Horoscop dragoste Rac/ Ascendent Rac – săptămâna 20 – 26 iunie 2022
Săptămâna aceasta, Soarele va intra în zodia ta și îți va aduce un boost de energie, vitalitate și poftă de viață, astfel că te poți face mai ușor remarcat de cei din jur. Pe de altă parte, Venus, planeta iubirii, va intra într-un sector al subconștientului, unde va sta până pe 18 iulie, și s-ar putea să ai tendința de a-ți ține ascunse sentimentele. Pot reveni amintiri, persoane din trecut și ar trebui să profiți de acest tranzit pentru a te detașa de ceea ce este toxic în viața ta. De asemenea, ai grijă la tendința de a te sacrifica pentru alții și la tendința de a intra în relații ascunse. Dacă ai o relație stabilă, este o perioadă bună pentru a te reconecta spiritual la partener. Vă puteți trăi iubirea departe de ochii curioșilor.