, una voalata si cosmetizata suficient de mult astfel incat sa se vada ce este mai bun si mai frumos in noi.
Al doilea mod de a fi este intruchipat de atitudinea noastra de acasa, din caminul nostru, unde exista intimitate si o libertate mult mai mare in exprimare.
A face dragoste cu omul iubit, tine de cel de-al doilea fel al femeilor de a fi si este un comportament perfect sanatos si la locul lui.
Doar ca, din pacate, unele femei declara un conflict intre aceste doua porniri absolut firesti – de femeie „serioasa“ in public si de femeie „neserios de iubitoare” in pat. In mod excesiv, aceasta atitudine va tinde catre o forma de pudoare gresit perceputa si pusa in practica.
Inevitabil, personalitatea intima va risca sa fie surclasata de personalitatea sociala. Deh, „doamna in societate, doamna si-n pat”.
Barbatilor le place femeia cu initiativa
Studiile si cercetarile de specialitate au aratat in timp ca una dintre cele mai importante preferinte masculine in materie de sex este tipologia feminina cu initiativa.
Barbatii au nevoie sa se simta doriti, iubiti, coplesiti de gesturi afectuoase. Asadar, mare atentie din partea femeilor!
Pentru ca atat timp cat numai barbatul are initiativa in relatia intima, acesta se poate simti obosit la un moment dat si poate rari initiativele sale.
Daca simti nevoia sa fii iubitoare cu partenerul tau, nu te teme sa-i arati cat de mult il doresti si il iubesti. Este firesc sa faci dragoste cu iubitul tau atunci cand simti si tu, nu numai cand vrea el.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei