Horoscop dragoste Pești – săptămâna 1 – 7 februarie 2021
Cei născuți în zodia Pești au parte de intrarea lui Venus, planeta iubirii și guvernatoarea intimității lor, prin sectorul trecutului. Venus va face aici conjuncție cu Saturn, planeta restricțiilor, și careu cu Uranus, planeta surprizelor, prin urmare nativilor li se cere desprinderea de trecut. Au ocazia acum să facă primul pas spre vindecare sentimentală, emoțională, primul pas spre vindecarea traumelor, deziluziilor și dezamăgirilor sentimentale trăite. Pe ce altă parte, contextul astrologic le cere să se responsabilizeze față de o aventură, față de o relație ascunsă. Fie o oficializează, fie o încheie. În cupluri pot apărea discuții despre valoarea dată partenerului sau despre bani. Mercur, guvernatorul cuplului, retrogradează și le cere să-și reevalueze relația și să facă pace cu ceva ce s-a petrecut în trecut în cuplu, să ierte.